De fiecare data cand vedeam pe cineva care nu se integra in multime nu credeam ca-i infimurat sau fitos, mi se parea misterios. Ma gandeam ca e el cu gandurile lui, ca inventeaza ceva sau creeaza urmatoarea mare capodopera literara.
Nu stiu cand dar si eu m-am transformat in persoana aia.
Vreau sa spun ca n-am fost niciodata cel mai sociabil personaj in viata. Urasc oamenii in general si nu-mi place sa-ajung sa-i cunosc. Am un grup de prieteni extrem de veseli cu care nu ma deranjeaza sa ies la bauta, sa urlu sau sa vorbesc despre lucruri deochiade dupa care sa rad cu gura pana la urechi.
Imi place sa beau in moderatie si-mi place cine sunt dupa doua beri si totusi nu-s sociabila.
Ma duc la o petrecere, daca toti cei d-acolo imi sunt cunoscuti, sunt sufletul petrecerii, daca exista cineva necunoscut il integrez numai decat si in doua ore avem stabilita o intalnire pentru a doua zi de-a merge la un film pe care amandoi voiam sa-l vedem de mult sau cine stie ce alta bazaconie dar daca-s mai multi de 2 oameni pe care nu-i cunosc, sunt cel mai nefericit personaj din peisaj. Nu stiu cu cine si ce sa vorbesc, prefer sa-mi beau cele doua beri si sa ma carabanesc.
Si totusi de cand e rau sa fi antisocial? De cand e aiurea sa stai intr-un colt si sa contemplezi la nemurirea sufletului cand altii urla si-si pun alcool in cap?
Poate ma maturizez, ceea ce este trist in adevaratul sens al cuvantului, sau poate pur si simplu prietenii prietenilor mei nu-s pe gustul meu, cert e ca am avut parte de-o petrecere de rahat din perspectiva mea.
I'm Jack's complete lack of excitement regarding people
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu