....in sfarsit....
Dependenta de Placebo sunt de prin clasa a noua, probabil fara sa-mi dau seama.
Anul ala a fost anul descoperirilor mele in materie de muzica noua, cu ghilimelele de rigoare. Pana atunci ascultam cam ce ascuta tata prin anii '70.
La 15 ani am deraiat putin de la "muzica desteapta" cum ii place tatalui meu s-o denumeasca si-am inceput sa ma dau un pic cu capul de pereti. Din pacate s-au numarat si niste greseli muzicale grave in deraierea asta a mea. Nu vad rostul in a mentiona ce-am ascultat, decat pentru a va face pe voi sa radeti in hohote (Avril Lavigne) dar din fericire, minunatul loc numit "skate" i-am descoperit si pe baietii de aseara.
Urlau de la radio in niste difuzoare pe jumatate defecte care haraiau si harsaiau la fiecare adiere de vant si printre toate interferentele alea auzeam eu o melodie cantata pe nas, o voce complet diferita de ce auzisem pana atunci si-mi placea.
Imi placea pentru ca era melodioasa, imi placea pt ca auzeam acroduri de vioara acolo unde n-aveau nicio treaba a fi, un ritm alert de tobe si-o chitara electrica schingiuita cu stil.
Astia erau baietii de la Placebo sau asa mi-a zis un tip pe care, cu chiu cu vai am indraznit sa-l intreb.
Am inceput prin a da televizorul la maxim cand prindeam "The bitter end" la MTV. Mi-aduc aminte ca eram complet fascinata de antena aia uriasa pe care e filmat tot videoclipul. Vecininii incepusera sa ma urasca, evident.
Aseara am ajuns si la concert. Am trecut peste faptul ca am asteptat doua ore jumate sa inceapa per se, am trecut si peste cozile interminabile de la corturile cu bautura din cauza carora am ratat finalul baietilor de la Grimus.
Dar sa-ncepem cu inceputul. Grimus, pe Grimus i-am vazut prima data in primavara intr-un concert oarecum restrans de la MTR si i-am placut instat. Solistul are o voce de invidiat si-o energie cum rar am mai vazut (in afara de Chirila la Folk You). El ca si personaj imi aminteste putin de tipul de la Bere Gratis, fara fitele si figurile de rigoare.
Baietii astia, care se vede pe fata lor ca inca mai fac muzica din placere au niste melodii foarte placute, versuri usor de retinut si fara nonsesuri sau cliche-uri idioate. Erau extrem de emotionati din moment ce cantau prima data pe o scena atat de mare, un public atata de numeros si-n deschiderea unei trupe ca Placebo.
Ca un ceas elvetian baietii si fata de la Placebo au urcat pe scena la 10 fix. Au cantat fix cate melodii aveau de cantat si fix patru bis-uri, Brian ne-a vorbit putin in stilul lui specifiv folosind cuvantul fuck drept semn de punctuatie. Au spus frumos la revedere si s-au tirat, foarte profesionist si foarte reci cu publicul dar nu sunt dezamagita, m-am trezit de dimineata si inca ma intrebam daca a fost doar un vis frumos.
Vorba unei prietene, acum pot sa mor linistita (dar nu pana nu vad The Dark Knight).
N-am inteles de ce au programat astia de la noi concertul intr-o luni. M-a deranjat si-am vrut s-o mentionez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu