Der Rest ist Schweigen / Restul e tacere

Sein oder Nichtsein; das ist hier die Frage:

Obs edler im Gemüt, die Pfeil und Schleudern

Des wütenden Geschicks erdulden oder,

Sich waffnend gegen eine See von Plagen,

Durch Widerstand sie enden? Sterben - schlafen -

Nichts weiter!

/

A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea!

E oare mai de laudă să suferi

În sinea ta, săgeţile şi praştia sorocului vrăjmaş,

Sau mai degrabă să te-narmezi în faţa unei mări

de zbucium şi prin luptă s-o răpui?

să mori, să dormi... nimic mai mult!

Asa suna Hamlet in germana si asa suna in romana.

Am promis ca ma intorc cu un Update la postul cu “Mergem la teatru” dar teatrul a fost atat de frumos incat merita un post propriu.

Un personaj de film a spus prin ’87 “That’s why I love art man, You never know when is bull crap.”

Eu tind sa-l contrazic.

Hamlet, varianta secolului 21, regizat de Thomas Ostermeier nu admite cacat. Romantismul supraregizat al vremii este inlaturat definitiv iar nebunia lui hamlet e conturata puternic prin iesirile sale dar si prin piesa de teatru regizata de propriul sine pentru a dezvalui unchiului sau cunostintele despre moartea regelui.

Are umor de calitate iar actorii sunt capabili sa interactioneze cu publicul intregrandu-l in spectacol.

Pentru 2 ore si jumatate am pasit in lumea lui Hamlet fara a o parasi o secunda pe cea in care traiesc.

Aplauze, Aplauze de un million de ori APLAUZE.

Mergem la teatru

Bine, bine, nu MERGEM ci merg. Merg pentru ca restul lumii pare-mi-se a avut parte in copilarie de o reprezentatie esuata a Motanului Incaltat pe la Tandarica. Da, sunt de acord ca Antonio Banderas e mult mai bun in rolul asta mai ales ca nu tre sa-i vezi moaca dar totusi, fi-ti rezonabili, mai da-tii teatrului o sansa.
Revenind in actualitate, MARE EVENIMENT MARE la Teatrul National Bucuresti (pentru astia mai tineri TNB, sau cladirea aia mare din centru Bucurestiului pe care va urcati voi ca sa ajungeti pe terasa La Motoare) : Hamlet de William Shakespeare pe 24 si 25 Aprilie. va fi jucat de o trupa nemteasca in frumoasa dar intortocheata limba germana-noroc ca incerc sa descifrez de ceva vreme un ghid de conversatie roman-german (pentru ca romanii nu-s in stare sa-l puna in scena... OK, OK, nu critic, anunt) cu subtitrare in limba romana pentru astia mai neintruiti dintre noi. O sa fie "cel mai film 3D" din cate ati vazut.
Vestea am aflat-o de pe site-ul Kudika recte : http://www.kudika.ro/articol/timp-liber~alternatimp/8226/hamletul-din-constelatia-shakespeare.html. Se pare ca abonarea la un site de moda are avantajele ei.
Revin cu un update duminica seara cand ma intorc de la paranghelie.

Povestea confuziei mele generale

Cine ar fi crezut ca o sa ajunga intr-un impas mai mare decat capul ei, si tocmai privind viata, viitorul? Cand era mica stia sigur ce-o sa faca. Voia sa se inroleze in armata, voia sa faca parte din cavaleria calare sau din garda regala. Atunci motivele erau simple: unu pentru ca-i placeau caii si doi pentru ca-i placeau uniformele. Cand a mai crescut a ramas ferm pe pozitii privind cariera militara insa garnizoana s-a schimbat. Parca ar fi vrut sa piloteze un avion. Da, sigur ar fi vrut sa piloteze un avion, deci marina militara suna de minune.
Taras grabis a venit si clasa a 6-a cand s-a inscris la cursurile de tir sportiv, asadar nu deviase de la cale. Academia militara sa fie.
In clasa a 7-a insa au inceput cursurile de handball care nu aveau nimic in comun cu militaria si au durat pana intr-a 9-a . Intre timp, la orele de desen dintr-a 8-a a descoperit istoria artei si modalitatea de a desena schite pentru hainute sau design de interior iar pregatirile pentru examenul de capacitate au buimacit-o definitiv cand istoria contemporana a devenit atat de fascinanta. Cine ar fi crezut ca pe marginea unui eveniment armat de amploare mondiala insirat pe o durata de 6 ani se pot dezvolta atatea subiecte de carti. Se pare totusi ca infuentele visului din copilarie nu disparusera de finitiv totusi iar pe marginea celui de-al 2-lea Razboi Mondial a citit pe putin 10 carti.
Dezamagirea a venit o data cu liceul cand nu a reusit sa intre la Tonitza si computerul a repartizat-o intr-un liceu tehnologic uitat de lume, pe undeva prin baneasa, macar daca ar fi fost admisa la liceul de aviatie, in schimb liceul asta avea practica in ecologie. CAH! In timpul liceului nu s-au discutat niciodata planurile elevilor dupa absolvire asa ca le-a amanat si ea iar cand a venit momentul de a alege o facultate era cu capul in nori si mai confuza ca niciodata.
Stia anumite lucruri, stia ce-i place si ce nu.
Desi matematia era distractiva in orele de liceu era nu trebuia sa faca lait motivul in facultate asa ca politehnica si constructiile se elimina.
Ii placea sa deseneze, si e chiar buna la asta insa mama i-a spus ca e nevoie de mita pentru a intra la arte sau la arhitectura.
BINE!
Atunci ii place limba engleza, deci alegem limbi straine. "Dar ce-ai sa faci cu limbile straine?" intervine iar mama si atunci ne uitam in alta disrectie.
Teatru? Film? "O sa ajungi o actrita fara loc de munca, poate poti sa dai o reprezentatie din cand in cand in parc si sa te rogi sa-ti arunce cineva 50 de mii ca din meseria asta nu se traieste." PFFF, da, si acum o indeamna sa faca voluntariat, de parca din asta se traieste.
BUN! Am inteles, e suficient de insipida si neinteresanta incat sa ajunga somer de profesie daca o ia pe calea asta asa ca arunca si ideea cu teatrul in coltul intunecat.
Unde a ramas militaria intrebati? In pom sau mai bine zis in pod si n-are cine o da jos, in copilarie cand totul era posibil, in trecut cand nimeni nu-i explicase ca "alegerea ta" nu e de fapt alegerea ta, in antrenoarea de la tir care s-a pensionat fara sa-i pese de elevii ei, in reactoarele avionului F-14 pilotat de locotenentul Pete Mitchell. IN FILME.
E nevoie de rezistenta fizica pentru a intra la academia militarasi dupa ce s-a lasat de handball numai ceea ce se numeste silueta nu are. Cum ar fi ca o tipa de 75 de kile sa alerge dezlanat si gafaind in fata comisiei de admitere?
Nu se cade.
Pai si atunci ce a ramas?
Istorie! Dar sa devina provfesor de istorie nu-i surade.
Relatii internationale. Suficienta istorie, mai ales contemporana, limbi straine, pe cat posibil, un pic de geografie, un pic de psihologie politica... STAI ASA!
Politica? Doamne Dumnezeule, (nah ca l-am pomenit si p-ala rau) Pai ea fuge mancand pamantul cand aude de politica, apo management si organizatii nonguvernamentale!
ONU?
CECO?
UNESCO?
UE?
De ce?
Unde?
Cand?
Cum?
Moneda europeana?
Conflict armat?
Razboi rece? De ce?...De trefla.
Iraq? Motive? ...PETROL? E o lume nebuna, da, dar nu trebuia facuta o disciplina pe tema asta. Oricum e prea tarziua sa se retraga. A pornit pe un drum gresit si e cu sens unic.
Zilele trecute cauta ceva intr-un sertar cu poze vechi si a gasit poze de la ruperea turtei, o traditie tampita romaneasca ce implica printre altele si asezarea pe o tava a diferitelor obiecte pentru ca prichindelul sa insface ceva de acolo. Se zice ca ceea ce alege o sa-i placa sa faca.
Ea alesese pixul!

pentru sis

Tow of sisi's favorite characters

Expresii

Am primit prin mail explicatiile unor expresii de origine engleza ce-i drept. M-am gandit ca nu sunt eu singura curioasa asa ca iata cateva lucruri interesante din istorie:

De ce nu-si spalau farfuriile stramosii nostri, de ce se credea ca rosiile sunt otravitoare, de unde vine expresia "It's raining cats and dogs" .....

Raspunsurile le gasiti mai jos.

Igiena:

Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele" transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ; "Cada" era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, apaera atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat". Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !"

"Ploua cu pisici si caini":

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa.. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala "Ploua cu pisici si caini". Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie...

Pragul:

Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.

Rosiile sunt otravitoare:

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare.

Farfurii din coaja de paine:

Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de farfurii. Vasele se mai faceau si din paine foarte veche, din care se scotea miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante de "farfurii" nu erau spalate niciodata dupa folosire.. De aceea, se intampla des ca vasele sa faca viermi... Painea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de jos a painii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult miez - iar oaspetii primeau coaja superioara.

Priveghiul:

Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intampla de multe ori , rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.

Salvat de clopotel:

Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort "proaspat". La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior. Dandu-si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mana "mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell" ("salvat de clopotel").