Ora 9:24. Telefonul mobil incepe za zbarnaie si sa se agite nervos pe noptiera din lemn de brad.
Clara se intoarce pe alta parete iritata de zbarnaitul telefonului si apoi isi tranteste perna in cap.
Telefonul se mai agita cateva secunde si se opreste. Dupa alte 10 secunde reincepe zbarnaitul iritant.
Raspunde. Raspunde prin perna dand de inteles celui care era la capatul celalat al undelor ca a deranjat-o. Insa vestea tragica a mortii lui John o trezeste instantaneu ca un dus cu apa rece.
-Va trebui sa va prezentati la sectia central de polities a dati o declaratie. Se aude o voce bruiata de zgomot de masini, sirene si forfota de oameni.
-De ce? Sare Clara ca si arsa din pat si incepe sa se imbrace.
-Se pare ca dumneavoasta sunteti ultima persoana care l-a vazut pe John Daton in viata.
-Vreti sa spuneti ca sunt suspecta de crima? Se opreste pentru moment in fata oglinzii mari de pe hol holbandu-se nedumerita la ea. Parca incercand sa-si aduca aminte daca a facut ceva care sa-i aduca sfarsitul lui John si atunci realizeaza. Nici o data nu l-am placut pe baiatul asta dar nu i-as fi dorit moartea nici in ruptul capului. Imediat ce sfarseste scurtul monolog si se trezeste din meditatie i se prelinge o lacrima mare, cat un cristal, pe obrazul drept.
E clar ca fata asta nu putea omora nici macar o musca. Ba chiar mai mult. Iubeste mustele. In zilele calduroase de vara cand sta singura pe terasa bazaitul de musca ii aduce aminte ca mai exista viata pe pamant.
-Da. Voi veni cat pot de repede. Nu am nimic de ascuns. Va multumesc. La revedere.
De ce a multumit? Ca cineva a avut destul sange rece incat sa-i puna stampila de criminal? Nu. Nu trebuie sa gandeasca asa. Omul isi facea doar datoria.
E in fata aceleiasi oglizi mari luminata de vesnicele spoturi. Realizeaza cu ce se imbraca.
In toata invalmaseala cu telefonul aruncase pe ea niste haine la intamplare. O camasa cu fir argintiu o pereche de blugi prespalati si o pereche de ghete de toamna.
Zambeste. Nici o data nu mai vazuse atata prost gust.
Isi descheie nasturii pe rand in fata dulapului alb care se intinde pe tot peretele vestic al boudoirului . Deschide usa centrala si isi alege o rochita pana la genunchi in tonuri calde de verde, cu spatele gol si danteluta la poale si o pereche de sandale cu nuante rusinoase de portocaliu si verde.
Isi strange parul lung si blond la spate, intr-un coc. Accesorizeaza tinuta cu o pereche de ochelari mari, negrii. Isi ia gentuta si iese pe usa ca un titirez.
Se arunca in Lamborghini si porneste in tromba spre sectia de politie.
O mie de intrebari navalesc asupra ei. “Cine s-a mai urcat in masina cu el?”, “Unde v-ati despartit?”, “Ati mai vazut pe cineva in preajma masinii Volkswagen Touareg?”, “Dumneavoastra domnisoara ati avut probleme cu masina dupa plecarea de la restaurant?”. Nu, nu, nu, nu si nu.
De ce atatea intrebari? Ea nu a facut nimic. A fost doar o cina intre prieteni. ….doar o cina intre … intre doi oameni care se cunosteau si s-au intalnit sa vorbeasca afaceri.
Dovezi insuficiente. Dupa patru ore si treizeci si opt de minute, 12 cafele, mi de kilograme de nervi, milioane de intraberi fara raspuns si un test poligraf politia ajunge la concluzia ca sunt dovezi insuficiente pentru a o retine pe Clara.
O trimit acasa!
Pai mai baieti, daca eram au tinta si a incurcat masinile? Ma trimiteti asa acasa, fara escorta fara un fraier cu un pistol si o pereche de catuse care sa ma pazeasca? A! Am uitat. Eu sunt suspecta.
“- Va salut cu respect domnule comisar!” Spune Clara cu voce tare ca sa o auda cel putin jumatate de department.
Unii chicotesc, altii o privesc cu rautate, cei care nu au auzit sunt inerti.
Se urca din nou in masina si da drumul la aerul conditionat. Trebuie sa fie 100 de grade Celsius in masina la ora asta. De ce am lasat-o in soare?
“- Alo, Papa? Sunt eu. Papa am primit o veste ingrozitoare. Papa a murit John. Politia crede ca a fost ucis. Cineva i-a taiat franele. Papa mi-e frica.”
De la capatul celalalt se aude un simplu si ragusit : “ Iti trimit pe cineva.”
“- Papa, Papa voiam sa-ti spun ca te iubesc.”
Inainte sa termine fraza tonul ocupat al telefonului se aude in casca. Se uita la telefon si il inchide. Macar de data asta a spus ceva.
Nu. Clara nu il suparase cu nimic pe tatal ei. El era doar un om de afaceri extrem de ocupat. Toata lumea il cunostea pe domnul Mastriani omul de afaceri international insa nimeni nu stia cu adevarat in ce afaceri era implicat.
Ajunge acasa si vede forfota in jurul casei. Doua gorile stau in fata portii privesc de sub ocherarii negrii in stanga si in drapta, discret. In fata usii casei alti doi. Mai sunt doi la intrarea din spate si unul la portita pentru angajati.
Clara zambeste. Saluta politicos pe fiecare dintre ei pronuntandu-le numele. Ii cunostea de cand era mica. Toti erau angajatii tatalui sau.
Pana la urma chiar ma iubeste. Gandeste ea aruncand pereachea de chei pe toaleta din budoir si aruncadu-se in fotoliul moale de plus aramiu.
O melodie cunoscuta se aude din poseta Clarei. E telefonul mobil care zbarnaie la fel de agitat ca si de dimineata.
E un apel cu numar ascuns. Se intreaba daca e bine sa raspunda. La urma urmei n-am nimic de pierdut … in afara de viata. Incearca ea sa se imbarbateza tragand o gura mare de aer in piept si apasand pe butonasul verde.
“-Alo! Da.”
“-Ti-a placut cadoul meu?”
“-Poftim? Cadou? Ce cadou? Nu am primit nimic.”
“-Ba ai primit. Apelul de dimineata prin care ti se aducea la cunostinta moartea reporterasului.” spune o foce ragusita.
Ingheatza.
“-Cine e…”
Tonul ocupat al telefonului i-a taiat intrebarea.
Do I look like a guy with a plan?
joi, 28 februarie 2008
luni, 25 februarie 2008
Am Visat
Am visat.
Germania. Nu pot sa spun daca e vara sau iarna. E o Germanie ciudata.
Fugim. Fugim din America. Nu stiu pentru ce.
Zburam.
Aterizam.
Intr-o secunda suntem pe plaja.
O apa limpede se intinde dincolo de orizonturi. O apa limpede si albastra.
Lume, galagie, copii, culori si jucarii. Lopatelele si galetusele pentru nisip au inundat plaja.
Fustita alba pana la genunchi aluneca practic de pe mine si maieul negru cu danteluta il las in bataia vantului.
E apusul.
Soarele rosiatic aprinde oceanul. In sfarsit. Apa si focul contopite intr-un intreg.
Si arde. Totul arde si in in valvataia aceea o briza imi zburleste pielea.
El sta.
Se uita la mine, la chipul meu fericit. Sunt implinita. Pe deplin implinita si el stie asta. Si ma iubeste pentru asta si eu il iubesc pentru simplu fapt ca exista.
Cerceteaza imprejurimile. In atentie I se iveste o salina, sau o pestera plina cu sare inundata de ocean.
Intram. E rece. E atat de rece. Si totusi, la el in brate e cald.
De fapt e cald doar pentru faptul ca e langa mine.
E cald pentru ca simt ca ma iubeste.
Iubirea lui ar putea sa topeasca un iceberg.
Iubirea lui pentru mine si iubirea mea pentru el , la o lalta ar putea sa topeasca intreg cercul polar. E ca incalzirea globala. Doar ca de zece ori accelerata.
Nu trece o clipa si ne aflam la mile departare de plaja cufundata in apus.
E iarna. Ma simt ca intr-un glob de zapada.
Totul pare fals, de plastic. Pana si oamenii. Sunt visatori. Isi imagineaza un viitor mai bun si vorbesc depre micutul lor orasel cu dragoste si bucurie.
Micutul lor orasel. Bine spus. Oraselul era compus dintr-o piata rotunda cu un bradut modest impodobit intr-un colt.
O piata rotunda inconjutara de cladiri vechi, modeste.
El face o poza bradutului impodobit cu beteala albatra.
Ninge cu fulgi de hartie. Nu e frig dar suntem imbracati de iarna.
Un palton alb imi acopera corpul pana la glezne si o manseta de blanita imi invaluie incheieturile mainilor. Caciulita de blana alba.
Ici colo mici gramajoare de plastic vopsit in alb. E zapada.
Ma simt ca o regina de gheata. Regina care stapaneste tinuturile intinse ale inimi lui.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
O camaruta mica. O camaruta mica apare in jurul nostru. Are un pat suspendat pe care e asternut un presulet traditional romanesc.
Deasupra un raft pe care sunt asezate cutiute din fier in care se afla decoratiuni de razboi.
Cutiutele din fier vopsite rosu sunt pline de praf.
Aleg una la intamplare.
O scutur, o deschid si o decoratiune mai speciala din aluminiu, in forma de inimioara pe care e gravata … zvastica imi acapareaza atentia.
Stiu ca nu e bine ce fac dar imi place, imi place atat de mult.
Sunt sigura ca detinatorul ei nu se va supara.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
Si ma trezesc…
Germania. Nu pot sa spun daca e vara sau iarna. E o Germanie ciudata.
Fugim. Fugim din America. Nu stiu pentru ce.
Zburam.
Aterizam.
Intr-o secunda suntem pe plaja.
O apa limpede se intinde dincolo de orizonturi. O apa limpede si albastra.
Lume, galagie, copii, culori si jucarii. Lopatelele si galetusele pentru nisip au inundat plaja.
Fustita alba pana la genunchi aluneca practic de pe mine si maieul negru cu danteluta il las in bataia vantului.
E apusul.
Soarele rosiatic aprinde oceanul. In sfarsit. Apa si focul contopite intr-un intreg.
Si arde. Totul arde si in in valvataia aceea o briza imi zburleste pielea.
El sta.
Se uita la mine, la chipul meu fericit. Sunt implinita. Pe deplin implinita si el stie asta. Si ma iubeste pentru asta si eu il iubesc pentru simplu fapt ca exista.
Cerceteaza imprejurimile. In atentie I se iveste o salina, sau o pestera plina cu sare inundata de ocean.
Intram. E rece. E atat de rece. Si totusi, la el in brate e cald.
De fapt e cald doar pentru faptul ca e langa mine.
E cald pentru ca simt ca ma iubeste.
Iubirea lui ar putea sa topeasca un iceberg.
Iubirea lui pentru mine si iubirea mea pentru el , la o lalta ar putea sa topeasca intreg cercul polar. E ca incalzirea globala. Doar ca de zece ori accelerata.
Nu trece o clipa si ne aflam la mile departare de plaja cufundata in apus.
E iarna. Ma simt ca intr-un glob de zapada.
Totul pare fals, de plastic. Pana si oamenii. Sunt visatori. Isi imagineaza un viitor mai bun si vorbesc depre micutul lor orasel cu dragoste si bucurie.
Micutul lor orasel. Bine spus. Oraselul era compus dintr-o piata rotunda cu un bradut modest impodobit intr-un colt.
O piata rotunda inconjutara de cladiri vechi, modeste.
El face o poza bradutului impodobit cu beteala albatra.
Ninge cu fulgi de hartie. Nu e frig dar suntem imbracati de iarna.
Un palton alb imi acopera corpul pana la glezne si o manseta de blanita imi invaluie incheieturile mainilor. Caciulita de blana alba.
Ici colo mici gramajoare de plastic vopsit in alb. E zapada.
Ma simt ca o regina de gheata. Regina care stapaneste tinuturile intinse ale inimi lui.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
O camaruta mica. O camaruta mica apare in jurul nostru. Are un pat suspendat pe care e asternut un presulet traditional romanesc.
Deasupra un raft pe care sunt asezate cutiute din fier in care se afla decoratiuni de razboi.
Cutiutele din fier vopsite rosu sunt pline de praf.
Aleg una la intamplare.
O scutur, o deschid si o decoratiune mai speciala din aluminiu, in forma de inimioara pe care e gravata … zvastica imi acapareaza atentia.
Stiu ca nu e bine ce fac dar imi place, imi place atat de mult.
Sunt sigura ca detinatorul ei nu se va supara.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
Si ma trezesc…
luni, 18 februarie 2008
Fix Si-un Minut
[Cotrobaind printre niste documente mai vechi, din anul 1 de facultate, de pe un dvd am gasit un text scris de mine cu scopul postarii lui pe jurnalul din hai faiv. nu stiu ce m-a retinut asa ca am zis sa-l postez aici. Enjoy.]
Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu.
Ma uit la ceas. Ora 21:01.
“Ah! Am ratat ora fixa milimetric.”
Acum invat. Chiar invat.
Iau foile in mana si incep sa citesc: “ In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala…”.
Ceva ma face sa imi intorc capul pre geam. E asa de..noapte.
Un buzz pe messenger ma trezeste din transa.
E el. Vrea ceva. Nu-mi pasa ce vrea. “doar am scris la status ca invat”
Ridic foile aproape de ochi si citesc: “In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala a Romaniei, guvernul de la Bucuresti era prezidat de Ion I. C. Bratianu”.
Nu m-am mai uitat de mult la ceas. Imi ridic privirea: 22:01. Nu se poate. Deja incep sa devin suspicioasa.
Oare chiar nu mi-e dat sa vad ora fixa in seara asta?
Invat. Gata, invat. Maine e ultimul examen, trebuie sa invat.
Nici nu apuc sa arunc o privire peste miile de litere asezate intr-un consens pe foaie,
parcaasteptand sa fie citite ca patru zgomote identice imi atrag atentia.
Arunc foile cat colo si sar la calculator.
Tot el. Voia o melodie.
“Nu, nu am odc-ul deschis si mi se blocheaza calculatorul daca il deschid. Ma intorc la invatat”
“Da, numai de invatat nu-ti arde tie.”
Aici are dreptate.
Ma duc pana la bucatarie, poate gasesc ceva interesant de facut ca sa-mi stimuleze intentia de
ainvata.
Dar inainte, sa ma uit la ceas. E 23:01.
Asta e culmea. Sunt blestemata sau nu ma iubeste chiar nimeni la ora asta?
Ajung la bucatarie, deschid frigiderul si ma holbez doua minute la rafturile pline cu mancare
deunde puteam sa-mi aleg absolute orice.
Nu gasesc nimic interesant.
Trantesc usa. “Parca as vrea ceva dulce”
Incep sa cotrobai prin locurile bine stiute de “ascuns” dulciuri.
Sunt dezamagita. Nimic dulce pentru mine.
Dau drumul la radio. Ascult o piesa in acorduri de chitara.
E trista.
Ma intreb ce simtea compozitorul ei in momentele respective. Poate nimic, poate totul.
Apas butonul pe care scrie OFF cu litere de-o schioapa. Muzica nu ma ajuta cu nimic.
Poate doar sa-mi stimuleze gandirea filozofica iar eu acum trebuie sa gandesc rational.
Trebuie sa le ordon picioarelor mele sa se indrepte spre dormitor, fundului meu sa se aseze pecanapea si ochilor mei sa citeasca cele 100 de intrebari si raspnsuri pentru examenul de maine.
Picioarele pornesc intr-un final spre dormitor dar ochii nu nu au vrut sa-mi asculte comanda si se atintesc asupra ceasului.
Ora 0:01.
Trebuie sa impartasesc experienta mea si cu altii.
Ma instalez comod in fata calculatorului, dechid un document alb si incep sa scriu “Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu. Ma uit la ceas. Ora 21:01…”
Cand termin ma uit la ceas, e 1:01.
N-am invatat. Din cauza ceasului n-am invatat.
Asa ca il scot din priza.
Acum invat. Chiar invat.
Am invatat.
Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu.
Ma uit la ceas. Ora 21:01.
“Ah! Am ratat ora fixa milimetric.”
Acum invat. Chiar invat.
Iau foile in mana si incep sa citesc: “ In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala…”.
Ceva ma face sa imi intorc capul pre geam. E asa de..noapte.
Un buzz pe messenger ma trezeste din transa.
E el. Vrea ceva. Nu-mi pasa ce vrea. “doar am scris la status ca invat”
Ridic foile aproape de ochi si citesc: “In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala a Romaniei, guvernul de la Bucuresti era prezidat de Ion I. C. Bratianu”.
Nu m-am mai uitat de mult la ceas. Imi ridic privirea: 22:01. Nu se poate. Deja incep sa devin suspicioasa.
Oare chiar nu mi-e dat sa vad ora fixa in seara asta?
Invat. Gata, invat. Maine e ultimul examen, trebuie sa invat.
Nici nu apuc sa arunc o privire peste miile de litere asezate intr-un consens pe foaie,
parcaasteptand sa fie citite ca patru zgomote identice imi atrag atentia.
Arunc foile cat colo si sar la calculator.
Tot el. Voia o melodie.
“Nu, nu am odc-ul deschis si mi se blocheaza calculatorul daca il deschid. Ma intorc la invatat”
“Da, numai de invatat nu-ti arde tie.”
Aici are dreptate.
Ma duc pana la bucatarie, poate gasesc ceva interesant de facut ca sa-mi stimuleze intentia de
ainvata.
Dar inainte, sa ma uit la ceas. E 23:01.
Asta e culmea. Sunt blestemata sau nu ma iubeste chiar nimeni la ora asta?
Ajung la bucatarie, deschid frigiderul si ma holbez doua minute la rafturile pline cu mancare
deunde puteam sa-mi aleg absolute orice.
Nu gasesc nimic interesant.
Trantesc usa. “Parca as vrea ceva dulce”
Incep sa cotrobai prin locurile bine stiute de “ascuns” dulciuri.
Sunt dezamagita. Nimic dulce pentru mine.
Dau drumul la radio. Ascult o piesa in acorduri de chitara.
E trista.
Ma intreb ce simtea compozitorul ei in momentele respective. Poate nimic, poate totul.
Apas butonul pe care scrie OFF cu litere de-o schioapa. Muzica nu ma ajuta cu nimic.
Poate doar sa-mi stimuleze gandirea filozofica iar eu acum trebuie sa gandesc rational.
Trebuie sa le ordon picioarelor mele sa se indrepte spre dormitor, fundului meu sa se aseze pecanapea si ochilor mei sa citeasca cele 100 de intrebari si raspnsuri pentru examenul de maine.
Picioarele pornesc intr-un final spre dormitor dar ochii nu nu au vrut sa-mi asculte comanda si se atintesc asupra ceasului.
Ora 0:01.
Trebuie sa impartasesc experienta mea si cu altii.
Ma instalez comod in fata calculatorului, dechid un document alb si incep sa scriu “Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu. Ma uit la ceas. Ora 21:01…”
Cand termin ma uit la ceas, e 1:01.
N-am invatat. Din cauza ceasului n-am invatat.
Asa ca il scot din priza.
Acum invat. Chiar invat.
Am invatat.
joi, 14 februarie 2008
Maria
Maria. Maria nu s-a pieptanat astazi. De fapt, nici numai stie de cand nu s-a pieptanat. Pentru cine sa o faca? Astazi in schimb e o zi speciala. E ziua in care se plimba pe bulevardul Magheru, se intoxica cu inimioare, stelute si norisori de puf.
Astazi e Valentine’s day. Cu toate ca nu crede in sarbatoarea asta, cu toate ca in ea zace un mic patriot si ca si-ar fi dorit ca sarbatoarea romaneasca sa fie promovata astazi este o zi speciala. Si daca nu e pentru ea, e pentru ceilalti.
E pe Magheru si se simte ca si cum ar mege pe contrasens, ca si cum ea ar fi unica in situatia asta. Cupluri se tin de mana isi zambesc si se sorb din priviri.
Ea s-a lipit de vitrina unui magazin si soarbe din priviri un furou roz, transparent cu dateluta si funtita neagra. Nu e inca timpul. Pentru cine sa-l poarte? Pentru ea in nici un caz, ea se iubeste si in chilotii de bumbac.
Se uita la ceas. E ora 12:34. I-ar fi placut sa dea navala in magazin si sa ia furoul in graba cu un zambet talamb de fata intragostita. Cele cateva secunde de visare sunt spulberate de vanzatoare care ii face semne disperate sa se indepardeze de langa vitrina deoarece o aburea.
Isi continua drumul pe contasens. Peste tot, baloane colorate inimioare in varf de bat si acadele. Parca ar fi la carnaval.
Isi cumpara un balon cu heliu. Baloanele cu heliu sunt preferatele ei inca de cand era copil. Il leaga de incheietura mainii si baga mana in buzunar.
Parca toate privirile s-au atintit asupra ei. Era unica fata care isi legase balonul singura de incheietura mainii.
Maria e o fata buna cu toate ca nimeni nu isi da seama. E genul acela de fata care ii menajeaza pe cei din jurul ei.
Maria nu plange, in cel mai rau caz ea ofteaza. Maria e genul acela de fata careia dak I se umezesc ochii scoate ochelarii din geanta, si pune la ochi si continua sa zambeasca.
Baieti, Maria e o fata buna! Maria e genul de fata care da tot pentru persoanele dragi. Maria e genul de fata care… Maria e buna si dulce, poate prea buna si prea dulce pentru lumea asta.
Ce cauta Maria printre pamantenii de rand?
Maria are parul ondulat si blond. O piele ca de portelan, buze roz si mari.
Maria uraste durerea si tocmai din acest motiv uraste sa se pieptene. O data pe saptamana e de ajuns. Decat sa ramana fara par in cap.
A ajuns acasa. Scoate bautura alcoolica preferata din bar [Jack Daniels] si isi torna in pahar. Nu crede ca suferinta se vindeca cu alcool dar decat nimic…
Se instaleaza in fata laptopului, deschide un document si incepe sa faca niste corecturi. E jurnalista la o revista de scandal. Tema de azi: “Ce au facut vedetele de Valentine’s Day”. Mai bine nu deschidea calculatorul. Ofteaza si continua. Asta e ceea ce face si trebuie sa se conformeze. Nu poate sa schimbe asta.
Suna telefonul. O prietena a sunat-o sa o intrebe ce face de Valentine’s Day.
NIMIC! Asta face! NIMIC! Ai uitat ca e singura cuc? Ca tot ceea ce exista momentan in viata ei este cea de-a doua facultate si stirile mondene?
Prietena incearca sa isi retraga cuvintele!
E prea tarziu! Ai facut-o deja sa explodeze! Nu mai poti sa retragi ceea ce-ai spus!
“Da Maria, imi pare rau, am uitat ca esti singura. Crede-ma stiu ce simti.”
Ba nu! Nu stii nimic. Nu v-ati pus nici o data in pielea ei sa vedeti cat de rau e sa simti ca nu mai ai vlaga in tine, sa uiti ce zi e astazi si s-a auzi greierii in serile de vara cand incerci sa adormi.
Nu stiti nimic. Asa ca nu mai spune-ti ca stiti ce simte.
Tranteste telefonul de pamant, isi sterge o lacrima din coltul ochiului. Zambeste sarcastic, se aseaza din nou la birou si reincepe sa tasteze.
“Ce au facut vedetele in aceasta zi speciala? In acest editorial va prezentam cateva culpuri din lumea mondena care au acceptat sa ne destainuie secretele zilei...sau noptii de Valentine’s Day…”
Astazi e Valentine’s day. Cu toate ca nu crede in sarbatoarea asta, cu toate ca in ea zace un mic patriot si ca si-ar fi dorit ca sarbatoarea romaneasca sa fie promovata astazi este o zi speciala. Si daca nu e pentru ea, e pentru ceilalti.
E pe Magheru si se simte ca si cum ar mege pe contrasens, ca si cum ea ar fi unica in situatia asta. Cupluri se tin de mana isi zambesc si se sorb din priviri.
Ea s-a lipit de vitrina unui magazin si soarbe din priviri un furou roz, transparent cu dateluta si funtita neagra. Nu e inca timpul. Pentru cine sa-l poarte? Pentru ea in nici un caz, ea se iubeste si in chilotii de bumbac.
Se uita la ceas. E ora 12:34. I-ar fi placut sa dea navala in magazin si sa ia furoul in graba cu un zambet talamb de fata intragostita. Cele cateva secunde de visare sunt spulberate de vanzatoare care ii face semne disperate sa se indepardeze de langa vitrina deoarece o aburea.
Isi continua drumul pe contasens. Peste tot, baloane colorate inimioare in varf de bat si acadele. Parca ar fi la carnaval.
Isi cumpara un balon cu heliu. Baloanele cu heliu sunt preferatele ei inca de cand era copil. Il leaga de incheietura mainii si baga mana in buzunar.
Parca toate privirile s-au atintit asupra ei. Era unica fata care isi legase balonul singura de incheietura mainii.
Maria e o fata buna cu toate ca nimeni nu isi da seama. E genul acela de fata care ii menajeaza pe cei din jurul ei.
Maria nu plange, in cel mai rau caz ea ofteaza. Maria e genul acela de fata careia dak I se umezesc ochii scoate ochelarii din geanta, si pune la ochi si continua sa zambeasca.
Baieti, Maria e o fata buna! Maria e genul de fata care da tot pentru persoanele dragi. Maria e genul de fata care… Maria e buna si dulce, poate prea buna si prea dulce pentru lumea asta.
Ce cauta Maria printre pamantenii de rand?
Maria are parul ondulat si blond. O piele ca de portelan, buze roz si mari.
Maria uraste durerea si tocmai din acest motiv uraste sa se pieptene. O data pe saptamana e de ajuns. Decat sa ramana fara par in cap.
A ajuns acasa. Scoate bautura alcoolica preferata din bar [Jack Daniels] si isi torna in pahar. Nu crede ca suferinta se vindeca cu alcool dar decat nimic…
Se instaleaza in fata laptopului, deschide un document si incepe sa faca niste corecturi. E jurnalista la o revista de scandal. Tema de azi: “Ce au facut vedetele de Valentine’s Day”. Mai bine nu deschidea calculatorul. Ofteaza si continua. Asta e ceea ce face si trebuie sa se conformeze. Nu poate sa schimbe asta.
Suna telefonul. O prietena a sunat-o sa o intrebe ce face de Valentine’s Day.
NIMIC! Asta face! NIMIC! Ai uitat ca e singura cuc? Ca tot ceea ce exista momentan in viata ei este cea de-a doua facultate si stirile mondene?
Prietena incearca sa isi retraga cuvintele!
E prea tarziu! Ai facut-o deja sa explodeze! Nu mai poti sa retragi ceea ce-ai spus!
“Da Maria, imi pare rau, am uitat ca esti singura. Crede-ma stiu ce simti.”
Ba nu! Nu stii nimic. Nu v-ati pus nici o data in pielea ei sa vedeti cat de rau e sa simti ca nu mai ai vlaga in tine, sa uiti ce zi e astazi si s-a auzi greierii in serile de vara cand incerci sa adormi.
Nu stiti nimic. Asa ca nu mai spune-ti ca stiti ce simte.
Tranteste telefonul de pamant, isi sterge o lacrima din coltul ochiului. Zambeste sarcastic, se aseaza din nou la birou si reincepe sa tasteze.
“Ce au facut vedetele in aceasta zi speciala? In acest editorial va prezentam cateva culpuri din lumea mondena care au acceptat sa ne destainuie secretele zilei...sau noptii de Valentine’s Day…”
Dragobete
M-am gandit k ati uitat din ce religie faceti parte si din ce neam asa ca mi-am zis sa va aduc aminte.
Ce stie lumea despre Dragobetele ROMANESC ? Mai nimic, poate doar batranii sa mai stie cate ceva si cei atatasati fizic si spiritual de biserica, ceea ce mie nu mi se intampla. Am dau un quick search pe Google si am citit cateva randru depre Dragobete.
Hai sa imparsasesc cu voi noile mele cunostinte in materie de iubire si care fac parte din traditia ROMANEASCA. Ca va place sau nu “ Noi Suntem ROMANI” nu AMERICANI.
In curand o sa ne invitam famiile numeroase la masa de ziua recunostintei, si o sa mancam curcani de craciun ca porcii nu mai sunt buni. Get real people! Sunteti ROMANI ce mama dracului.
Mi se parea natural sa sarbatorim Valenine’s “Gay” asta daca nu aveam si noi o zi a indragostitilor traditional.
Dar in fine, oricum ma agit degeaba.
Citit, invatati si aplicati. Si mai asteptati 10 zile, nu mai e mult.
„Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.”
Sursa: Wikipedia
Ce stie lumea despre Dragobetele ROMANESC ? Mai nimic, poate doar batranii sa mai stie cate ceva si cei atatasati fizic si spiritual de biserica, ceea ce mie nu mi se intampla. Am dau un quick search pe Google si am citit cateva randru depre Dragobete.
Hai sa imparsasesc cu voi noile mele cunostinte in materie de iubire si care fac parte din traditia ROMANEASCA. Ca va place sau nu “ Noi Suntem ROMANI” nu AMERICANI.
In curand o sa ne invitam famiile numeroase la masa de ziua recunostintei, si o sa mancam curcani de craciun ca porcii nu mai sunt buni. Get real people! Sunteti ROMANI ce mama dracului.
Mi se parea natural sa sarbatorim Valenine’s “Gay” asta daca nu aveam si noi o zi a indragostitilor traditional.
Dar in fine, oricum ma agit degeaba.
Citit, invatati si aplicati. Si mai asteptati 10 zile, nu mai e mult.
„Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.”
Sursa: Wikipedia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)