O să privesc lung după tine
Şi o să-mi simţi privirea libidinoasă în ceafă
Topindu-se şi preligându-se
Pe gât în jos
Până o să-ţi întorci brusc capul spre mine
Căutându-mă din ochi,
Surprinzându-mi retragerea prost regizată,
Privirea speriată,
Făptura decăzută
Şi demnă de milă
Ori de dispreţ.
Nu o să te urmăresc prin pasaje întunecoase
Cu vreun cuţit dosit pe mânecă,
E mult prea complicat.
Prefer să-mi fac autopsii
Pe mesele lungi din baruri,
Bându-mi berea amară
De parcă, la fiecare gât,
Mi-aş bate-un alt cui în carne.
Cine dracu sunt oamenii ăştia de la masă?
N-a fost nicicând o vreme
Ca cea din închipuirile mele,
În care omul să aibă încredere în om,
Neferecându-şi în sine
Mii de hectare de traume şi frustrări,
Pârjolind lanuri şi otrăvind fântâni,
Ascunzându-şi comorile
Adânc în inima munţilor.
Nu, nu o să te tai...
Bănuiesc deja ce ai pe dinăuntru
Şi mi-e teamă să nu cumva
Să fim cu toţii nişte nuci fără miez.
Deşi, dacă aş fi sincer cu mine,
Nu m-aş mai îndoi de nimic.
Şi o să-mi simţi privirea libidinoasă în ceafă
Topindu-se şi preligându-se
Pe gât în jos
Până o să-ţi întorci brusc capul spre mine
Căutându-mă din ochi,
Surprinzându-mi retragerea prost regizată,
Privirea speriată,
Făptura decăzută
Şi demnă de milă
Ori de dispreţ.
Nu o să te urmăresc prin pasaje întunecoase
Cu vreun cuţit dosit pe mânecă,
E mult prea complicat.
Prefer să-mi fac autopsii
Pe mesele lungi din baruri,
Bându-mi berea amară
De parcă, la fiecare gât,
Mi-aş bate-un alt cui în carne.
Cine dracu sunt oamenii ăştia de la masă?
N-a fost nicicând o vreme
Ca cea din închipuirile mele,
În care omul să aibă încredere în om,
Neferecându-şi în sine
Mii de hectare de traume şi frustrări,
Pârjolind lanuri şi otrăvind fântâni,
Ascunzându-şi comorile
Adânc în inima munţilor.
Nu, nu o să te tai...
Bănuiesc deja ce ai pe dinăuntru
Şi mi-e teamă să nu cumva
Să fim cu toţii nişte nuci fără miez.
Deşi, dacă aş fi sincer cu mine,
Nu m-aş mai îndoi de nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu