Trenul accelerat Bucuresti-Mangalia pleaga in 5 minute de la linia 5

Am fost in Vama, evident. Mie nu-mi trebuie prea mult sa supravietuiesc la mare. Un acoperis, un pic de mancare si-un dus unde sa pot da jegul jos….ah si evident o toaleta, indiferent daca e doar o groapa in pamant ca nah, mai are omu’ si nevoi. 

Ne-am inceput escapada cu plecarea prestabilita la ora 6 care, evident s-a transformat in ora 6 jumate pentru ca a intarziat Dana, cine altcineva. Pe drum spre iesirea din Bucuresti n-am prins niciun semafor pe culoarea rosie ceea ce trebuia sa-mi dea de banuit ca ceva dubios se va intampla.

Am intrat pe autostrada in aplauze (de la noi catre noi, fireste), am oprit dupa Lehliu sa tragem o tigara si sa folosim buda apoi am plecat mai departe.

Tot conducand noi asa, cu marea-n suflet si cu scoica lui Chirila BAM! Am intrat in coliziune c-o vrabiuta. Accidentul s-a soldat cu o victima, vrabiuta, care s-a transformat in supa instant.

Pe mine m-a busit plansu’, Andreea era in dreapta mea oripilata si Dana dormea visand la afisuri cu vrabiute. Sa nu mai zic ca vrabiei ii ramasese o bucata de aripa intre stergatoare ca nah, altfel n-ar fi fost film horror. Dupa ce am contemplat o buna bucata de drum urma de moaca de vrabie de pe parbriz am zis sa opresc si s-o sterg ca altfel nu ma mai uitam la drum deloc.

Restul drumului a fost lin si fara alte incidente care sa ne trimita la psiholog pe vecie. Am ajuns  intr-un final la iesirea de pe autostrada, la Agigea in 2 ore si jumatate unde, fara doar si poate ne-a fost dat sa intalnim un ambuteiaj pentru ca nu-i asa, cand e mai potrivit sa “repari” podul (si-am pus in ghilimele pentru ca podul ala se tot repara in fiecare vara si cumva e tot timpul plin de gauri ) decat vineri dimineata?

Am ajuns intr-un final in vama, fara prea mare entuziasm pentru ca eram toate trei obosite, ne-am instalat cortul, din nou, fara prea mare entuziasm si am fugit pe plaja unde era un pic prea multa lume.

Ne-a luat cateva zile de adaptare in care ne plimbam de la un cap la altul nestiind ce cacat sa facem pentru ca nah, no TV, no laptop, no light at night.

Ne-am gasit ritmul si ne-am conformat cu faptul ca tot ce-avem de facut timp de o saptamana e sa ne trezim, sa ne spalam pe dinti si sa dam fuga la plaja. Asta, evident, pana cand ne-am dat seama ca nu o sa ne ajunga banii si atunci sa vezi panica. Din partea lor, nu a mea. Nu stiu de ce, dar aveam asa un feeling ca o sa ne descurcam.

In fine, am gasit Double M-ul unde, doamne ajuta, sunt preturi rezonabile. Am cumparat niste branza, rosii, ardei si altele, economie care ne-a tinut fix o zi pentru ca simandicoasele astea voiau sa bata din palme si sa se faca mancarea.

Cine stie ce cunostinte nu ne-am facut p-acolo dar pot sa spun ca ne-am imprietenit cu absolut toti cainii si toate pisicile din vama veche.

In curtea unde am campat era un catel latos, Roxi, un munte de caine, Rinti si patru pisici care erau pazite din scurt de Rinti si un tip care se plictisise de marele oras si se mutase la mare inca din 1 Mai.

Cand am auzit mi s-au facut ochii bulbuci si-mi venea sa sar pe el, asta pana a venit Dana si a inceput sa-l ia la intrebari evidentiind tot ce era in neregula cu el. In caz ca n-am subliniat destul: Thank’s for pointing that out, dude.

Am gasit si cortul M*A*S*H care, in mod suspicios, nu era echipat cu o distilerie de gin. Cine-ar fi crezut? Apoi am gasit un tip cu un tricou Nirvana , care de fapt nu era pentru ca-l uitase acasa. In schimb avea hanoracul si m-a convins. Era foarte incantat de faptul ca si eu aveam tricoul meu cu Nirvana facut de manutele astea doua care va scriu acum. L-am cunoscut si pe prietenul lui gay, Emil si mi-am dat seama ca Emil e un nume tare dubios.

Intamplarea a facut sa pastram traditia si sa stam pe plaja pana la rasarit in noaptea aia.

Am avut norocul sa nimerim intr-o perioada in care vama nu e prea impanzita de cocalari, pentru ca da, exista si momentele alea.

M-am lasat in mainile unui actor care mi-a facut o codita colorata de milioane.

Ce-mi place mie la mine e ca daca am cu ce, ajut, chiar daca ii dau o tigara unuia care mi-a mai cerut c-o seara-n urma sau un leu (pentru ateneu) unuia care, sunt convinsa ca in secunda urmatoare, ii va transforma in alcool.

In timp ce faceam the 10 mile hike pana in camping sa-mi iau sacul, ca sa nu mai inghet ca un cacat degerat pe plaja, ma intreaba unu’ (care apartinea de un grup ce-si facusera posapus pe o bordura) daca am sa-I dau un leu la care eu am raspuns “N-am nici 50 de bani, sunt mega boschetara.”

El imi spune vesel si relaxat: AAAAA si noi, join the club!”

Mi-a placut asta. Am simtit ca apartin unui loc, pentru prima data am vazut camaraderie intre oameni. “Mori de foame? Nu-i nimic, vino incoace si mori de foame cu noi.” : ))))

Nu stiu cum sau de ce, dar am vazut pentru prima data oameni cantand in plina strada, alaturi de cantareti ambulanti pe care nu-i cunosteau. Si totusi ambele parti erau bucuroase in a participa la tambalaul ala.

Intr-o minunata dimineata, ne-am dus sa luam apa si iaurt pentru mersul la plaja. I-am platit vanzatoarei 15 lei (cat era bonul) si ea mi-a dat rest 5 lei. Am realizat ca e o gresala si i-am dat cei 5 lei inapoi. Pe drum spre plaja Andreea m-a balacarit in fel si chip “Fir-ai a dracu de proasta! Puteai sa-i Iei, aveam 5 lei in plus” (asta se intampla in perioada crizei noastre financiare). Daca n-am putut sa-i iau n-am putut si basta!

Replica cu care a venit Andreea a fost “o sa ai super Karma”.

Replica, care pentru mine, in principiu nu inseamna mare lucru si am indepartat-o cu un “EH!”

Cand ne-am intors la masina, am realizat ca nu mai am baterieeeeeeee.

Tot vaitandu-ma eu p-acolo si schitandu-le fetelor un peisaj mental despre cum o sa impingem noi masina pana la Bucuresti, dintr-un cort alaturat noua iese un tip care spune “Aveti nevoie de cabluri?” Dupa ce am raspuns toate in cor ca DA incepe tipul sa se tarasca din cort zicand “Stai asa ca am eu cabluri”

Needless to say ca-mi venea sa-i pup picioarele. Mi-a incarcat bacteria, am dus-o pana in 2 mai, am mai stat 2 zile, timp in care s-a descarcat iar. M-a mai ajutat o data, ca oi fi eu blonda, da’ stiu sa-mi calc pe orgoliu cand e cazul.

Ce sa-i transmit? Multa bafta in viata, sa intalneasca din ce in ce mai multi oameni ca el, sa nu-l lase bateria la masina niciodata si sanatate cu carul.

Drumul de intoarcere n-a fost tocmai lipsit de neplaceri cand ne-am dat seama ca e joi si ca trebuie sa platim taxa de pod, taxa pentru care nu mai aveam bani.

Asa au inceput sapaturile. Ne-am scarmanat in genti si-am gasit intr-un final 13 lei.

Am ajuns in Bucuresti in 3 ore.

Au trecut 2 zile de cand m-am intors si inca nu m-am recupertat.

Vreau inapoi.

Daca ajungi la timp, n-ai cum sa pierzi trenul.

Tanti de la bilete s-a jurat cu mana pe inima si scuipat in san plus matanii la biserica si promisiunea ca are inside-uri de la Sefu’ ca trenul o sa aibe o intarziere fenomenal de plictisitoare de cel putin o ora, asadar, in loc de ora 6:05 trenul era mai mult ca sigur destinat sa ajunga in gara undeva in jurul orei 7. Prin urmare, l-am trezit pe tata, care insistaze cu o seara in urma sa ma conduca el la gara, pe la ora 5 si 10 uitand faptul ca el este ceea ce se numeste in popor “mireasa” si ca-I ia o ora jumate numai sa-si bea cafeaua, perioada in care se trezeste si inca doua secole si patruj’ de ani sa intre si apoi sa iasa din baie.

Prin urmare plecare spre gara s-a facut la ora 5 si 45 de minute. Am prins, asa cum e legitim si confirmat de fiecare lege a lui Murphy, absolut toate semafoarele pe culoarea rosie incepand cu Barbu Vacarescu tot drumul pana la gara. La ora sase punct am tras in fata garii, parcare insotita de un telefon de la Dana care imi dadea de stire, incercand sa fie calma, ca trenul trasese in gara de ceva timp stire care s-a culminat cu mine si tata luand bagajele la spinare si facand un mega sprint din fata garii pana la jumatatea peronului, sprint adus subit la halt deoarece mi-am dat seama ca habar nu am unde-I Dana.

Localizarea prietenei mele s-a facut cu un simplu telefon si-am aflat ca ma astepta la Mec. Incurajarile mele frenetice de a -si misca fundul pana la jumatatea peronului a facut-o pe Danuta sa inte-n priza.

Ne-am intalnit intr-un final la mijloc, in tren si am pornit in periculoasa aventura de “train cruising” pritre oameni nesimtiti si bagaje aruncate la intamplare, deorece mai aveam de traversat cel putin 5 vagoane pana sa ajungem la locurile noastre. Calatoria in sine a fost lipsita de evenimente dar am inghetat ca un rahat deoare a plouat de la Bucuresti pana in Costinesti cu galeata iar aerul conditionat cu care ne-a rasfatat patrioticul CFR a fost complet inutil si o totala aruncare de bani pe fereastra.

In Mangalia ne-am urcat intr-un maxi-taxi unde am avut vecini de fund si de unde am coborat cu totii enervati, transpirati, sifonati si mai saraci cu 3 lei jumate. Copilul blond si supraponderal care mi-a fost vecin de fund in maxi-taxi mi-a facut in dar si cateva coate-n coaste, calcaturi pe picioare si transfer de sudoare si nu numai, mi-a deveint coleg de cearsaf , pe plaja in urmatoarele doua zile.

Mi-e Dor

Mi-e dor de mirosul tau, mi-e dor de mersul la carrfour, mi-e dor de lenea mea, mi-e dor de filmele bune pe care le vedeam impreuna, mi-e dor de excursiile la munte, Zarnesti-ul nu mai are acelasi farmec fara tine si nici soarele nu mai rasare la curmatura pt mine dak nu esti tu, mi-e dor sa ne certam pe mess ca chiorii si sa tip la tine l atelefon, mi-e dor sa ne vedem in fiecare zi, mi-e dor de masina 131, mi-e dor de herastrau si de roata mare, mie dor sfaturile tale si mi-e dor de conceptia ta despre viata, mi-e dor sa-mi povestesti despre avioane, mi-e dor sa te invidiez ca le stii pe de rost, mi-e dor sa-mi povestesti ce-ai facut la servici, mi-e dor sa topai cu tine pe strada chiar daca tie nu-ti place, mi-e dor sa ma intantind pe canapeaua ta moale, mi-e dor sa ma enervezi jucand CS.

Mi-e dor de toate lucrurile marunte de care nu credeam k o sa-mi fie dor cand am hotarat sa pun capat povestii asteia.

Mi-e dor.

Mi-e dor de tine.

Tie nu ti-e dor?