Still continuare

“In timp ce Iolanda se indrepta cu pasi repezi spre moarte…” zbarnaitul nevrotic al mobilului intrerupe suspansul. Clara arunca lectura de seara in capatul celalalt al camerei si sare sa raspunda la telefon.

-Tot timpul mi-au placut tablourile abstracte iar poza facuta de criminalisti prietenului tau este tocmai buna de inramat. Te pup, ceao.

-Cine..?

Aceeasi voce inspaimantatoare ca de fiecare data, acceasi fiori reci o trec acum pe Clara, aceleasi 20 de secunde de linistie mortuara, acelasi politist instiintand-o ca ceva rau I s-a intamplat unuia dintre prietenii ei, acelasi Lamborghini rosu ca sangele, acum prafuit si neingrijit, aceleasi faruri care strapung negura noptii, acelasi scartait de roti, aceeasi sectie de politie, aceeleasi seturi nesfarsite de intrebari, acelasi legist binevoitor cu suras morbid, alt MO¹ si alta victima.

-Ce trebuie sa fac ca nenorocitul asta sa inceteze? M-am saturat, mi-e dor de cei pe care i-am pierdut pana acum, ma intreb inca ce face Mike care e internat in spital de mai bine de 5 zile si nu in ultimul rand ma intreb cine va fi urmatoarea victima a nenorocitului. Voi chiar nu sunteti in stare sa rezolvati misterul dementului astuia?

Sectia de politie ramane incremenita. Clara tipa si gesticuleaza si se opreste la fix inainte de-al pocni dupa ureche pe comisarul Andrea Koppel.

-Domnisoara sa nu uitam ca, pentru moment dumneavostra sunteti supectul principal in aceste cazuri.

-Atunci arestati-ma! Spune Clara raspicat impreunandu-si incheieturile.

-Oricat mi-as dori domnisoara, nu este posibil. Lipsa de probe nu ne permite. Regreta comisarul.

Clara isi ridica geanta supradimensionata de pe biroul lui Koppel si paseste hotarata spre iesire. Are parul valvoi, e plansa si rimelul ii e intins pe toata fata. Poarta un trening negru de plus si adidasi. Nimeni, niciodata nu o mai vazuse imbracata in asa hal. Iese din sediul politiei si desi e bezna isi tranteste perechea favorita de ochelari la ochi si porneste in tromba spre casa.

-Fine asses you’ve got here in Rome if you ask me. Who’s the chick? Un tip inalt si blondut se sprijina alene in tocul usii de la biroul comisarului.

-Aleeeeeex, prietene, te asteptam. I se ilumineaza fata lui Andrea imediat ce il vede pe individul din usa mai bine. Hei, baieti, uitati, e Alex. Alex este agent special FBI si a fost trimis aici pentru a ne ajuta cu , problema…

Intorcandu-se catre el: Prietene ai pus ochii pe suspectul numarul unu.

-Suspect pe fundul meu, spune Alex. Domnisoara n-ar putea face rau nici macar unei muste.

-Alex, Alex, n-ai invatat inca din experientele anterioare?

Alexander Down, agent special FBI. 32 de ani impliniti in urma cu 5 zile, 1,85, blond, ochii verzi inchis, se poarta mereu cu o barba de 3-4 zile la fel de albicioasa ca si parul din cap. De obicei se imbraca in negru, dar nici o data in costum. Detine un tatuaj pe umar, un demon ce iese furios dintr-un perete de caramida. Nimeni nu stie ce reprezinta acel tatuaj pentru Alex, nici macar el. Cert e ca l-a visat intr-o noapte, l-a desenat si si l-a imprimat in piele. Ii plac femeile frumoase dar nu se lasa influentat de ele in nici un domeniu, e un misogin convins, vorbeste atunci cand mananca, injura in traffic, fumeaza doua sau mai multe pachete de tigari pe zi nu raspunde nici o data la telefonul mobil si masina lui a suferit peste 20 de accidente in cei 3 ani de cand in deserveste cu fidelitate. Singurul lucru care l-a adus unde este, a fost intuitia ascutita si inteligenta lui fara limite.

¹-Modus Operandi [Mod de Operare]

What goes around comes around

Din plictiseala majora si lipsa acuta de sex m-am gandit sa fac continuarea la miniserialul meu care va deveni, categoric un best-seller peste 7 ani cand oi avea si eu un master mai putin rusinos decat cel de la spiru. Dar, din nou, asta e problema mea.

Povestea "tovarasului" de joaca al Clarei nu a stat ascunsa prea mult. Presa italiana vuieste de tlituri ucigatoare pentru simtul de ratiune al blondei. "Sclavul criminal loveste din nou", "Mastriani ii tine pe petitorii fiicei sale departe de aceasta platind asasini" doua dintre titlurile care faceau coada la chioscurile de ziare de pe strazile Romei.
Mike se afla inca sub supraveghere medicala insa este in afara oricarui pericol.
E clar, s-a hotarat sa evite orice fel de contact cu Mike sau cu orice alt barbat pana lucrurile se vor linisti. Singurii barbati din viata Clarei sunt, pentru o vreme, gorilele ce pazesc intrarile ca pe propriile averi.
Ding dong si inca o data, Ding dong se aude soneria si Clara sare la usa. Un singur om suna la usa de doua ori inainte sa intre si acela nu este postasul. Usa se deshide larg si in prag apare o siluera impozanta.
- Papa! Tipa Clara cu entuziasm si tinde sa se arunce de gatul lui. Figura serioasa, de om ce a vazut tot ce se putea vedea pe lumea asta o opreste.
- Vrei sa ma faci de ras? vine o intrebare subita.
- Papa, ma cunosti, tot ce am facut te-a facut mandru de mine.
- Si acum incep sa ma indoiesc. Ii spune domnul Mastrianii fiicei sale, printre dinti.
- Papa, jur, nu l-am sarnit cu nimic.
O taraiala saltareata si enervanta razbatea panza buzunarului de la sacou.
Dupa ce arunca o privire rapida telefonului Mastriani se intoarce cu spatele la fiica sa.
- Trebuie sa plec. Spune el fara pic de regret in glas. Discutia ramane deschisa si parerea mea neschimbata.
Nu o sa planga nici de data asta, asa cum nu plange nici atunci cand il suna si vorbeste numai ea. De la moartea mamei ei, Karina, o rusoaica get-beget, a carei copie fidela era Clara, Caesar Mastriani nu mai fusese la fel. S-a cufundat tot mai adanc in afaceri dubioase si a ridicat un imperiu de neoprit. Fapt pentru care ziua urmatoare directorii catorva ziare de influenta nationala au fost demisi subit si inlocuiti cu lingai care ar face orice pentru bani.
E terorizata si bulversata. A refuzat deja cateva oferte de iesit in oras si nu se simte deloc bine. Au trecut ani de cand a ramas seara in casa cu exceptia perioadelor in care era racita sau prea obosita pentru a mai da ochii cu paparazzi si cu bliturile puternice de la camerele acestora. Nu se considera o vedeta insa influenta tatalui ei in toate domeniile a facut ziarele de scandal s-o transforme intr-o tinta demna de prima pagina.
- Fa ce iti dicteaza constiinta dar nu te lasa coplesita de asta. Ar trebui sa te distrezi. Cu atata paza in jurul tau nu cred ca isi mai permite sa atace. Spune Tony cu un glas duios, un glas impropriu pentru dimenziunile fizice pe care le afisa.
Clara zambeste si pune mana pe telefon, multumindu-i din priviri.
- M-am mai gandit. Unde ne vedem? Scurt si la obiect. Incepe sa cotrobaie pe rafturile cu haine alegandu-si o bluzita de matase inflorata, o geaca de piele maro, blugi albastrii si o pereche de cizme gen army, fara toc. Si o zdreanta daca ai pune pe ea, fata asta tot extraordinar ar arata.
Usa garajului se deschide si din intuneric se zaresc doi ochi de felina furioasa, alaturi de un raget. Indata ce usa garajului e complet ridicata, Lamborgini-ul tasneste, parca nerabdator, ca un leu din cusca catre jungla soselelor.
O terasa de fite, lume si muzica buna. O masa intinsa cu oameni veseli de jur inprejurul ei. Asta e tinta catre care se indrepta Clara.
Cand aceasta se aproprie toate privirile se indreapta catre ea, orice discutie inceteaza si toti ii arunca cate un zambet si un "SALUT!" in cor. Prieteni mai vechi sau mai noi si prieteni de-ai prietenilor. Toti au in fata cate cu cocktail sau frape. Nimic cu alcool. In secunda urmatoare apare si bautura preferata a Clarei. Tony o varsa la radacina unei flori.
- Daca vrei sa bei ceva, adu-ti d-acasa. N-am sa permit ca tatal tau sa mai piarda o persoana draga.
Clara zambeste intelegator si il asigura ca nu e nici un risc. Totusi pentru a evita un eventual atentat el asista la pregatirea altei bauturi.
Un prieten o saruta pe obraz in viteza.
- Am aterizat! spune Daniel vesel ca de obicei.
Ceva se ascunde in spatele veseliei excesive si a ochilor de un albastru oceanic. E misterios si intr-un fel ciudat foarte atragator. Dupa sociabilitatea de care a dat dovada de nenumarate ori ai spune ca este o carte deschisa dar de fapt nimeni nu stie mai nimic despre el sau despre trecutul lui.
Seara decurge fara incidente. Cu rasete si povestioare infantile despre copilarie. Cu cocktail dupa cocktail, saratele si discutii despre meciurile care avusesera loc recent.
00:42 O ora destul de inaintata. Lumea incepe sa plece iar chelnerii sa ridice scaunele. Se ridica si coltul vesel dupa ce achita o nota de plata ce continea o suma formidabila si lasa un bacsis generos celui care le-a fost alaturi toata seara. Chelnerul primeste bonus un autograf si un zambet suav din partea Clarei.
Aceeasi ora 12:04 minute. Telefonul face scandal in sertarul de la noptiera.
Clara se alpeaca si il scoate. Idrum spre bucatarie raspunde fara sa se uite la cine ar putea suna.
- Il am pe prietenul tau. Vad ca nu ai inteles mesajul.
- Poftim? Clara se ineaca in incercarea de a sorbi o gura de suc de portocale.
- Va pati ceva rau. Ceva foarte rau.
- Te rog nu-i face rau. Te platesc. Spune Clara cu lacrimi in ochi si cu un nod in gat.
- Ma jignesti. Ei trebuie sa inteleaga ca nu poti fi a lor de vreme ce esti a mea. Se aude de la celalalt capat al undelor alaturi de un chicotit malefic. Acum spune "pa pa Daniel!"
- Dani, nu Dani. Pedepseste-ma pe mine, eu am fost neascultatoare, el a cazut prada farmecului meu, nu are nici o vina. Te rog, vino la mine si ai sa vezi ca nimic nu ne va mai desparti. Spune rugatoare fata sperand ca il va induiosa pe ucigas.
Un urlet de durere si tonul. Atat a mai auzit Clara. E sigur. Daniel este, da ca nu mort, probabil mutilat.
- Nu mai vreaaaaaaaau! Nu mai poooot! Tipa si cade in genunchii goi, pe marmura rece din bucatarie.
Tony o aude si vine alergand. Cu sufletul la gura o priveste intrebator?
- Dani, nenorocitul il are pe Dani si ii face rau. Gaseste-l Tony. Te implor, salveaza-l pe Dani.
Plange.
Nu am voie sa fac nici o miscare fara ordin de la domnul Mastriani . Dar pot sa sun la politie.
Urmeaza o alta serie nesfarsita de cafele, investigatii ale numarului de pe care a fost dat apelul. O serie nesfarsita de interogatorii si de rezultate nule.

2
E ora 20:26. Un semi intuneric se intinde peste Roma. Ea se grabeste sa ajunga acasa. Peste parul ei roscat, in valuri, cade o lumina portocalie care il face imposibil de ignorat. Prezenta ei umple privirea trecatorului. Ana stie sa se poarte, stie sa mearga si mai stie si arte martiale. Isi face curaj s-o ia pe scurtatura de data asta pe principiul "n-o sa mi se intample tocmai mie". Si totusi...
La 10 metrii in spatele ei merge cineva de o bucata buna de vreme. Grabeste pesul in speranta ca il va pierde insa si necunoscutul grabeste pasul o data cu ea. Ana incepe sa se scotoceasca in geanta, scoate cheile si plaseaza cate una intre fiecare deget de la mana dreapta si le tine strans.
- Orice ar fi, ma apar.
Dar strainul se apropie din ce in ce mai mult si tocurile subtiri ai pantofilor ei nu pot tine pasul cu ritmul alert al strainului. Se hotaraste, se descalta si o ia la fuga.
- Ma ascund dupa tomberonul ala mare si cand vine spre mine il izbesc din plin cu...cu geanta sau cu o caramida. Isi spune Ana. Dar cand ajunge in dreptul tomberonulului groaza o izbeste pe ea. Un om mutilat zacea intr-o balta de sange.
- Ai mai vazut asa ceva pana acum? intreaba unul din politisti.
- Am vazut. Raspunde celalalt politist ajuns primul la fata locului. Am vazut in filme.
Dupa jumatate de ora de la sorirea echipajelor de politile ajunge si comisarul care ancheteaza incidentele legate de Clara Mastriani.
- Vreau un raport complet ACUM tipa el la unul din subalterni si se intreapta catre sergent. Cu ce avem de aface?
- Cu un psihopat, un debil mintal. I-a cusut ploapele si i-a taiat buzele. Medicul legist a constatat ca asta s-a intamplat pe viu.
Un fior rece il trece pe comisar la vederea ranjetului ce il afisa cadavrul in lipsa buzelor. Ranjetul mortii.
- Prelevati probele necesare si saltati-l. AI TERMINAT RAPORTUL ALA? Rancneste el din nou la subaltern. Intorcandu-se catre sergent: Unde e martorul?
- Domnisoara care a descoperit cadavrul e in stare de soc. Cei de pe ambulanta ii administreaza ceva care sa o calmeze.

What goes around Comes around [continuare la continuare:) ]

Stiu ca am venit tarziu cu continuarea dar mai bine mai tarziu decat nici o data.

Tremurand, incearca sa formeze numarul care o apelase insa in zadar, acesta era un numar de la un telefon public.
Incuie rapid toate usile si ferestrele.
-Alo, alo papa, papa m-a sunat un nenorocit. Ii dau lacrimile si tremura, Clara are pigmentul roz asa ca de fiecare data cand e emotionata nasul ei se inroseste si clipa de fata nu face exceptie. Mi-a spus lucruri oribile.
O voce groasa de la capatul celalalt al firului incearca sa o linisteasca.
-Dar papa nu intelegi, a spus ca e pentru mine, ca l-a omorat pe John pentru mine.
“Papa” ii tranteste telefonul in nas.
-Of la dracu. Nu am ce face decat sa ma duc la politie. Ce o mai fi si nebunul asta?
-Buna ziua, as vrea sa raportez o … nu! Stiti, am primit un telefon anonim in care cineva mi-a marturisit o crima.
Doamna cu parul rosu din spatele biroului roade o guma de mestecat si ii indica, plictisita, locul unde sa se adreseze pentru declaratie: "Inainte pe hol si la stanga."
Asa? Asa trateaza ei recunoasterea unei crime?
-Buna ziua, am fost indrumata aici pentru ….
-Da, Dana mi-a spus. Detectivului i se iveste un suras pe chip. Deci, cineva ti-a confesat o crima.
-Da. DA! DA si DA.
-Domnisoara Mastriani va rog sa va calmati. Luati o foaie de hartie de pe birou si scrieti o declarative, de restul ne ocupam noi.
Ca de fiecare data politia e incompetenta. “De restul ne ocupam noi”, aiurea! Ei n-ar putea sa se ocupe nici de propria lenjerie de corp daramite de o crima.
Ora 10:30, Clara iese imbracata in haine de casa, o pereche de pantaloni de trening roz murdar, o bluza gri cu maneci luni si pe de-asupra un maiou cu bretelute subtiri, alb. Culege in graba presa de pe treptele casei, tanteste usa si citeste:” Repoterul John Daton ucis in numele Carlei Mastriani”, “mai multe in pagina 6”.
Nenorocitii! Rabufneste Clara, nici macar in politie nu mai poti avea incredere. Doamne ce dracovenii spun tampitii astia de ziaristi. Nefericitul nici macar nu a avut curaj sa isi semneze articolul. E strigator la cer.
In pagina 6 insa altceva ii atrage atentia: “Faimosul afacerist Bruno Mastriani ucide pretendentii la mana fiicei lui.” Dar papa n-ar ucide nici o musca, nu? Toni? Si se intorce cu ochii plini de speranta spre tipul masiv din colt. Toni spune-le, papa n-ar omora nici o musca nu-I asa?
-Domnisoara Mastriani …
-Da, stiu, nu ai voie sa vorbesti despre afecerile tatei de fata cu mine.
Toni era un tip la 2 metrii si o suta de kilograme, plin de muschi, cu parul des si negru, avea in jur de 40 de ani si fusese alaturi de Clara inca de la nastere si in ciuda acestui fapt nici o data nu ii spunea pe nume, “ordine de sus” spune el in gluma dupa ce primea cate o palma de la Clara atunci cand aceasta isi iesea din pepeni. “Esti ca un frate pentru mine si tu mi te adresezi cu domnisoara?” . Asa zbiera blonda la el de fiecare data cand nu avea pe cine sa isi verse naduful. Poate ca asa era cel mai bine dat fiind faptul ca Toni era indragostit pana peste urechi de frumusetea de femeie ce devenise micuta Clara chiar sub ochii lui.
-Stii Toni, daca o sa-mi mai spui o data “domnisoara” o sa….. o sa ma duc la politie si am sa le spun ca tu l-ai ucis pe John. CRIMA PASOINALA! Tipa ea si tranteste usa sufrageriei in urma ei.
Toni ramane pentru o secunda cu privirea in gol si ii raspunde absent: “Da, domnisoara.”
Doua mesaje audio asteapta cu nerabdare sa fie ascultate, impulsionand luminita rosie sa topaie cu energie din blackberry-ul Clarei.
“Asta seara, 22:45, autostrada.” Lucrul pe care-l astepta de mai bine de un an urma sa se implineasca. Ignora ce-l de-al doi-lea mesaj si incepe sa se imbrace. E deja ora 21:00 si pana la autostrada face mai bine de jumatate de ora.
Dupa o ora de cotrobait prin dulap, asortat rujuri, farduri si ghiozdane la tinuta iese din casa increzatoare in sine. Poarta o pereche de skinny jeans albastru inchis si un tricou semnate Dolce and Gabanna, ghete adidas Nike, la fel si sapca neagra stil camionagiu si nelipsitul ei ruj rosu Rouge Dior care se afla in perfecta armonie cu bestia pe care o conduce.
-Unde va duceti domnisoara Ma… Clara? Intreaba Toni.
-Nu e treaba ta Toni, dar iti multumesc ca te-ai straduit, stiu ca daca tata te-ar auzi ca mi te adresezi pe numele mic te-ar toca maruntel si-ar hrani rechinii cu tine. Rade zgomotos.
Toni zambeste oarecum nesigur si imediat ce Clara apasa pe acceleratie se relaxeaza din pozitia de “drepti” avuta pana acum.
La 22:42 Clara ajunge la locul stabilit. Toata lumea e acolo, toti cunoscutii si necunoscutii, impatimiti ai curselor ilegale pe autostrada. Masini de toate soiurile de la cele mai vechi, pana la cele mai noi, de la BMW “ursulet” tunat pana la Dodge Viper si implicit Lamborghini. Clara isi rezerva un loc si se da jos. In momentul urmator se face liniste si toata lumea asculta sunetul lusilor bolidului ei deschizandu-se. Imediat ce e in picioare zabeste larg.
-Hey “fellows” luati-ma incet, sunt aici pentru prima oara! Toata lumea incepe sa rada.
-Iubito, cu masina pe care o ai nu ne-am mira daca ne-ar bate si un pusti de clasa a doua. Se aude o voce din spate. E Mike. Mike e unul dintre cei mai buni prieteni ai ei. El i-a facut cunostinta cu lumea curselor ilegale si tot el a insistat asupra culorii rosu a Lamborghini-ului ei.
-Mike, Mike, iubitule nu imi vine sa cred ca mai traiesti. Se ridica pe varfuri si ii saruta cu ardoare amandoi obrajii asa cum face o mama dupa ce nu isi vede copilul pentru ani buni. Mike e un tip inalt de vre-o 1,87, lat in umeri, fost rugby-ist, un par blond, tuns la unu, ochii albastrii si cu un gust incredibil de oribil in moda. Mike ce dumnezeului porti? Era imbracat intr-o pereche de pantaloni raiati kaki si un pulover, pe gat gri inchis mancat de molii ici colo.
-Iti place? Prietena mea le-a creat.
Of doamne, daca prietena lui e un vierme de matase atunci sunt superbe.
-A, nu! Am mai discutat asta o data, n-am sa ma iau de stilu tau vestimentar atata timp cat tu n-ai sa ma intrebi ce parere am. Rad amandoi.
Dupa ce mai face cunostinta cu cativa oameni “importanti” cum obisnuia Mike sa ii numeasca, Clara se urca in spatele volanului si timp de un minut isi ambaleaza toti motoarele facand un zgomot infernal.
Toata lumea porneste la 00:00. La 00:30 apare si castigatorul cursei, un Ford Mustang Shelby. Clara a terminat a patra si este mandra de reusita ei ca si toti ceilalti. Printre zumzet de voci, motoare ambalate si statii date la maxim se aud sirenele politiei, isi stabilesc locul intalnirii pentru petrecerea de dupa si isi iau toti talpasita care incotro. Clara decide sa mearga acasa, i-a fost dejuns pentru seara asta. Ii sare iar de gat lui Mike si il saruta patimas apoi se arunca pe scaunul de piele alba al Lamborghini-ului ei si apasa pe aceleratie.
Cu toate ca se invarte in cercul ei de prieteni Mike nu poseda multe, de fapt nu poseda mai nimic in afara Fiatului Punto pe care l-a modificat dupa posibilitati. Acum nu mai arata ca un limbric cu roti ci ca un gandac cu garda adusa la sol. Tot ce e fumos la masina aia e felul in care toarce, cel mai probabil dintr-o teribila greseala a lui Mike a ajuns sa toarca in felul in care o face si atunci cand sare de 100 maraie ca un bulldog care asteapa sa atace. Acum insa se ineaca la 70 de kilometri la ora si beculetul de avertizare clipoceste de nebun, ceva nu e in regula, Mike apasa pe ambreiaj si apoi pe frana si iar pe frana insa frana nu se clinteste, ii da frana de motor si apoi trage nenorocita de frana de mana, gandacelul ala rahitic se opreste destul de violent in fundul unui alt autoturism oprit la semafor.
-CE DRACU? Se aude din fata. Mike e un pic cam zduncinat si in afara arcadei sparte, pe care de altfel si-o merita pe deplin deoarece nu purta centura de siguranta, pare a nu avea nimic. Se da jos din masina si se pipaie in timp ce proprietarul masinii izbite iese tipand si se indrepta spre el. Mike se prabuseste cat e de mare si se trezeste la spital 7 ore mai tarziu din cauza zgomotelor pe care Clara si iubita lui Rhonda le faceau certandu-se pe , cine stie ce.
-S-a trezit! Aceste cuvinte le face sa stopeze brusc cearta si sa-si indrepte atentia catre geamul prin care puteau sa-l vada in rezerva lui.
- CE ARE? Se aude in cor.
-Prima data am crezut ca a lesinat din cauza impactului insa la o cercetare mai amanuntita am gasit urme de cianura in sange. Cantitatea a fost insa indeajuns de mica incat sa nu il … afecteze.
-Sa moara? Adica putea sa moara? Cine… cine ar putea sa il otraveasca pe dulcele si nevinovatul Mike? Asta ar fi fot intrebarea de baza de pe buzele Clarei, ca apoi sa isi aduca aminte de nenorocitul care ii ofera sacrificii umane. Tresare din starea in care se afundase gandindu-se la perversul ala atunci cand telefonul ii suna in geanta, un mesaj, numarul e ascuns. “Data viitoare voi reusi stapana mea.” Asa suna mesajul. Pentru numele lui dumnezeu, nenorocitul asta ma idolatrizeaza!!

What goes around Comes around [continuare]

Ora 9:24. Telefonul mobil incepe za zbarnaie si sa se agite nervos pe noptiera din lemn de brad.
Clara se intoarce pe alta parete iritata de zbarnaitul telefonului si apoi isi tranteste perna in cap.
Telefonul se mai agita cateva secunde si se opreste. Dupa alte 10 secunde reincepe zbarnaitul iritant.
Raspunde. Raspunde prin perna dand de inteles celui care era la capatul celalat al undelor ca a deranjat-o. Insa vestea tragica a mortii lui John o trezeste instantaneu ca un dus cu apa rece.
-Va trebui sa va prezentati la sectia central de polities a dati o declaratie. Se aude o voce bruiata de zgomot de masini, sirene si forfota de oameni.
-De ce? Sare Clara ca si arsa din pat si incepe sa se imbrace.
-Se pare ca dumneavoasta sunteti ultima persoana care l-a vazut pe John Daton in viata.
-Vreti sa spuneti ca sunt suspecta de crima? Se opreste pentru moment in fata oglinzii mari de pe hol holbandu-se nedumerita la ea. Parca incercand sa-si aduca aminte daca a facut ceva care sa-i aduca sfarsitul lui John si atunci realizeaza. Nici o data nu l-am placut pe baiatul asta dar nu i-as fi dorit moartea nici in ruptul capului. Imediat ce sfarseste scurtul monolog si se trezeste din meditatie i se prelinge o lacrima mare, cat un cristal, pe obrazul drept.
E clar ca fata asta nu putea omora nici macar o musca. Ba chiar mai mult. Iubeste mustele. In zilele calduroase de vara cand sta singura pe terasa bazaitul de musca ii aduce aminte ca mai exista viata pe pamant.
-Da. Voi veni cat pot de repede. Nu am nimic de ascuns. Va multumesc. La revedere.
De ce a multumit? Ca cineva a avut destul sange rece incat sa-i puna stampila de criminal? Nu. Nu trebuie sa gandeasca asa. Omul isi facea doar datoria.
E in fata aceleiasi oglizi mari luminata de vesnicele spoturi. Realizeaza cu ce se imbraca.
In toata invalmaseala cu telefonul aruncase pe ea niste haine la intamplare. O camasa cu fir argintiu o pereche de blugi prespalati si o pereche de ghete de toamna.
Zambeste. Nici o data nu mai vazuse atata prost gust.
Isi descheie nasturii pe rand in fata dulapului alb care se intinde pe tot peretele vestic al boudoirului . Deschide usa centrala si isi alege o rochita pana la genunchi in tonuri calde de verde, cu spatele gol si danteluta la poale si o pereche de sandale cu nuante rusinoase de portocaliu si verde.
Isi strange parul lung si blond la spate, intr-un coc. Accesorizeaza tinuta cu o pereche de ochelari mari, negrii. Isi ia gentuta si iese pe usa ca un titirez.
Se arunca in Lamborghini si porneste in tromba spre sectia de politie.
O mie de intrebari navalesc asupra ei. “Cine s-a mai urcat in masina cu el?”, “Unde v-ati despartit?”, “Ati mai vazut pe cineva in preajma masinii Volkswagen Touareg?”, “Dumneavoastra domnisoara ati avut probleme cu masina dupa plecarea de la restaurant?”. Nu, nu, nu, nu si nu.
De ce atatea intrebari? Ea nu a facut nimic. A fost doar o cina intre prieteni. ….doar o cina intre … intre doi oameni care se cunosteau si s-au intalnit sa vorbeasca afaceri.
Dovezi insuficiente. Dupa patru ore si treizeci si opt de minute, 12 cafele, mi de kilograme de nervi, milioane de intraberi fara raspuns si un test poligraf politia ajunge la concluzia ca sunt dovezi insuficiente pentru a o retine pe Clara.
O trimit acasa!
Pai mai baieti, daca eram au tinta si a incurcat masinile? Ma trimiteti asa acasa, fara escorta fara un fraier cu un pistol si o pereche de catuse care sa ma pazeasca? A! Am uitat. Eu sunt suspecta.
“- Va salut cu respect domnule comisar!” Spune Clara cu voce tare ca sa o auda cel putin jumatate de department.
Unii chicotesc, altii o privesc cu rautate, cei care nu au auzit sunt inerti.
Se urca din nou in masina si da drumul la aerul conditionat. Trebuie sa fie 100 de grade Celsius in masina la ora asta. De ce am lasat-o in soare?
“- Alo, Papa? Sunt eu. Papa am primit o veste ingrozitoare. Papa a murit John. Politia crede ca a fost ucis. Cineva i-a taiat franele. Papa mi-e frica.”
De la capatul celalalt se aude un simplu si ragusit : “ Iti trimit pe cineva.”
“- Papa, Papa voiam sa-ti spun ca te iubesc.”
Inainte sa termine fraza tonul ocupat al telefonului se aude in casca. Se uita la telefon si il inchide. Macar de data asta a spus ceva.
Nu. Clara nu il suparase cu nimic pe tatal ei. El era doar un om de afaceri extrem de ocupat. Toata lumea il cunostea pe domnul Mastriani omul de afaceri international insa nimeni nu stia cu adevarat in ce afaceri era implicat.
Ajunge acasa si vede forfota in jurul casei. Doua gorile stau in fata portii privesc de sub ocherarii negrii in stanga si in drapta, discret. In fata usii casei alti doi. Mai sunt doi la intrarea din spate si unul la portita pentru angajati.
Clara zambeste. Saluta politicos pe fiecare dintre ei pronuntandu-le numele. Ii cunostea de cand era mica. Toti erau angajatii tatalui sau.
Pana la urma chiar ma iubeste. Gandeste ea aruncand pereachea de chei pe toaleta din budoir si aruncadu-se in fotoliul moale de plus aramiu.
O melodie cunoscuta se aude din poseta Clarei. E telefonul mobil care zbarnaie la fel de agitat ca si de dimineata.
E un apel cu numar ascuns. Se intreaba daca e bine sa raspunda. La urma urmei n-am nimic de pierdut … in afara de viata. Incearca ea sa se imbarbateza tragand o gura mare de aer in piept si apasand pe butonasul verde.
“-Alo! Da.”
“-Ti-a placut cadoul meu?”
“-Poftim? Cadou? Ce cadou? Nu am primit nimic.”
“-Ba ai primit. Apelul de dimineata prin care ti se aducea la cunostinta moartea reporterasului.” spune o foce ragusita.
Ingheatza.
“-Cine e…”
Tonul ocupat al telefonului i-a taiat intrebarea.

What goes around Comes around

E 21:30. Soarele a apus de ceva vreme. Usa casei ce da inspre gradina se deschide si se inchide rapid , apoi usa automata a garajului. Se intrevad o pereche de faruri ce strapung noaptea. Din garaj se iveste un impunator Lamborghini Muricelago LP640. E ea, frumoasa ca intotdeauna. Conduce prudent pe straduta ingusta si plina de masini parcate de-o parte si de alta. Imediat ce trece te colt se aude fiorosul motor al masinii ambalat la maxim. In cateva secunde s-a evaporat.
Clara iubeste masinile puternice. ii place sa stie ca are sub control o fiara de 640 de cai putere, pe de alta parte iubeste stilul si elegant. Cei ce o cunosc pe clara ar spune ca Lamborghini a fost special creat pentru ea. E o femeie ca toate celelalte. Iubeste tocurile inalte, petrecerile cocktail, are grija de silueta si de aspectul fizic in general. Un parl lung si blod in acopera trei sferturi din spate. Un par lung, blond si ondulat, ochii albastrii si sprancenele, sprancenele frumos arcuite, ingrijite de cei mai buni in domeniu, nasul mic si ascutit, usor observabil troneaza in mijlocul fetei ei si ca ingredient principal o pereche de buze moi si roz completeaza imaginea de ansamblu. In schimb cand e in spatele volanului e cu totul alta persoana. Parul lung si blond se ghemuieste in spatele gulerului de la geaca de piele rochitele vaporoase si colorate sunt inlocuite de blugi stramti si tricouri oversize si tocurile cui de ghetele adidas. O sapca ii acopera in permanenta capul si ii umbreste privirea patrunzatoare.
Astazi, in schimb nu a adoptat stilul rebel. Era la fel de luxoasa ca de obicei. Incotro s-o indrepta?















John Daton e cel mai bun reporter pe care l-a avut vre-o data Italia. E reporter de teren, e ceea ce-I place lui sa faca, ceea ce avisat din copilarie. Sa fie in mijlocul actiunii e ceea ce ii creste adrenalina din cauza asta a refuzat mai multe oferete de a fi reporter intr-un studio de stiri, a preferat riscul. Cate o data se intreba de ce nu s-a facut pilot de raliu sau cascador. “Probabil pentru ca m-am incapatanat sa fac facultatea de journalism” . In seara asta insa, nu are nici un caz important de relatat pentru jurnalul de stiri. E seara lui.
Dupa indelungi incercari nereusite a convins-o pe Clara Mastriani sa ia cina cu el. “ Doar in interes de serviciu”
Sunt cel mai bun! Isi spune John in gandul lui si cauta cu privirea impunatorul Lamborghini rosu.L-a vazut. E aici si ma asteapta! Pe mine! Clara mastriani ma asteapta pe mine! Sunt cel mai bun, categoric sunt cel mai bun!
- Buna seara Clara! Imi cer mii de scuze ca te-am facut sa astepti! Am avut ceva problem cu masina. Pe dracu’ am vrut sa vad daca ma placi indeajuns de mult incat sa ma astepti un sfert de ora.
- Sau ai vrut sa vad daca te plac indeajuns de mult incat sa te astept un sfert de ora! Rade.
-Dar cum crezi ca eu…? Uite ca nu e atat de proasta pe cat credeam.
-John nu te-am asteptat pentru ca te plac, te-am asteptat pentru ca mi-ai promis un subiect sensational pentru revista mea.
-Clara, asa de repede vrei sa trecem la afaceri? Eu credeam ca ne-am intalnit pentru a lua cina si poate, mai tarziu…? Ridica repetitive din sprancene.
Clara rade sarcastic. Nu-l ia in seama. Cina decurge fara incidente. Erau doi oameni care se agreeaza luand cina.
Valetul restaurantului influentat de chemarea naturii lipseste cateva minute timp in care cineva se strecoara in parcare si iese la scurt timp la fel de rapid ca si la intrare.
Clara si John incheie cina care s-a dovedit a fi placuta pentru ambele parti implicate. Clara aluneca diafan pe scaunul bolidului inchide usa si pleaca in tromba imprastiind pietrisi si praf peste tot in special peste Touaregul lui John abia scos de la spalatorie. John oarecum umilit incearca sa-si faca o iesire la fel de spectaculoasa ca cea a Clarei pe care o rateaza, alunecand pe pietris. Nu se uita in spate. A fost umilit de o femeie chiar si in arta condusului. Trebuie sa ia masuri.
Te-ai culcat pe-o ureche john si nu-mi place. Isi spune in sine apasand pedala de aceleratie. Caii putere ascunsi sub capote se dezlantuie cu fiecare milimetru cu care aceleratia se aporopie de podea. Masina sare cu usurinta la suta de kilometrii dupa care o depaseste.
Momentul curbei insa este tragic, frana calcata la fund nu raspunde, John pierde controlul intra in sant se rostogolete iar Touaregul, se opreste pe cele patru roti, acum indoite in directii diferite, aratand ca un pui de elefant care nu poate sa-si controleze bine miscarile trompei.
Soseaua pe care s-a intamplat tragicul accident nu era intens circulata. Accidentul a fost sesizat la sectia de politie abia in zorii zilei de unul dintre angajatii unui hotel din apropiere care se indrepta spre casa. La jumatate de ora de la sesizare apare si politia si un pic mai tarziu medicii legisti care nu fac decat sa constate decesul. Dupa minime investigatii la fata locului politia locala constata faptul ca fusesera taiate franele Touaregului.