Zilele de nastere Put

Zilele de nastere put din mai multe privinte. Put ca o masea stricata, ca un rahat. Put ca un cadavru in descompunere.
Zilele de nastere put in primul rand, pentru ca nu ai cum sa te bucuri de ele. Pentru ca in saptamana cu pricina lucrezi cu norma intreaga la copt, gatit, ornat, aranjat. Put pentru ca in ziua respectiva esti angajata pe post de receptionista: Raspunde la telefon, inchide telefonul, raspunde la usa, inchide usa.
Zilele de nastere put pentru ca iti faci planurisi perante cu privire la cadouridoar ca sa ai o mare dezamagire atunci cand le desfaci. Put pentru ca in ziua aceea iti dai seama cine iti este prieten si cine nu. Zilele de nastere put pentru ca majoritatea se dovedesc a nu fi chiar asa prieteni cum ii credeai.
Zilele de nastere put pentru ca nu sarbatoresti pe cine trebuie. In urma cu N ani, o tanti, undeva intr-o maternitate se chinuia ore bune sa te cace. Ea ar trebui sarbatorita. "Ehe heeee! La Multi Ani mama! Ai implinit 20 de ani de la durerile alea apocaliptice care te-au marcat pe viata."
Zilele de nastere put pentru ca a doua zi tu esti prostul care curata voma din cada si frimiturile de biscuiti calcati in picioare de pe covor. Si mai put pentru ca tu ai investit in tambalau mai mult decat au investit prietenii tai in cadouri pe cand, conceptul iti da o iluzie de roz, puf si tratatii regesti.
Si totusi, niciuna din astea nu e problema cea mai mare.
Problema cea mai mare e ca mori. Nu azi, nu maine, dar intr-o zo mori. Cu fiecare etapa a varstei, treci prin cele mai jenibile momente doar ca sa mori. Si pentru o iubitoare de eternitate, ca mine, moartea nu poate sa aiba decat o conotatie apocaliptica. De ce sa imi sarbatoresc pasii catre descompunere intr-o cutie de doi metrii lungime?

Doamna cu .... dalta

E oficial, de fiecare data cand o sa vad o dalta, o surubelnita sau orice cu asemanarea celor doua, o sa fug mancand pamantul.
Mi-am scos maseaua. Doamna medic stomatolog e o dulce, mai ales ca are niste ochi superbi si niste gene incredibil de lungi, la care ma benoclez cu perseverenta de fiecare data cand ma infiintez pe scaunul torturii. Da, doamna medic stomatolog e o dulce, cu exceptia momentelor in care are in mana o seringa, un elevator, un cleste pentru radacini sau o chiureta.
Am fost un super-erou in cele 35 de minute acordate molarului meu, gemand ici colo din motive lesne de inteles. Am ramas cu un loc de parcare in gura, o falca umflata si-un tratament cu antibiotice pe termen de 3 zile.

Vampirii

Un pic de istorie, multe legende.

Primii vampiri
Cele mai vechi legende despre vampiri s-au pastrat de patru mii de ani si vin de la asirienii si babilonienii din Mesopotamia. Acestia se temeau de Lamastu, o zeita demonica ce vina oameni. In legendele asiriene, Lamastu (in traducere, „cea care sterge”), fiica zeului Anu, se furisa noaptea in casele oamenilor, fura sau ucidea bebelusii in leagane sau chiar in pintecele mamei, vina si adulti, sugea singele barbatilor tineri, provocind boli, sterilitate si cosmaruri. Deseori, Lamastu este descrisa cu aripi si gheare de pasare, iar uneori – cu cap de leu. Pentru a se proteja de aceasta, femeile insarcinate purtau amulete cu Pazuzu, un alt zeu rau, care a infrint-o cindva pe Lamastu.
Lamastu este asociata cu Lilith, o figura proeminenta din unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variaza considerabil, dar versiunea cea mai vehiculata a povestii este ca ar fi fost prima femeie. Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam si pe Lilith din pamint, din care cauza intre ei aparusera in curind neintelegeri. Lilith a refuzat sa i se mai supuna lui Adam si a plecat din Eden, nascindu-si propriii copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o aduca inapoi. Fiindca ea a refuzat, ingerii i-au promis ca-i vor ucide zilnic cite 100 de copiii pina cind va hotari sa se intoarca. Lilith, in schimb, a jurat ca va distruge copiii oamenilor. Imaginea lui Lilith ca ucigasa de copii, se pare ca a fost preluata direct din legenda despre Lamastu. Si Lilith este descrisa ca un demon cu aripi si gheare ascutite, care vine noaptea sa fure copiii nou-nascuti sau fetii din femeile insarcinate. Desi este descrisa ca o creatura terifianta, Lilith are calitati seducatoare. Evreii credeau ca ea vine noaptea la barbati sub forma unui succubus (femeie-demon care intretine contacte sexuale cu barbatii, cind acestia dorm).

Grecii antici se temeau de niste creaturi asemanatoare, in special de Lamia, o demonita cu cap si trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului – de sarpe. Intr-o versiune a legendei despre Lamia, aceasta a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, zeita Hera, a innebunit-o pe Lamia si ea si-a mincat toti copiii. Cind si-a dat seama ce a facut, Lamia s-a infuriat atit de tare, incit s-a transformat intr-un monstru nemuritor care, din gelozie, a inceput sa suga singele pruncilor. Grecii se temeau si de Empusai, fiica malefica a lui Hecate si zeita vrajitoriei. Aceasta, putind sa-si schimbe infatisarea, iesea noaptea din Hades (lumea subterana), sub forma unei femei frumoase, si seducea pastorii de pe cimp, devorindu-i. O creatura similara, Baobhan Sith, se face prezenta si in folclorul celtic.

Vampirii apar si in mitologia Asiei. Printre personajele de cosmar, descrise de folclorul indian, sint Rakshasa (o creatura care isi poate schimba forma si devoreaza copii) si Vetala. Ambii demoni preluau controlul asupra cadavrelor si atacau oamenii vii. Folclorul chinez ne spune ca unii morti pot sa se ridice din mormint si sa se intoarca in lume. Aceasta se intimpla atunci cind spiritul unei persoane (p’o) nu putea ajunge in lumea de dincolo, din cauza faptelor rele comise in timpul vietii. Spiritul, infuriat de soarta-i oribila, readucea trupul la viata si ataca oamenii noaptea. Un mort – deosebit de periculos, cunoscut si ca Kuang-shi (sau Chiang-shi), putea sa zboare si sa ia diverse forme. Acesta era acoperit de par alb, avea ochi rosii, stralucitori, si isi musca victimele cu dintii ascutiti.

Triburile nomade si negustorii au raspindit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie, Europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul, diversele elemente ale acestor povesti se combinau, creind alte mituri despre vampiri.

Vampirii nostri si ai vecinilor
Legenda celui mai celebru vampir european, Dracula, si cele care au derivat din aceasta au fost inspirate direct din folclorul Europei de Est. Arhivele istorice contin zeci de figuri mitice de vampiri in regiune, datind de sute de ani. Desi au diferite caracteristici, majoritatea acestor vampiri se pot clasifica in doua categorii: demoni (sau supusii diavolului), care au reanimat cadavre ca sa poata umbla printre cei vii, si spirite ale mortilor care nu vor sa-si paraseasca propriile trupuri. Dintre primii, cei mai importanti au fost upir (Rusia) si vrykolakas (Grecia). In aceste traditii, pacatosii, pruncii care n-au primit botezul si alti oameni, care nu apartineau credintei crestine, puteau fi reanimati dupa moarte. In special, erau vizati vrajitorii, fiindca si-au vindut sufletul diavolului inca in timpul vietii.
Parasindu-si mormintele, aceste cadavre terorizeaza comunitatea, hranindu-se cu singele celor vii. Se spune ca ele trebuiau sa se intoarca periodic in morminte, pentru a se odihni. Cind oamenii presupuneau ca un mort a devenit vampir, ii exhumau trupul si incercau sa alunge din el spiritul malefic. Cel mai des distrugeau cadavrul prin decapitare, incinerare sau infigindu-i o tepusa in inima. Totodata, mortii puteau fi ingropati cu fata in jos, ca sa sape in pamint si sa nu iasa afara in cazul in care nu vor fi primiti in lumea cealalta. Altii puneau o tepusa deasupra cadavrului, pentru ca acesta, de va incerca sa iasa din groapa, sa se intepe.

Vampirii din Moldova si Valahia sint numiti strigoi. Acestia sint, de regula, spirite umane care s-au intors din morti. Spre deosebire de upir sau vrykolakas, strigoii trec mai multe etape inainte de a iesi din mormint. Initial, strigoiul este un poltron invizibil, care isi necajeste membrii familiei, miscind mobila si furind mincarea. Pe urma devine vizibil si arata exact ca si atunci cind era in viata. El se intoarce la familia sa, furindu-i vitele, cersind de mincare si aducind boli. Hranindu-se cu oameni, strigoii isi maninca mai intii apropiatii, iar apoi pe oricine le iese in cale. In unele texte se arata ca strigoiul suge singele victimei direct din inima. La inceput, la fel ca un upir, strigoiul trebuie sa se intoarca in mormint cu regularitate, insa dupa sapte ani poate sa traiasca oriunde. Se zice ca strigoii calatoreau pe distante mari in alte orase, unde incepeau o viata noua, obisnuita, intilnindu-se, insa, o data pe saptamina, cu alti semeni de-ai lor.

In afara de strigoii morti, oamenii se temeau si de cei vii. Asa erau numiti oamenii blestemati sa devina, dupa moarte, strigoi morti. De obicei, copiii nascuti cu malformatii erau considerati strigoi vii. Daca un strigoi mort traieste printre oameni si are copii, acestia sint blestemati sa devina strigoi dupa moarte. La moartea unui strigoi viu, familia ii distrugea cadavrul, ca sa se asigure ca acesta nu va mai iesi din groapa.

In alte parti ale Europei de Est, creaturile care semanau cu strigoii erau cunoscute ca vampir sau vampyr. Erau, probabil, variatii ale upirului rus, pentru ca, ulterior, limba engleza sa adopte numele vampire. In secolele XVII si XVIII, „isteria vampirilor” s-a raspindit in toata Europa de Est. Oamenii afirmau ca isi vad rudele decedate, umblind si atacindu-i pe cei vii. In consecinta, autoritatile au deschis zeci de morminte, infigind tepuse in cadavre sau arzindu-le. Mai tirziu, panica a ajuns in vestul Europei si a condus la multe speculatii academice in aceasta privinta, la crearea literaturii si a picturii despre vampiri. Toate acestea l-au inspirat pe irlandezul Bram Stoker sa scrie romanul „Dracula”.

Vampirul modern
Abraham Bram Stoker, director de teatru si romancier, nu a fost primul care a scris un text beletristic despre vampiri, insa versiunea din 1897 a romanului sau a prins cu adevarat. Motivul principal al operei este atit personajul negativ, Contele Dracula, cit si firul actiunii. Stoker a ajuns la aceste doua elemente in urma unor cercetari indelungate. In fond, el plaseaza actiunea in muntii din Transilvania, iar vampirii lui se conduc de folclorul est-european si cel al tiganilor. Alegind diferite caracteristici ale miturilor despre vampiri si inventind el insusi unele lucruri, Stoker a creat standardul vampirului modern: foarte inteligent, fara reflexie, cu puteri supraumane, isi pierde puterile la lumina soarelui si este respins de crucifixe.

Precum spuneam, Stoker a descoperit si a ales numele personajul sau dupa indelungi cercetari. Dracula este printul Vladislav Basarab, care a domnit in Valahia la mijlocul sec. XV si, deci, este un personaj istoric adevarat. Este supranumit Vlad Tepes, ca urmare a obiceiului de a-si trage in teapa prizonierii. Tatal lui, Vlad Dracul, si-a primit acest nume in semn de recunostinta pentru suportul adus Ordinului Dragonului, din care facea parte. Se spune ca adevaratul Dracula avea o reputatie de barbar, desi acest fapt nu este universal acceptat, la fel cum nu exista dovezi ca oamenii l-ar fi considerat vampir. Personajul negativ al lui Stoker nu seamana cu adevaratul Dracula, scriitorul imprumutind, de fapt, doar numele printului. Spre deosebire de strigoi, care nu au unde sa locuiasca, vampirul lui Stoker era un aristocrat bogat, care se ascundea intr-un castel grandios.

In piesa „Dracula”, prezentata in 1927, si in filmul care a urmat in 1931, Bela Lugosi a adoptat aceasta ipostaza de aristocrat, jucind rolul unui conte gentleman, suav si sofisticat. Piesa a introdus in uz si costumul tipic al lui Dracula: haine negre si o manta. Desi in roman contele este descris ca un om batrin si lipsit de vlaga, imaginea suava a lui Dracula a prins la public, raminind astfel in zeci de filme si picturi. De-a lungul anilor, ea a continuat sa evolueze, gratie noilor interpretari ale scriitorilor si regizorilor. In nuvelele sale, Anne Rice le da vampirilor constiinta si emotii, prezentindu-i ca pe niste oameni adevarati, care nu sint neaparat rai. In serialul televizat „Buffy, ucigasa de vampiri”, regizorul Joss Whedon a adoptat, de asemenea, ideea vampirilor cu suflet. Astfel, se face vadita o tendinta de „demitizare” a legendelor despre vampiri si de creare a unei noi imagini a acestora. Un exemplu graitor in acest sens in reprezinta filmele din seria „Blade”. Iar scriitorul rus Lukianenko, in seria „Dozor”, le atribuie vampirilor un rol minor – de personaje malefice de cel mai jos rang, similare capcaunilor.

Originile credintei in vampiri
Desi majoritatea oamenilor de stiinta au cautat sa afle in folclor originile credintei in vampiri, unii istorici au incercat sa cerceteze originile fizice ale acesteia. Motivul: exista unele boli ce ar putea provoca un comportament vampiric.
Una dintre acestea este porfiria, o maladie genetica rara, de care se poate imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupune nereguli in producerea de heme – un pigment din singe, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sint foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot sa sufere de delir acut. Altii au gura si dintii rosietici, din cauza producerii neregulate a pigmentului. In trecut, maladia se trata prin consumul de singe pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism, desi nu exista nicio dovada clara in privinta eficacitatii acestui tratament. Daca porfiria se depisteaza la parinti, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la suta. In istoria medicinii sint descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditara acuta, considerata incurabila. Se presupune ca, in unele cazuri, aparitia ei este o consecinta a incestului. Despre legatura dintre porfirie si vampiri, pentru prima data s-a expus Lee Illis din Hampshir. In 1963, el a prezentat Asociatiei Regale de Medicina monografia „Despre porfirie si etiologia capcaunilor”, care continea o trecere in revista amanuntita a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.

O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri poate fi catalepsia, o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crizei de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii devin rigizi, trupul i se raceste, iar bataile inimii si respiratia ii incetinesc. Un suferind de catalepsie acuta poate fi confundat cu un cadavru. Astazi, medicii dispun de cunostintele si instrumentele necesare ca sa determine daca un om este viu sau mort, dar in trecut oamenii se bazau doar pe aparente. Despre imbalsamare nici nu se stia pe atunci, asa ca oricine parea sa fie mort era inhumat deodata. O criza de catalepsie poate dura mai multe ore sau chiar zile in sir. De aceea, unii „morti” isi reveneau in mormint si, daca groapa nu era prea adinca, reuseau sa iasa si sa se intoarca acasa.

Si procesul de descompunere a cadavrelor poate sa sugereze credinta oamenilor in vampiri. Faptul ca unghiile si parul mortilor continua sa creasca, iar gazele din corp devin expansibile, sporind volumul abdomenului, ca si cum defunctul ar fi mincat, da unele impresii de viata. Iar infigind o tepusa intr-un asemenea cadavru, acesta ar putea sa erupa, eliberind tot felul de fluide, fapt prin care generatiile de altadata ar fi inteles ca mortul s-a hranit cu oameni vii.

Desi aceste lucruri au putut alimenta frica de „morti vii”, originile credintei in vampiri sint, probabil, mai mult de ordin psihologic. Fiind unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, moartea a preocupat adeptii culturilor din toate timpurile. Una dintre caile de a o accepta este personificarea mortii intr-o forma tangibila, respectiv, crearea unor personaje ce ar reprezenta-o. Vampirii personifica, in special, partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite sint opusul „sotiei si mamei bune”. In loc sa le poarte de grija sotului si copiilor, ele omoara pruncii si seduc barbatii. La fel, „mortii vii”, in loc sa-si ajute familiile, le maninca. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa-si controleze propriile tendinte negative, exteriorizindu-le. Or, aparitia, de-a lungul istoriei, a creaturilor monstruoase in imaginatia oamenilor, precum si fascinatia continua a acestora fata de vampiri, demonstreaza ca manifestarea temerilor noastre, prin intermediul acesti monstri, tine de natura umana.

ELIZABETA din Transilvania
Pe parcursul istoriei, au existat mai multi oameni cu un comportament vampiric. Cel mai faimos vampir a fost Elizabeta de Bathory, o nobila din Transilvania, care a trait intre 1560–1614. Elizabeta, fiind ingrozita de gindul ca imbatrineste, era convinsa ca imbaierea in singe – poate si consumul acestuia – este secretul unei infatisari tinere. Cu acest scop, ea a torturat si a ucis sute de oameni, majoritatea victimelor ei fiind fete tinere. Cind faptele Elizabetei au devenit cunoscute, ea a fost judecata si inchisa in castelul sau, unde a si murit.

Cei care intr-adevar sug singe
In multe filme moderne si carti, vampiri iau forma unui liliac – un animal adevarat, care se hraneste cu singe. In realitate, liliecii vampiri nu isi ucid prada si aproape ca nu reprezinta un pericol pentru oameni. Ei sint mici, retrasi si docili. Creaturile vampirice, care isi pot schimba forma, exista in legende de mii de ani, insa legatura lor cu liliecii vampiri este destul de recenta. Acestia traiesc doar in America Centrala si de Sud, asa ca europenii si asiaticii nu stiau nimic despre ei, pina cind exploratorii europeni au descoperit niste creaturi ciudate, pe care le-au incorporat in mitul vampirului, concepindu-le ca pe niste monstri.

El Chupacabra
Legende despre creaturi care sug singe sint prezente si in multe culturi din zilele noastre. O asemenea creatura foarte cunoscuta in America de Centrala si de Sud este El Chupacabra, in traducere: „cel care suge caprele” (de singe).

Regele George al III-lea al Angliei, care a domnit in a doua jumatate a sec. XVIII, este cunoscut in istorie mai mult pentru infringerea in fata americanilor, decit pentru interesul fata de stiinte si arte. Nebunia acestui monarh – fondator al celebrei Royal Academy of Arts si pasio­nat de stiintele astronomice – reprezinta inca o pagina de istorie medicala, care nu a fost pe deplin elucidata. In 1966, doi medici englezi publicau, in British Medical Journal, o teorie potrivit careia nebunia regelui George era cauzata de porfirie acuta intermitenta, de care ar fi suferit. Simptomele de porfirie au fost regasite in insemnarile medicilor care il ingrijeau: Excelenta Sa avea citeodata dureri abdominale acute, insotite de slabiciune musculara extrema, dereglari psihice si – semn caracteristic acestei maladii – culoarea rosie a urinei, determinata de excesul de porfirine urinare. Medicii considerau
ca suferinta regelui ar fi fost provocata de o intoxicatie cu arsenic. Dar un alt doctor, adus de la tara, care folosea terapia prin munca pentru reintegrarea sociala a pacientilor cu dereglari psihice, a emis ipoteza ca regele suferea de „nebunie”.

In timpul sederii la curte, terapeutul necunoscut a fost martor la o criza de porfirie a regelui, considerind acest caz drept un succes terapeutic! Desi Parlamentul a incercat, in numeroase rinduri, sa-l detroneze din cauza afectiunii de care suferea, in perioadele dintre crize, sanatatea regelui se recupera si capacitatea de a conduce regatul ii era intacta. A fost totusi detronat in 1811, dupa o domnie de sase decenii, de catre printul de Wales. A murit noua ani mai tirziu.

Se aseamana cu magia: o data ce aflii trucul, farmecul dispare. Eu continui sa cred.

25 de lei si 80 de bani

Am observat ca, in tara asta ca sa faci ceva, orice, trebuie sa-ti permiti. Daca vrei sa fii copil trebuie sa-ti permiti, sau cel putin ai tai sa-si permita. Sa-si permita sa plateasca abonamentul la bazin la floreasca (250 de lei) sa-si permita intrarea la patinoar, sa-si permita o amarata de excursie de 3 zile printr-o fundatura ca sa vezi si tu sinaia la varsta de 7 ani, asa cum au avut ei norocul sa o vada si lista poate continua. Ca sa fi angajat iar trebuie sa iti permiti. Sa-ti permiti sa ajungi cu ceva la locul de munca, ori ca-i RATB (40 de lei abonamentul sau 50 amenda, pe loc), ori ca-i Metrorex-ul (25 de lei si nici macar nu poti sa ajungi peste tot cu el, basca-i ca acum s-au mai completat anumite trasee dar totusi), ori ca-i masina (iar in subiectul benzina sau trafic nu ma arunc petru ca stim cu totii ce inseamna.
In Romania trebuie, dupa vre-o 30 de ani de munca (daca nu mai mult) sa-ti permiti sa fi batran. Sa-iti permiti sa stai degeaba dupa atatia ani de munca, cu un venit normal. Asta seara insa, am inteles ca trebuie sa-ti permiti sa te doara si capul.
Cat? 25 de lei si 80 de bani o durere de cap domnule!

New Moon: THE FUNERAL

Telefonul mi-a vibrat din nou in buzunar. Era pentru a douazeci si cincea oara in douazeci si patru de ore. M-am gandit pentru un moment sa raspund la telefon, sau macar sa vad cine incearca sa ma contacteze cu atat indarjire. Poate era important. Poate avea nevoie Carlisle de mine.

Mi-a trecut o clipa prin minte dar nu m-am sinchisit sa ma misc.

Nu eram cu adevarat sigur unde ma aflam. Era un fel de pod intunecat, un loc foarte stramt plin de sobolani si paianjeni. Paianjenii m-au ignorant iar sobolanii s-au retras lasandu-mi spatiu. Aerul era gros si imbibat in miros de ulei pentru gatit, carne rancezita, transpiratie de om si un strat gros de poluare care era aproape vizibil, ca o patura densa, acoperind tot ce ma inconjura.

Sub locul in care ma aflam, insirat pe patru etaje se afla un bloc subred de locuinte dintr-un cartier marginas. Nu m-am sinchisit sa separ gandurile de voci – formau o larma zgomototoasa in limba spaniola pe care incercam sa n-o ascult. Lasam sunetul sa ricoseze din mine. Fara sens. Totul era fara sens. Pana si existenta mea era fara sens.

Toata lumea era fara sens.

Mi-am apasast fruntea de genunchi intrebandu-ma cat o sa rezist in situatia asta. Poate ca era fara speranta. Poate ca incercarea mea era sortita esecului oricum, ar trebui sa incetez sa ma mai torturez si sa ma intorc…

Ideea era atat de puternica, avea calitati vindecatoare – ca si cum cuvintele aveau o cantitate de anestezie, maturand cu usurinta muntele de durere sub care eram ingropat – m-a facut sa respir usurat si m-am simtit ametit.

As fi putut sa plec acum, as fi putut sa ma intorc.

Din spatele pleoapelor Bella imi zambea.

Era un zambet de bun venit, un zambet de iertare, dar nu a avut efectul pe care subconstientul meu intentiona sa-l aiba.

Fireste,nu as fi putut sa ma intorc. Ce insemna durerea mea, la urma urmei, in comparatie cu fericirea ei. Ea ar trebui sa fie libera sa zambeasca, departe de teama si pericol. Departe de idea de a cocheta cu un viitor lipsit de suflet. Merita mai mult decat atat. Merita mai mult decat ceea ce-i puteam eu oferi. Cand va parasi lumea aceasta se va duce intr-un loc care mie imi era interzis definitiv, indiferent de cum ma purtam aici.

Ideea separarii in acel mod a fost mult mai intensa decat durerea pe care o simteam deja. Un fior mi-a strabatut trupul. Cand Bella va parasii lumea asta n-am sa raman in urma. Trebuie sa existe uitare si alinare undeva si pentru mine.

Asta era ceea ce speram eu dar nu existau garantii. “Sa mori, sa dormi. Nimic mai mult” mi-am spus. Chiar si atunci cat voi fi cenusa nu cumva voi mai simtii inca tortura pierderii ei?

Am tremurat din nou.

La naiba, am promis. I-am promis ca nu-i voi mai bantuii viata aducandu-mi demonii mei negrii in ea. Nu aveam de gand sa-mi retrag cuvantul. Nu eram in stare sa fac nimic bun in legatura cu ea? Absolut nimic?

Ideea de-a ma intoarce in micul orasel innorat, care va fi totdeauna adevarata mea casa pe planeta asta, s-a furisat din nou in gandurile mele.

Doar sa verific. Doar sa ma asigur ca e in siguranta si bine si fericita. Nu voiam sa intervin. N-ar fi stiut ca am fost acolo.

Nu. La naiba, NU.

Telefonul a vibrat din nou.

“La naiba, la naiba, la naiba”. Am marait eu.

Poate ca imi va folosi distractia. Numarul mi-a dat dat un soc, primul pe care l-am simtit in jumatate de an.

De ce m-ar suna Rosalie pe mine? Era probabil singura persoana careia ii convenea absenta mea.

Trebuie sa fie ceva cu adevarat in neregula daca voia sa vorbeasca cu mine. Subit, ingrijorat pentru familia mea am raspuns.

“Ce-i?” Am intrebat tensionat.

“Oh Doamne, Edward a raspuns la telefon, ma simt onorata” Imediat ce i-am auzit tonul vocii am stiut ca familia mea era in regula. Probabil ca doar se plictisea. Era dificil sa-i ghicesc motivele fara ca gandurile ei sa-mi fie ghid. Rosalie nu este o persoana pe care s-o pot intelege vre-o data. Actiunile ei erau intotdeauna rezultatul unor impulsuri fara logica.

Am inchis telefonul.

“Lasa-ma in pace.” Am soptit.

Fireste, telefonul a vibrat imediat.

Oare va suna in continuu, pana va reusi sa transmita mesajul cu care avea de gand sa ma enerveze? Mai mult ca sigur. I-ar trebui luni sa se sature de jocul asta. Am cochetat cu ideea de a o lasa sa apese “redial” pentru urmatoarele sase lui, apoi am oftat si am raspuns la telefon, din nou.

“Spune ce-ai de spus.”

Vorbea repede, fara noima. “Am crezut ca vrei sa stii ca Alice e in Forks.”

Am deschis ochii si m-am holbat la grinzile subrede aflate la aproximativ trei centimetrii de fata mea.

“Poftim?” Vocea mea era plata, fara pic de emotie.

“Stii cum e Alice, crede ca le stie pe toate. Seamana cu tine in privinta asta.” Rosalie a chichotit plina de umor insa vocea ei avea o margine emotiva, ca si cum ar fi fost brusc nesigura de ce urma sa faca.

Furia mea m-a facut sa-mi pese si mai putin de problema lui Rosalie.

Alice mi-a promis ca imi va asculta indrumarile in legatura cu Bella, desi nu fusese de acord cu decizia pe care o luasem. Imi promisese ca o va lasa pe Bella in pace, atata timp cat eu o voi lasa. Era clar ca spera ca eu sa cedez durerii intr-un final. Poate ca avea dreptate.

Dar n-am facut-o. Inca. Deci ce cauta in Forks? As fi vrut sa-i sucesc gatul ala slabanog. Nu ca Jasper m-ar fi lasat sa ma apropii de ea in momentul in care mi-ar detecta starea de furie ce radia din mine...

“Mai esti acolo Edward?”

Nu am raspuns. Mi-am prins puntea nasului intre degetul mare si aratator, intrebandu-ma daca vampirii pot avea dureri de cap.

Pe de alta parte, daca Alice s-a intors...

NU. NU. NU. NU.

Am facut o promisiune si Bella merita o viata. Am facut o promisiune.

Mi-am repetat cuvintele ca pe un refren incercand sa-mi scot din cap imaginea seducatoare a ferestrei intunecate de la camera Bellei. Intrarea carte singurul meu sanctuar.

Fara indoiala va trebui sa implor cand va fi vremea sa ma intorc. Nu ma deranja. Cu bucurie as fi petrecut tot restul eternitatii tarandu-ma in genunchi daca ar fi singura modalitate sa ma intorc la ea.

Nu, nu, nu.

“Edward, nici macar nu te intereseaza motivul pentru care Alice e acolo?”

“Nu, in mod special”

Vocea lui Rosaile devenise un zumzait enervant pe fundal “Ea oricum nu incalca regulile. Tu ne-ai avertizat sa nu ne mai apropiem de Bella, orasul Forks nu intra in interdictie”.

Am clipit incet. Bella a plecat? Gandurile mele au analizat neasteptata informatie. Nu absolvise inca deci inseamna ca s-a intors la mama ei. Asta e bine. Ar trebui sa traiasca in lumina soarelui. Era bine ca a avut capacitatea sa puna umbrele in spate.

Am incercat sa inghit. Nu am putut.

Un ras emotiv a izvorat din gatul lui Rosalie. “Asa ca nu trebuie sa fi suparat pe Alice”.

“Atunci de ce m-ai sunat Rosalie, daca nu ca sa o bagi pe Alice in rahat? De ce ma deranjezi? Ugh?”

“Asteapta”. A ridicat vocea cand a simtit ca eram in stare sa inchid din nou. “Nu asta-i motivul pentru care am sunat.”

“Atunci de ce? Spune-mi repede si lasa-ma in pace.”

“Ei bine...” A ezitat.

“Scuipa ce-ai de spus Rosalie. Ai zece secunde”

“Cred ca ar trebui sa vi acasa.”A spus repede. “M-am saturat sa o vad pe Esme trista si pe Carliste fara zambet pe buze. Ar trebui sa-ti fie rusine pentru ce le-ai facut. Lui Emmett ii e dor de tine tot timpul si ma calca pe nervi. Ai o familie. Maturizeaza-te si gandestete si la altii in afara de tine.”

“Interesant sfat Rosalie. Rade ciob de oala sparta.”

“Eu ma gandesc la ei, spre deosebire de tine. Nu te intereseaza cat de mult ai ranit-o pe Esme, daca nu-ti pasa de altcineva? Ea te iubeste mai mult decat oricare dintre noi. Intoarce-te acasa”

Nu am raspuns.

“Am crezut ca o data ce treaba cu Forks va fi terminata, vei trece peste.”

“Forks nu a fost niciodata problema, Rosalie” Am spus incercand sa fiu calm. Ce a spus depre Esme si Carlisle atinsese o coarda sensibila. “Doar pentru ca Bella – era dificil sa-i rostesc numele cu voce tare- s-a mutat in Florida nu inseamna ca sunt in stare... Uite, Rosalie, imi pare foarte rau dar nu cred ca as face pe cineva mai fericit daca as fi acolo.”

“Pai...”

Era acolo, ezitarea care ma ingrijora se simtea din nou in vocea lui Rosalie.

“Care este lucrul pe care mi-l ascunzi Rosalie? Esme e in regula? Carlisle...”

“Sunt bine. Este doar... ei bine, n-am spus ca Bella s-a mutat.”

N-am raspuns. Am recapitulat conversatia noastra. Da, Rosalie a spus ca Bella s-a mutat. A spus: Tu ne-ai avertizat sa nu ne mai apropiem de Bella, orasul Forks nu intra in interdictie. Si apoi: Am crezut ca o data ce treaba cu Forks va fi terminata, vei trece peste. Deci Bella nu mai era in Forks. Ce-a vrut sa spuna cu “Bella nu s-a mutat”?

Rosalie a inceput sa vorbeasca repede iar, avand o nota de suparare in voce.

“Ei nu au vrut sa-ti spuna dar eu cred ca e prosteste. Cu cat treci mai repede peste asta cu atat mai repede lucrurile pot revenii la normal. De ce sa te las sa te tarasti prin cotloanele intunecate ale lumii cand nu mai este nevoie. Poti sa te intorci acasa acum, putem fi o familie din nou. Gata, s-a terminat.”

Parca mi se scurtcircuitase creierul. Nu puteam sa gasesc o logica in cuvintele ei. Stiam ca e ceva evident in ceea ce imi spune dar nu imi dadeam seama ce anume. Mintea mea s-a jucat cu informatia modeland-o in diferite forme. Fara sens.

“Edward?”

“Nu inteleg ce spui Rosalie.”

A urmat o pauza lunga separata de cateva batai de inima umana.

“A... a murit, Edward.”

O pauza mai lunga.

“Imi ...pare rau. Cred ca aveai dreptul sa stii. Bella s-a aruncat de pe o stanca acum doua zile. Alice a vazut dar era prea tarziu sa faca ceva. Cred k ar fi ajutat-o in orice mod posibil, si-ar fi incalcat promisiunea daca ar fi avut timp. S-a intors ca sa il ajute pe Charlie. Stii cat de mult tinea la el-“

Telefonul a murit. Mi-a luat cateva secunde sa realizez ca l-am inchis din gresala.

Am ramas in coltul prafuit pentru un moment interminabil. Era ca si cum timpul s-ar fi terminat si universul s-ar fi oprit in loc.

Incet, miscandu-ma ca un om batran mi-am repornit telefonul si-am format numarul pe care imi promisesem ca nu am sa il mai formez niciodata .

Daca era ea as fi inchis, daca era Charlie as fi aflat informatia de care aveam nevoie si i-as fi demonstrat lui Rosalie ca nu a fost decat o farsa bolnava, apoi m-as fi intors la nimicul meu.

“Resedinta Swan” a raspuns o voce pe care n-o mai auzisem pana atunci. O voce de barbat, ragusita si profunda, dar inca tanara.

Nu m-am orit sa ma gandesc la ce insemna asta.

“La telefon doctorul Carlisle Cullen.” Am spus eu imitand perfect vocea tatalui meu. “As putea va rog sa vorbesc cu Charlie?”

“Nu e aici.” A raspuns vocea si am fost un pic surprins de urma de furie din ea. Cuvintele erau aproape maraite. Dar nu asta conta.

“Atunci unde este?” Imi pierdusem rabdarea.

A fost o pauza scurta, ca si cum strainul nu ar fi vrut sa-mi dezvaluie informatia.

“E la inmormantare” mi-a raspuns intr-un final baiatul.

Am inchis din nou telefonul.

(In caz ca voi capete de piatra n-ati priceput : este momentul in care Edward afla ca Bella s-a aruncat de pe stanca din La Push, spusa dintr-un alt cot de lume, de la un alt capat al firului)

NOTA:" Sa mori, sa dormi. Nimic mai mult" - Shakespeare - Hamlet Actul 3 Scena 1

Concediu Permanent

Concediul permanent este, pentru mine, demisia. Deci DA, mi-am dat demisia. Nu, nu acum, sunt in concediu permanent de vre-o saptamana. Pana sa-ti dai demisia injuri de mama focului actualul loc de munca, fiecare minutel stat peste program, salariul, colegii, tramvaiul, faptul ca trebuie sa pleci cu o ora mai devreme d-acasa pentru a ajunge la timp la serviciu si nu in ultimul rand concediul, pentru ca a fost prea scurt.

Boooooon, nu ti-au convenit toate cele de mai sus si te-ai prezentat la doamna "tanti-responsabila-cu-demisii-si-angajari" cu o foaie alba si spui: "Spuneti-mi si mie ce tre' sa scriu ca nu stiu." Dupa ce ai incropit cateva hieroglife stalcite si-o semnatura inventata pe loc mai ai de stat cu "echipa" aia fabuloasa, laudata in anuntul de angajare inca 15 zile nenorocite, ok, nu-i bai. Problema este ca incepe sa-ti placa, toata lumea e mai vesela si mai sociabila, tu ai mult chef de munca si de caterinca si colegii iti devin prieteni. Da frate, in alea 15 zile se leaga niste prietenii de mai ca nu-ti mai vine sa pleci, toata lumea se intreaba "ce-o sa facem noi fara tine?" si alte cacatele d-astea.

Ai trecut si peste lacrimile de ultima zi, alea-nghitite-n sec si urmeaza EA, doar EA ziua libera care e fabuloasa: te trezesti la cat vrea p... ceasul tau biologic, manaci in pat, te uiti la TiVi, te duci la cumparaturi ca sa cheltui un ultim salariu stai cat vrei de tarziu seara si ti se pare ca exista miliarde de lucruri pe care le-ai putea face in timpul asta liber, atat de vast. Si cam atat. Vine a doua zi si incepi sa suni pe la prieteni, prieteni care nu ies afara in clipa aia pentru ca ei muncesc. Ok, o faci si p-asta, iti calci pe inima si iesi singura, o zi, doua , trei, patru a cincea zi intrii pe eJobs.

Trebuie sa-ti gasesti ceva de lucru, asa nu se mai poate!
Pana ma suna bulangii m-am apucat de altceva: i-am pictat pe usa pe Edward si Jacob ( cine zicea ca nu-s dementa? se insela asta-i tot ce pot sa zic), am citit Macbeth intr-o sigura zi in parc (si-n romana si-n engleza), m-am apucat de Rosu si Negru (si l-am lasat balta,) invat germana (doamne cat urasc semnele alea de pronuntie), fac poze, scriu pe blog si pe twitter, ma uit la seriale proaste de comedie si sunt fericita ca mai sunt ratacite si CSI: NY si Ghost Whisperer o data pe sptamana printre ele, inventez retete si-am reluat legatura cu vechii prieteni.

CINE zice ca n-ai ce face dupa ce ti-ai dat demisia? Mwhaha