Sau True Blood, vorba americanului. O alta reteta de succes despre cum sa faci bani dintr-un trend cinematografic mondial. Cum am in fata mea doua saptamani de zacut, intins si cascat datorita mult-asteptatului concediu am luat cu asalt productiile televizate care au starnit valva, la ei nu la noi, si-am inceput sa ma intoxic cu personaje narcomane din “Nurse Jackie”, reuniunea dramatica a unei familii de australieni dintr-un serial de succes de la ei “Packed to the Rafters”, incercari lamentabile de reecranizare a filmelor cu adolescenti din ’99 in “10 Things I hate about you”, titluri cu potential ridicat si continut 0 “Drop dead diva” (chiar ma asteptam sa vad vre-o Paris Hilton macelarita, din nefericire filmul nu are nicio legatura cu punerea pe cale de disparitie a acestei specii) si nu in ultimul rand potentiala existenta a unor creeaturi mistice, insetate de sange dar romantice si anume vampirii din productia celor de la HBO de care mi-am adus aminte, ce-i drept , cam tarziu.
O productie de succes, dupa cate recenzii bune am citit referitor la ea, inspirata, ca majoritatea filmelor cu vampiri, dintr-o serie de romane a autoarei Charlaine Harris “Misterele vampirilor din sud”, serie ce contine 10 publicatii si una “pe vine”.
La prima vedere am fost dezamagita de cei de la HBO si apoi furioasa deoarece multe dintre aspectele personajelor, cat si idila dintre o muritoare si un vampir conicideau prea mult cu indragita serie “Twilight” de care m-am atasat fara a mai exista posibilitatea de a-mi displacea.
Actiunea se petrece intr-o lume fictionala, in care vampirii “au iesit din cosciug” si si-au dezvaluit existenta. O lume in care s-a pornit un razboi mediatic intre vampiri, cu sustinatorii de rigoare si adeptii religiei, care ii vad pe vampiri ca soldati ai diavolului, ce doresc exterminarea definitiva a pradatorilor rasei umane.
Sookie Stackhouse, chelnerita telepata ce lucreaza in barul oraselului imaginar Bon Temps din Louisiana este protagonista, atat a serialului cat si a romanelor. Desi in varsta de 25 de ani Sookie este virgina deoarece, nepuntandu-se abtine sa auda gandurile potentialilor viitori iubiti, gasea acolo intentiile ascunse de privirile blande si saruturile aparent inocente.
La mai bine de 2 ani dupa ce vampirii si-au dezvaluit existenta, in premiera, isi face aparitia Bill Compton, un vampir de 174 de ani care vrea sa se retraga in oraselul din Louisiana pentru o eternitate linistita. Incercand sa isi renege natura si pentru a cruta vietile umane Bill consuma un produs artificial inventat de japonezi denumit True Blood care se straduieste sa imite sangele adevarat fiind categorizat chiar si pe grupe sangvine.
Tot sangele, de data aceasta cel al vampirilor, este recunoscut drept un narcotic puternic cu calitati vindecatoare rapide. Din aceasta cauza, in prima lui seara in Bon Temps, din barul orasului este ademenit de doi indivizi, imobilizat cu un lant de argint al carui proprietati ii slabeau puterile si conectat la o perfuzie cu actiune inversa. Sookie citeste gandurile celor doi si ii sare in ajutor lui Bill.
Seara urmatoare Sookie este batuta pana la epuizare de indivizii din seara anterioara, ocazie ca Bill sa-i rasplateasca chelneritei actiunea de salvare vindecand-o cu sangele lui si creeand de asemenea o legatura speciala intre ei, legatura ce ii permitea vampirului sa o gaseasca pe fata oriunde s-ar afla si de a-i simtii emotiile, ca un plus, band din sangele vampirului, fata simtea o atractie de natura sexual catre el. In aceeasi seara Sookie realizeaza ca nu ii poate auzi gandurile si il scoate drept partenerul ideal fapt care se va si concretiza.
De aici, o serie de intamplari mai mult sau mai putin infricosatoare printre care demascarea unui criminal in serie, descoperirea unei noi specii, si anume pe “cei care isi schimba forma” (creeaturi cu chip uman capabile sa se transforme, la o adica, in animale)reprezentata de prietenul si seful lui Sookie, Sam, si o confruntare cu diavolul insusi care infecteaza toti locuitorii orasului cu pacatele capitale. Un dusman, dar tot odata si aliat si protector isi mai gaseste Sookie si in vampirul milenar, Eric Northman, care, la inceput o foloseste pentru puterile ei supranaturale si apoi incepe sa nutreasca sentimente nobile pentru ea. Intr-un atentat cu bomba legata cu lanturi de argint, care are ca rezultat moartea a trei vampiri si doi oameni, Eric o protejeaza pe Sookie cu propriul lui corp rugand-o mai apoi sa suga bucatile de argint din ranile lui pentru a-i salva viata. Sookie se simte indatorata si cade in capcana intinsa de Eric, inghitind sangele lui si prin urmare formand o legatura emotionala cu iz sexual intre ei.
Povestea e interesanta si desi Eric pare a fi personajul negativ, infiltrandu-se miseleste in relatia dintre Sookie si Bill, suferinta si devotamentul pe care il afisaza in momentul in care Creeatorul lui, Godrik - un vampir in varsta de 2000 de ani care, satul de violentele de care semenii lui sunt capabili si de incapacitatea acestora de a se emancipa - se sinucide dand ochii cu rasaritul pe acoperisul hotelului, realizezi ca este de fapt foarte vulnerabil. Punand la socoteala si noua tunsoare pe care vrand-nevrand o capata dupa o sesiune de coafat esuata din pricina sangelui de la una din victimele sale, intins in par, blondul vampir suedez arata chiar atragator.
True Blood e o productie slaba in viziunea mea, cel putin raportata la cota de mediatizare care I s-a oferit. Sunt totusi (pana in present) 24 de episoade impartite in 2 serii care nu esueaza in incercarea de a trezi apetitul pentru mai mult. Daca va plictisiti, merita descarcat si vazut .
Un mic advertisement totusi, din cauza finalurilor care creeaza un suspans apasator poate sa creeze dependenta :) .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu