Cuvinte mari

Multe vorbe imi invadeaza mintea de fiecare data cand privesc spre trecut. Doar cateva ma fac sa tresar. 

Vorbele spuse de el in cele mai intense momente fie ele de veselie sau tristete. Avea un mod aparte de a vedea lumea si asta m-a marcat. 

Asta seara, insa, mi-am adus aminte de cele mai dureroase lucruri pe care mi le-a spus. Au fost o multime dar parca undeva intr-un colt de creier le-am indosariat si le-am aranjat in ordine alfabetica. De fiecare data cand imi aduc aminte de cat de … indragosti … spunea “o iubesc” mi se frangea inima. Era ca un cutit care se rasucea in fiecare clipa in rana-mi deschisa.

“Nu pot sa te iubesc la felul cum arati. Si, daca stau bine sa ma gandesc nici daca ai arata altfel n-as putea sa te plac.” - O fraza care mi-a lasat o cicatrice ce nu poate fi reparata cu nici un fel de interventie chirurgicala. 

“Una” - O denumire destinata cuiva ce ma definea pe mine. Atunci nu mi-am dat seama cat de grave erau vorbele astea. Acum stiu, insa, ca nu am insemnat nimic pentru el.

Parerile mele, suportul meu, sacrificiile pe care le-am facut incercand sa ii intru in gratii I se pareau lucruri cuvenite. Aparent ma castigase la un joc de carti, iar eu ma pierdusem. 

In ziua aia de iarna, cu o ultima suflare am dat ultima mana jos si m-am recastigat, mi-am recastigat ingrederea in mine, frumusetea, feminitatea si nu in ultimul rand, mi-am recastigat personalitatea. Lucru pe care il lasasem de izbeliste pentru a fi modelat dupa voia inimii acestui individ. Iar el a pierdut.

Dupa parerea mea a pierdut ce e cel mai important pe lumea asta si anume un prieten, un prieten devotat care ii va fi, totusi, alaturi cu inima.