Ce-ar fi daca....

Inainte sa ma injurati si sa ma faceti obsedata ... de fapt nu, puteti sa ma injurati si sa ma faceti obsedata, sunt demna de asta.
E un mic scenariu posibil cu "ce-ar fi daca pe bella ar transforma-o intr-un final in vampir si s-ar reintoarce in Forks dupa o perioada lunga. Scenariul e relatat din perspectiva lui Jacob din moment ce el ar fi fost singurul personaj afectat in mod negativ de aceasta schimbare si desigur, de o absenta prelungita a Bellei.





N-am mai fost niciodata fascinat de o femeie cu exceptia momentului in care am intalnit-o pe Izabella Swan acum 7 ani. Lucrurile petrecute in acea perioada mi-au ramas intiparite in memorie si in inima asa ca nu am avut puterea necesara sa parasesc Forks. Transformarile erau mult mai rare acum asa ca de vre-o doi ani incepusem sa ma reintorc la inaintarea in varsta. Suferinta si-a pus amprenta asupra fizicului si-a starii mele de spirit. Sam a renuntat la mine satul sa-mi auda vaicarerile de fiecare data cand alergam. Emily are un suflet mare si inca mai trece pe la mine aducandu-mi vesti despre cei care fusesera o data fratii mei si inflorind spusele lor cu minciuni usor detectabile. Embry si Quill au spus ca nu mai vor sa aiba de-a face cu mine din moment ce eram un “distrugator de petreceri” asa cum obisnuisera sa ma numesca. Paul facea ce facea si Sam asa ca nici el nu ma mai baga in seama de ceva timp.
Leah mi-a ramas oarecum devotata desi o calcam si pe ea pe coada de fiecare data cand aveam ocazia. O data m-a pocnit si-am izbucnit in plans. S-a simtit prost crezand ca ea a trezit simtirile alea in mine. Am lasat-o asa cum a cazut fara sa-i mai explic ca de fapt mi-am adus aminte de palma pe care incercase sa mi-o traga Bella atunci cand am sarutat-o cu forta pe plaja din La Push.
In momentul asta sunt in fata oglinzii si imi analizez cearcanele de sub ochi. Sunt ani de cand n-am mai dormit cum trebuie . Ma simt istovit. Billy si Charlie au incercat sa ma readuca in simtiri tarandu-ma dupa ei la pescuit, la cimitirul de masini si mituindu-l pe mecanicul din oras sa ma angajeze. Acum lucrez la el 4 ore pe zi, fara weekenduri. Si desi ma simt in apele mele cand sunt bagat pana la urechi in ulei de motor, nu tine mult. Billy a renuntat de mult la mine si acum sta mai mult pe la familia Clearwater. Dar nu si Charlie. El a mai trecut o data prin asta si-l ingrozeste faptul ca cineva m-a putut transforma in monstrul inutil de astazi. Desigur el nu stie motivele reale pentru care eu sunt in halul in care sunt si nici nu intentionez sa-I aduc la cunostinta faptul ca in ultimii 5 ani, in fiecare noapte m-am gandit la nenumarate moduri de-a inceta din viata pentru ca adorata lui fiica, o data iubirea vietii mele imi devenise dusman de moarte transformandu-se in vampir.
La inceput a crezut ca e doar suferinta din dragoste si ca imi va trece cu timpul. A intrat in panica cand a vazut ca trecusera doi ani fara ca eu sa dau semene de vindecare si a incercat sa ma convinga sa ma duc la un specialist. Stiu ca am gesticulat si-am urlat cat m-au tinut plamanii scuipand catre el un milion de injuraturi pe care le-am regretat mai tarziu. Mi-am cerut scuze si-am fost iertat.
Credeam ca incepusem sa-mi revin in ultima perioada, incepusem sa observ lucruri pe care, cu toate ca erau acolo in fiecare zi, pana acum cateva luni nu le obeservasem. Cum ar fi biletelele roz pe care Billy imi ura “buna-dimineata”, sau prezenta eterna a lui Charlie pe scaunul mic din bucatarie, sau zambetele aproape atragatoare pe care mi le arunca Leah de fiecare data cand credea ca sunt atent la ea.
Cred ca ma placea.
In dimineata asta insa am vazut un inger si totul in jurul meu a devenit o ceata densa. Chipurile celor din jur si biletelele roz se vedeau ca niste pete de culoare, ca si cum cineva picurase apa pe un tablou pictat in acuarele. Singurul chip pe care-l vedeam era al femeii din dimineata asta pe care am vazut-o in centrul orasului. Purta o palarie giganta, neagra, un trench cu maneci trei sferturi si manusi lungi de piele, o pereche de blugi stransi pana jos pe picior si o pereche de pantofi de lac din care se vedeau ciorapii albi de matase. Era o creatura atat de complexa, atat de moderna pentru modestul nostru orasel.
Sprijinea un Maserati de culoarea visinii putrede, masina care in zilele mele bune ar fi insemnat de o mie de ori mai mult decat o femeie misterioasa. Dar Ea dadea parca valoare masinii. Simteam ca daca nu ar fi fost acea creadura mitica sprijinita de ea, bolidul ar fi aratat ca o camioneta antica.
Din cladirea bancii a iesit un barbat inalt, la fel de misterios ca si ea si s-a strecurat din umbra pe bancheta din spate a masinii. Au debraiat in tromba si nu i-am mai vazut cu toate ca am incercat sa ma tin dupa ei. “Probabil erau doar niste turisti rataciti” mi-am spus.
-… Jacob? Intreba Charlie si se opri brusc vazand ca n-am de gand sa-I rapund la intrebare.
- Alo! Jacob? E cineva acasa? Ciocani cu degetele lui noduroase in craniul meu si ma facu sa ies din visare.
- Ce-i? Am spus eu plictisit.
-N-ai auzit ce ti-am spus? Doamne Jacob uneori am impresia ca traiesti pe alta planeta. Am spus ca s-a intors Bella.
Am ramas cu gura cascata.
- Bella. Am reusit eu sa murmur intr-un final, socat de veste. AAA… bravo. E tot ce-am putut sa spun.
- Nu te bucuri blegule? Intreaba de tine de azi dimineata de cand a ajuns acasa. Ma intreaba Charlie cu entuziasm in glas. E schimbata, poate prea schimbata. Murmura el apoi mai mult pentru sine.
-Nu. I-am raspuns scurt si am iesit in fuga pe usa. Stiam unde ma duc desi nu mi-am data seama decat atunci cand am ajuns acolo. Creatura deplorabila si suferinda ce eram m-am dus direct spre Prima Plaja si m-am cocotat pe copacul “nostru” cum obisnuia Ea sa-i spuna, mi-am bagat capul intre genunchi si-am incercat sa opresc cascada de lacrimi si durere care izvora din adancul meu.
Intelesesem fara sa-mi dau seama cine era femeia misterioasa de azi si nu puteam sa fiu mai de accord cu afirmatia lui Charlie “E schimbata, poate prea schimbata.” Am zambit in sinea mea amar cand mi-am dat seama ce dreptate avea.
Voiam sa fug, voiam sa urlu, voiam sa sparg ceva pana cand am auzit-o. O voce melodioasa rasuna dintre copacii de pe plaja.
- Buna, Jacob. Imi spuse vocea, aprope timida si cu o nota de tirstete.
Nu m-am intors dar i-am raspuns autoritat, rece: PLEACA!
- Da, stiam ca asta ai sa-mi spui dar m-am gandit sa dam reintalnirii o sansa.
N-am mai spus nimic dar am oftat iritat si am dat sa ma ridic de pe copac si sa plec spre casa. Nu-mi puteam permite sa ma uit la fata ei. Ar fi fost prea dureros sa o revad dupa atatia ani.
- Nu vrei cu adevarat sa pleci Jacob. Imi spuse ea cu vocea tremuranda.
- Nu vreau? Si asta ai intruit-o sau iti folosesti puterile alea ciudate pe care le-ai capatat, pe creierul meu? Pleaca. Am repetat eu, inca holbandu-ma la orizontul intunecat. De ce ai venit sa-mi tulburi linistea, cretura repulsiva? Nu ma intereseaza sa te redescopar. Cand ai plecat cu el eu te-am ingropat. Daca-mi dadea Charlie voie iti faceam si slujba de inmormantare. Tratatul a cazut sa stii. Noi o sa ne tinem in continuare de partea noastra de intelegere atata timp cat si voi va tineti departe de pamanturile noastre. In rest nu vrem sa stim ca existati. Pentru mai multe detalii adreseaza-te lui Sam. Am spus eu cu repulsie in voce dand capul pe spate si inspirand adanc ca sa imi retin lacrimile care amenintau sa-mi descopere slabiciunile catre dusmanul meu de moarte.
Am auzit-o suspinand si cateva frunze miscandu-se in locul unde fusese. Cand am intors capul am vazut palaria aceea mare din dimineata asta atarnata de o ramura. Am aprins bricheta si-am atins-o scurt de bolul palariei care izbucni in flacari.
Maserati, haine scumpe si un miros incontestabil, strain. Nu, aia nu era Bella mea. Am facut bine ca am refuzat sa ma uit la ea.
Un marait scurt, nazal ma opri din contemplare.
-Fa-o sa plece! Imi spuse Sam pe in ton aspru, aproape parintesc. Nu-mi pot permite sa-mi transform propriul copil intr-un caine din cauza unui strigoi nenorocit.
-N-am chemat-o eu. A venit la Charlie, o sa plece cand o sa se plictiseasca. Am spus eu indiferent, ramanand rece la intonatia aporoape amenintatoare din vocea lui Sam.
-Sa nu-mi spui ca nu te-am avertizat. Cand am sa-I zmulg capul de pe umeri sa nu vi plangand la mine. Goneste-o daca vrei sa ramana in viata. Maraii Sam la mine cu ochii fulgerand de furie.
Am tresarit.
-Fa ce vrei. I-am raspuns eu intr-un final si m-am intors cu spatele la el. Ma dureau spusele mele. Ea nu mai e vie oricum.
-Jacob… Isi intinse mana spre mine. Simteam in glasul lui compasiune, mila. Pasi spre mine si intinse mana dreapta sa ma ia de dupa umeri dar o lasa sa cada inerta pe langa corp. Un urlet inabusit imi umplu urechile si disparu printre copaci.
Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns pe marginea prapastiei. Ceea ce stiam sigur era ca nu voiam sa fiu martor la moartea ei definitiva dar stiam ca nu aveam sa fac nimic sa-l impiedic pe Sam sa faca ce credea ca e bine pentru fiul lui care avea acum 3 anisori frumosi. Nu voia sa se intample cu el ce s-a intamplat cu restul haitei, sa ajunga un caine care lupta pentru muritorii de rand cu creaturi mistice insetate de sange.
Sam nu se mai transformase de cand Emily il nascuse pe micul Jake. Da, imi purta un respect desavarsit. Indeajuns de mare incat sa-si denumeasca copilul dupa mine desi nu intelegeam de ce. Ii convenea de minune sa nu se mai transforme si trecerea anilor incepuse sa-si puna amprenta asupra lui. Era mai sobru, mai matur si de fiecare data cu o expriesie amara cand isi striga fiul pe nume. Il dezamagisem mai mult decat mi-as fi putut inchipui.
Am dat cu mana prin aer sa alung expresiile pline de mahnire pe care mi le arunca Sam de fiecare data cand ne intalneam. N-aveam de gand sa las un bilet lung de adio, plin de miere si lacrimi in care sa-I explic lui Leah si lui Billy gestul meu. Aveam de gand sa le frang inimile fara sa-mi pese. Sa distrug orice urmra de fiu pe care o vazuse Charlie in mine. In adancul sufletului voiam sa fie o autodistrugere dramatica care sa-I sfasie Ei inima. Care s-o faca pe Ea sa traiasca tot restul zilelor cu gandul ca ar fi putut sa ma salveze.
Nu m-am uitat in jos cand mi-am dat drumul de pe stanci. Am inchis ochii si mi-am imaginat ca plutesc. In timp ce cadeam m-a izbit ceva, dar nu din partea din care ma asteptam, plus de asta nu ma simteam ca si cum as fi fost zdrobit, fara scapare de niste stanci. Oare asa de lina era moartea, asa de usoara? Daca as fi stiut as fi facut asta cu mult timp in urma.
-Ba n-ai sa faci asta. Murmura o voce suava la urechea mea, mai mult pentru sine in timp ce ma punea in fund pe o stanca. Se intoarse cu fata spre ocean si scoase o maraitura din gat. Jacob esti nebun? Vrei sa-l bagi pe Billy in pamant? Esti o creatura egoista sa stii. Se intoarse si zambi superior.
Era mai frumoasa decat imi imaginasem ca ar putea fi, cu pielea alba si parul ei roscat unduindu-se valuri, valuri peste spate si umeri. Arata cu adevarat ca o creatura mistica, o zeitate printre muritori o…
- Jacob tu auzi ce spun eu? Ma intreba cu iritare in voce trezindu-ma din contemplare.
- Nu, nu aud si nu vad dimic din ce spui sau faci tu Isabella. Numele iei imi rani gatul ca si cum literele ar fi avut margini taioase care imi spintecara corzile vocale. M-am inecat si m-am oprit sa-mi dreg vocea dupa care am continuat. Nu vreau sa stiu ca existi. De ce nu m-ai lasat sa mor?
- Pentru ca nu vreau sa te omor eu, daca vrei sa mori fa-o pentru altcineva. Imi spuse ea acid si puse piciorul pe urmatoarea stanca cu gandul sa plece.
Era atat de echilibrata, de increzatoare in propriile forte. Bella pe care eu o stiam se imiedica de propria-I personalitate, nu putea sa se mentina pe ea in viata dara-mite sa salveze pe altcineva.
-Mersi. I-am spus eu taios uitandu-ma-n pamant. BELLA, Bella, Bella, Bella, Bella!!!! Nu-I mai pronuntasem numele de mult , nici chiar in gand si ma durea, ma taia si ma facea sa sangerez pe interior de fiecare data cand ii rosteam numele dar asta nu ma opera. Am mai repetat de cateva ori in gand.
- Jacob? Imi spuse fara sa-si intoarca privirea de la vulturul care plana deasupra oceanului. Ai vrea te rog sa nu-mi mai strigi numele cu atata patima? Asta m-ar ajuta sa plec mai repede, stiu ca vrei sa fi singur.
-Poftim? Am clipit eu nedumerit. Si tu? Adica, tu poti sa…?
- Pe langa multe altele pot sa si citesc gandurile. Of Jacob. Ofta si isi relaxa umerii in timp ce se intorcea spre mine du o privire duioasa. As putea...? isi musca buza. Imi dai voie sa ma apropii? Doar un moment. Mi-a fost infinit dor de tine si pe drum i-am innebunit pe toti cu idea de-a te vedea. Nici nu stii cat de mult m-am straduit sa ajung la un autocontrol mai puternic decat a oricaruia dintre ei numai pentru a putea sa vin sa te vad.
-Nu stiu daca e tocmai o idee buna. Am marait eu printre dinti. Fie. Am oftat intr-un final si m-am relaxat totat atunci cand bratele ei albe si reci imi cuprinsera gatul. Incepu sa ma sarute cu foc pe fiecare parte a fetei, pe obraji, pe barbie, pe frunte, pe nas, lasa ochii la final si i-a atins atat de delicat cu buzele ei reci, indelung. Dupa ploaia de pupici reci se opri si isi puse capul pe pieptul meu inca tinandu-si bratele in jurul gatului meu.
Intr-un final ofta si se indeparta de mine.
- Mi-a fost atat de dor de tine imi spuse ea melancholic in timp ce-mi indeparta o suvita de pe frunte. Eu inca eram incordat, nemiscat si uimit de reactia ei.
- Oh! Oh Jacob. Se mira ea. Doamne Jacob de cand n-ai mai dormit? Arati groaznic.
-Pai , de vre-o 3 ani. I-am raspuns eu ironic si relaxat de parca-I raspunsesem ca n-am mai dormit de 3 ore.
Cand a realizat din pricina cui nu dormisem s-a amarat. Fata I se schimonosi de durere si incepu sa zgarme cu unghia intr-o gaurica plina cu pamant din stanca.
-Imi pare rau Jacob. E tot ce pot sa spun. N-am nimic mai bun. Rasufla dezgustata. M-am gandit la momentul asta si mi-am facut scenarii in creier cu replici lungi de film, cu explicatii prostesti pentru decizia mea dar am hotarat ca tu stii de ce am facut-o si ca m-ai inteles. Se indurera din nou. Se pare ca nu ai inteles si nu te blamez pentru asta. Sunt un monstru, o creatura egoista si oribila. In ultimii 3 ani nu te-am scapat din ochi Jake. Si de 3 ani imi doresc sa te vad revenind la viata. M-am bucurat cand Leah si-a dat seama ca e indragostita pana peste urechi de tine si ca incearca sa te faca sa o observi. Si m-am intristat cand nu ai observat-o.
Am tresarit cuprins de un fior de spaima. Leah era indragostita de mine? Asta explica multe. Biata Leah, o alta dezamagire pentru ea, o alta poveste de dragoste neimplinita care avea ca rezultat frangerea inimii ei in mii de bucatele. De ce n-am observat-o ? Unde-am fost pana acum?
- N-am mai putut sa stau departe de tine asa ca am hotarat sa ne intoarcem, pentru o scurta vizita. Carlisle si Esme nu s-au intors cu noi, ei fiind, evident ,prea tineri pentru a parea cu 5 ani mai in varsta.
-Ai..? m-am oprit nestiind cum sa incep. Eram furios ca fusese atat de aproape de mine atata timp fara sa nu dea nici macar un semn de viata. M-ai urmarit 3 ani fara sa te arati nici macar pentru o secunda, nici macar sa-mi spui ca esti inca in viata?
- Poftim? Spuse ea mirata. O nu Jacob, prostutule. Pot sa urmaresc pe cineva de la distata. Asta este darul meu. Daca ma concentrez pe o singura persoana pot sa vad ce face in clipa aceea, cu cine vorbeste, ce gandeste. Carlisle spune ca grija pentru Edward si pentru tine mi-a declansat asta.
Din nou Edward. Era prima oara cand ii auzeam numele idiotului dupa 5 ani si deja imi zgaria timpanele mai ales ca alesese sa-l plasese gradual inaintea mea in propozitie. Asta ma macina, ma termina psihic.
- Aha. Am spus eu intr-un final.
-Nu vreau sa te superi dar, Edward este sotul meu si indiferent de cum il asez in propozitie fata de tine tu trebuie sa stii ca pe el l-am ales cu mult timp in urma si ca alegerea mea nu s-a miscat nici macar un milimetru.
M-a infuriat si m-am ridicat din locul in care stateam luand-o la trap spre plaja si apoi virand la stanga prin padure pentru a ajunge acasa. Stia cat uram sa-mi cotrobaie cineva prin minte. Parca o facea intentionat.
-Imi pare rau. Imi sopti in ureche dupa un timp. Am tresarit speriat. Nu stiam ca fusese langa mine in tot acest timp, m-as fi asteptat sa aud urme de pasi sau crengi ravasite. In schimb ea plutea alaturi de mine cu un mic zambet in coltul gurii.
-De ce mama dracului razi? Am intrebat-o nervos crezand ca inca se mai uita in capul meu.
Deveni brusc serioasa si se trase mai departe de mine, parca speriata de intonatia pe care o folosisem.
-Pai, ma asteptam la o reactie mai… mai ca cea pe care tocmai ai avut-o. imi raspunse ea trist. Se pare ca doar m-am inselat ca m-ai primit mai calduros decat speram. Lasa ochii-n jos.
-Credeam ca inca te mai uiti in capul meu si te amuzi de vre-o prostie. N-am vrut sa fiu asa dur. I-am spus eu dintr-o rasuflare. Parca ma simteam vinovat. La dracu, in totdeauna avusese influenta asta asupra mea. Nu puteam sa fiu nicodata cu adevarat nervos pe ea, sa vreau sa-i frang gatul sau cel putin s-o bag in spital cu cateva contuzii si ambele maini rupte. Imi doream sa fiu indeajuns de nervos pe ea ca sa-i fac toate astea dar cand ma uitam la ochii ei aurii plini de remuscari si vina ma facea mai mult sa vreau s-o imbratisez strans cum faceam odinioara si sa stau acolo ore in sir.
I-am zambit scurt si am realizat ca gestul imi era strain si parca ma durea. Simteam cum buzele se se dezlipeau de gingii lasand in urma carne vie. Mi-am data seama ca nu mai zambisem de prea multa vreme.
Mi-a zambit inapoi sceptica si grijulie ca si cum isi daduse seama de problema mea.
-Ti-am adus un mic cadou. Imi spuse ea cu grija atunci cand ne-am apropiat de casa mea. E in garaj.
-Nu vreau nimic, poti sa-l iei inapoi. I-am spus taios. Chiar nu voiam nimic de la ea si mi-era jena sa recunosc ca mi-ar fi fost greu sa-i vad cadoul in fiecare zi dupa ce avea sa plece si sa-mi aminteasca de ea.
M-a citit cu siguranta si scapa un chicotit melodios.
-As vrea totusi sa-l vezi si-mi spui dupa aceea daca vrei sa-l returnezi sau nu. imi raspunse ea la expresia fetei mele ranjind larg.
M-a facut curios, asa ca, mimand o plictiseala imposibila si iritanta m-am intreptat cu pasi moi catre garaj. Ce putea sa fie ca sa trebuiasca sa-l puna in garaj si nu in casa? Sau poate l-a pus in garaj din cauza ca Billy nu a lasat-o sa intre-n casa sau poate…. Speculatiile mele se oprira si am ramas cu gura cascata in timp ce Bella deschidea usa garajului si arata spre chestia stralucitoare din fata mea spunand un “TA DAAA” incantat.
-Este un Harley Davidson V-Rod Muscle de 1250 de centimetrii cubi din 2009. Nu ca e superb? Edward m-a ajutat sa o aleg, a spus ca va fi perfecta pentru tine. Mi-a spus toate astea dintr-o rasuflare si nu stiam de ce sa ma mir mai intai. De incredibil de ireala motocicleta din fata mea, lucru pe care mi-l dorisem inca din clipa in care incepusem sa lucrez la motocicletele Bellei in urma cu 6 ani, sau sa ma mir de faptul ca ea stia ce model e si cati centimetrii cubi are. Am hotarat sa ignor cadoul, prea scump, prea ostentativ pentru Forks.
- O, nu te ingrijora, imi spuse ea repede interpretand gresit tacerea mea. Ti-am luat si un echipament asortat, pantaloni de piele si tot tacamul, sunt in casa.
- Stii ce model este Harley-ul asta? Am intrebat eu cu gura inca cascata spunand fiecare cuvand in parte.
Rase puternic dar totusi delicat.
- Emmett a considerat ca nu trebuie sa fiu atat de neajutorata in a-mi repara singura masina asa ca a inceput sa ma invete. Mi-a placut mai mult decat credeam ca-mi va placea si in curand am inceput sa ma interesez de modele, de cai putere, capacitate cilindrica si cand n-am mai avut ce sa invat depsre masini am trecut la motociclete. Cand am descoperit bijuteria asta impreuna cu Edward am fost amandoi de acord ca nimanui nu i-ar sta mai bine pe ea decat tie. Am luat-o am imbarcat-o si-am venit incoace.
-Aaa.. mersi dar inca mai cred ca ar trebui s-o iei inapoi. I-am spus eu dezamagit de propria-mi reactie.
-Nu se poate. Imi raspunse ea amuzata. E facuta de comanda si cei de la Harley nu dau banii inapoi iar eu n-am ce face cu ea, am propria-mi herghelie sub o capote visinie. Ranji satisfacuta.
-Ei bine, daca refuzi s-o iei inapoi va trebui sa-i gasesc o intrebuintare. Am zambit eu mai mult rusinat decat amuzat de gluma cu dublu sens.
A ras iarasi puternic si indelung.
- Ar trebui sa plec. Chicoti ea in timp ce se uita la cerul intunecat. Parca sunt in La Push doar de 10 minute. Am uitat cat de repede zboara timpul cu tine. Edward cred ca fierbe pe undeva pe la granita in momentul asta. Nu-ti face probleme. Ma opri ea cand dechisesem gura sa protestez cu privire la plecarea ei. Maine la prima ora sunt aici cu o punga de hartie umpluta cu cutii cu suc cald si putem sa-i facem un drive test bijuteriei asteia. Se opri si se uita in ochii mei profund miscata. Te rog sa incerci sa dormi. Te rog. Imi spuse ea ingrijorata in timp ce-mi atingea cu un deget rece umbrele negre de sub ochi.
Am intrat in casa cu o schimbare vizibila de comportament. Un ranjet se intindea pe jumatate din fata mea de la o ureche la cealalta. Billy ingheta in scaunul cu rotile, cu mana pe borcanul de mustar pe care era gata sa-l scoata din frigider si se amara imediat cand isi dadu seama despre ce era vorba.
-O sa plece iar. Nu te obisnui cu prezenta ei aici. Imi spuse el incet. Imi vine sa-i rup picioarele ca a avut tupeul sa se intoarca. Continua el dur.
-Chiar nu poti sa te bucuri pentru mine tata? L-am intrebat eu melancolic. Parca eram o scolarita indragostita de colegul de banca. Eram penibil. Mi-am sters zambetul acela tamp de pe fata si-am continuat pe un ton grav. Poate cele cateva luni pe care le petrece aici imi mai alimenteaza inca 5 ani de viata.
I-a picat fata. Nu se astepta la asta.
-Noapte buna Jacob. Imi spuse el cu ochii-n pamant plin de furie.
Am dormit, pe bune in noaptea aceea, pentru toti anii astia in care avusesem cosmaruri. Am dormit profund pana la ora doua dupa-amiaza si nimeni nu s-a oboist sa ma deranjeze. Cand am deschis ochii era acolo, in scaunul de la biroul meu, in semiumbra, misterioasa si frumoasa. Trebuia sa ma obisnuiesc cu prezenta ei dar simteam ca era imposibil.
-Buna dimineata somnorosule. Imi spuse ea vesel imediat ce am deschis ochii.
-Neata. I-am raspuns in timp ce un zambet imens mi se intindea pe fata. De cand esti aici?
-Pai, dar fiind faptul ca e doua iar eu sunt aici de la 8, pai de sase ore.
Am ramas perplex.
-E ora doua? Am intrebat eu indignat. De ce nu m-ai trezit?
-Stai calm Jacob. Imi spune. Tii minte ca te-am rugat sa dormi. Ei bine m-am bucurat sa vad ca ai reusit in sfarsit. Imi spuse ea in timp ce ma urmarea apropiindu-ma de ea. Se feri o secunda dar ma lasa sa o imbratises.
-Mi-ai readus linisetea. I-am soptit la ureche in timp ce o sarutam pe obraz.
S-a tras din imbratisarea mea sarind in picioare si fortandu-se sa-si pastreze zambetul optimist pe fata.
- Haide somnorosule, am pierdut si asa destul timp veghindu-ti sforaturile, vreau sa te vad in actiune. Imi ordona in timp ce ma impigea de umeri spre iesirea din camera. Te astept afara. Billy nu prea stie ca sunt aici, sunt sigura ca si-ar iesi din minti. Chicoti amuzata.
Harley-ul torcea ca un cotoi sub impulsurile mele din ce in ce mai insetate de viteza. Am alergat-o toata ziua pe vechea rampa unde lansasem pentru prima data motocicletele acelea ruginite pe care le adusese Bella cu prea multi ani in urma in garajul meu.
Ea aplauda finut si incantata din plame de fiecare data cand ma intorceam la ea. Era placut sa fim doar noi doi din nou si parca toti anii astia care trecusera fara sa o mai vad se stersesera din memoria mea ca un cosmar pe care voiam sa-l uit.
Pe la ora 9 seara un zbarnait nervos ne intrerupse conversatia. Scoase din buzunat un telefon mobil si ofta.
- Ar cam trebui sa plec. Edward incepe sa redevina gelos. Rase melodios si se indeparta un pic de mine pentru a raspunde apelului.
O conversatie scurta incheiata cu un “Te iubesc” spus intr-un mod melancolic.
-Deci? Intreb eu aproape mecanic, un pic cam repede. Ne vedeam maine da?
-Maine, dupa ce-ti faci somnul de frumusete. Fu ea de acord.
-Promit sa nu mai dorm atat. Am zambit eu rusinat.
Ofta.
- Poti sa dormi cat vrei. Promit sa te veghez, sa am grija ca te odihnesti cum trebuie macar cat sunt eu aici.
Imi amintea constant ca urma sa plece dar asta nu ma deranja. Savuram momentul asa cum obisnuiam sa fac odata.
-Pe maine. Continua ea. Somn usor. Imi spuse incet si ma saruta pe frunte cu buzele ei reci. Se trase inapoi si se stramba. A ramas ceva din vechiul tau miros de varcolac.
Am ramas cu gura cascata. Stia ca nu ma mai transformasem? Hm, evident ca stia, imi urmarise orice miscare in ultimii 3 ani.