Il apreciez si il iubesc sincer pe marele Toama Caragiu pentru tot ce a facut petru cinematografia ramaneasca. O contributie monstruoasa fara de care filmele romaneti ar fi fost mult mai monotone. Nu prin calitatea glumelor cat prin modul de exprimare reuseste sa imi smulga un zambet de pe buze si in acelasi timp o lacrima.
Intr-o interpretare la fel de reusita ca fiecare alta la revelionul anului 1969 Toma recita o poezie aparent banala dar, in realitate geniala:
Toamna Romantica
de George Toparceanu
Cad, grabite, pe aleea parcului cu flori albastre,
Frunze moarte, ca iluziile noastre,
Prin lumina estompata de matasea unui nor,
Visatoare, trece-o fata, cu un plutonier major.
Rumen de timiditate, el se uita-n jos, posac,
Ea, stiveste foi uscate sub pantofii mici, de lac,
Si-ntr-o fina discordanta, cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta, el MAJOR si ea MINORA. :))
Un comentariu:
looooooool ce tare poezie
Trimiteți un comentariu