Stiu ca am venit tarziu cu continuarea dar mai bine mai tarziu decat nici o data.
Tremurand, incearca sa formeze numarul care o apelase insa in zadar, acesta era un numar de la un telefon public.
Incuie rapid toate usile si ferestrele.
-Alo, alo papa, papa m-a sunat un nenorocit. Ii dau lacrimile si tremura, Clara are pigmentul roz asa ca de fiecare data cand e emotionata nasul ei se inroseste si clipa de fata nu face exceptie. Mi-a spus lucruri oribile.
O voce groasa de la capatul celalalt al firului incearca sa o linisteasca.
-Dar papa nu intelegi, a spus ca e pentru mine, ca l-a omorat pe John pentru mine.
“Papa” ii tranteste telefonul in nas.
-Of la dracu. Nu am ce face decat sa ma duc la politie. Ce o mai fi si nebunul asta?
-Buna ziua, as vrea sa raportez o … nu! Stiti, am primit un telefon anonim in care cineva mi-a marturisit o crima.
Doamna cu parul rosu din spatele biroului roade o guma de mestecat si ii indica, plictisita, locul unde sa se adreseze pentru declaratie: "Inainte pe hol si la stanga."
Asa? Asa trateaza ei recunoasterea unei crime?
-Buna ziua, am fost indrumata aici pentru ….
-Da, Dana mi-a spus. Detectivului i se iveste un suras pe chip. Deci, cineva ti-a confesat o crima.
-Da. DA! DA si DA.
-Domnisoara Mastriani va rog sa va calmati. Luati o foaie de hartie de pe birou si scrieti o declarative, de restul ne ocupam noi.
Ca de fiecare data politia e incompetenta. “De restul ne ocupam noi”, aiurea! Ei n-ar putea sa se ocupe nici de propria lenjerie de corp daramite de o crima.
Ora 10:30, Clara iese imbracata in haine de casa, o pereche de pantaloni de trening roz murdar, o bluza gri cu maneci luni si pe de-asupra un maiou cu bretelute subtiri, alb. Culege in graba presa de pe treptele casei, tanteste usa si citeste:” Repoterul John Daton ucis in numele Carlei Mastriani”, “mai multe in pagina 6”.
Nenorocitii! Rabufneste Clara, nici macar in politie nu mai poti avea incredere. Doamne ce dracovenii spun tampitii astia de ziaristi. Nefericitul nici macar nu a avut curaj sa isi semneze articolul. E strigator la cer.
In pagina 6 insa altceva ii atrage atentia: “Faimosul afacerist Bruno Mastriani ucide pretendentii la mana fiicei lui.” Dar papa n-ar ucide nici o musca, nu? Toni? Si se intorce cu ochii plini de speranta spre tipul masiv din colt. Toni spune-le, papa n-ar omora nici o musca nu-I asa?
-Domnisoara Mastriani …
-Da, stiu, nu ai voie sa vorbesti despre afecerile tatei de fata cu mine.
Toni era un tip la 2 metrii si o suta de kilograme, plin de muschi, cu parul des si negru, avea in jur de 40 de ani si fusese alaturi de Clara inca de la nastere si in ciuda acestui fapt nici o data nu ii spunea pe nume, “ordine de sus” spune el in gluma dupa ce primea cate o palma de la Clara atunci cand aceasta isi iesea din pepeni. “Esti ca un frate pentru mine si tu mi te adresezi cu domnisoara?” . Asa zbiera blonda la el de fiecare data cand nu avea pe cine sa isi verse naduful. Poate ca asa era cel mai bine dat fiind faptul ca Toni era indragostit pana peste urechi de frumusetea de femeie ce devenise micuta Clara chiar sub ochii lui.
-Stii Toni, daca o sa-mi mai spui o data “domnisoara” o sa….. o sa ma duc la politie si am sa le spun ca tu l-ai ucis pe John. CRIMA PASOINALA! Tipa ea si tranteste usa sufrageriei in urma ei.
Toni ramane pentru o secunda cu privirea in gol si ii raspunde absent: “Da, domnisoara.”
Doua mesaje audio asteapta cu nerabdare sa fie ascultate, impulsionand luminita rosie sa topaie cu energie din blackberry-ul Clarei.
“Asta seara, 22:45, autostrada.” Lucrul pe care-l astepta de mai bine de un an urma sa se implineasca. Ignora ce-l de-al doi-lea mesaj si incepe sa se imbrace. E deja ora 21:00 si pana la autostrada face mai bine de jumatate de ora.
Dupa o ora de cotrobait prin dulap, asortat rujuri, farduri si ghiozdane la tinuta iese din casa increzatoare in sine. Poarta o pereche de skinny jeans albastru inchis si un tricou semnate Dolce and Gabanna, ghete adidas Nike, la fel si sapca neagra stil camionagiu si nelipsitul ei ruj rosu Rouge Dior care se afla in perfecta armonie cu bestia pe care o conduce.
-Unde va duceti domnisoara Ma… Clara? Intreaba Toni.
-Nu e treaba ta Toni, dar iti multumesc ca te-ai straduit, stiu ca daca tata te-ar auzi ca mi te adresezi pe numele mic te-ar toca maruntel si-ar hrani rechinii cu tine. Rade zgomotos.
Toni zambeste oarecum nesigur si imediat ce Clara apasa pe acceleratie se relaxeaza din pozitia de “drepti” avuta pana acum.
La 22:42 Clara ajunge la locul stabilit. Toata lumea e acolo, toti cunoscutii si necunoscutii, impatimiti ai curselor ilegale pe autostrada. Masini de toate soiurile de la cele mai vechi, pana la cele mai noi, de la BMW “ursulet” tunat pana la Dodge Viper si implicit Lamborghini. Clara isi rezerva un loc si se da jos. In momentul urmator se face liniste si toata lumea asculta sunetul lusilor bolidului ei deschizandu-se. Imediat ce e in picioare zabeste larg.
-Hey “fellows” luati-ma incet, sunt aici pentru prima oara! Toata lumea incepe sa rada.
-Iubito, cu masina pe care o ai nu ne-am mira daca ne-ar bate si un pusti de clasa a doua. Se aude o voce din spate. E Mike. Mike e unul dintre cei mai buni prieteni ai ei. El i-a facut cunostinta cu lumea curselor ilegale si tot el a insistat asupra culorii rosu a Lamborghini-ului ei.
-Mike, Mike, iubitule nu imi vine sa cred ca mai traiesti. Se ridica pe varfuri si ii saruta cu ardoare amandoi obrajii asa cum face o mama dupa ce nu isi vede copilul pentru ani buni. Mike e un tip inalt de vre-o 1,87, lat in umeri, fost rugby-ist, un par blond, tuns la unu, ochii albastrii si cu un gust incredibil de oribil in moda. Mike ce dumnezeului porti? Era imbracat intr-o pereche de pantaloni raiati kaki si un pulover, pe gat gri inchis mancat de molii ici colo.
-Iti place? Prietena mea le-a creat.
Of doamne, daca prietena lui e un vierme de matase atunci sunt superbe.
-A, nu! Am mai discutat asta o data, n-am sa ma iau de stilu tau vestimentar atata timp cat tu n-ai sa ma intrebi ce parere am. Rad amandoi.
Dupa ce mai face cunostinta cu cativa oameni “importanti” cum obisnuia Mike sa ii numeasca, Clara se urca in spatele volanului si timp de un minut isi ambaleaza toti motoarele facand un zgomot infernal.
Toata lumea porneste la 00:00. La 00:30 apare si castigatorul cursei, un Ford Mustang Shelby. Clara a terminat a patra si este mandra de reusita ei ca si toti ceilalti. Printre zumzet de voci, motoare ambalate si statii date la maxim se aud sirenele politiei, isi stabilesc locul intalnirii pentru petrecerea de dupa si isi iau toti talpasita care incotro. Clara decide sa mearga acasa, i-a fost dejuns pentru seara asta. Ii sare iar de gat lui Mike si il saruta patimas apoi se arunca pe scaunul de piele alba al Lamborghini-ului ei si apasa pe aceleratie.
Cu toate ca se invarte in cercul ei de prieteni Mike nu poseda multe, de fapt nu poseda mai nimic in afara Fiatului Punto pe care l-a modificat dupa posibilitati. Acum nu mai arata ca un limbric cu roti ci ca un gandac cu garda adusa la sol. Tot ce e fumos la masina aia e felul in care toarce, cel mai probabil dintr-o teribila greseala a lui Mike a ajuns sa toarca in felul in care o face si atunci cand sare de 100 maraie ca un bulldog care asteapa sa atace. Acum insa se ineaca la 70 de kilometri la ora si beculetul de avertizare clipoceste de nebun, ceva nu e in regula, Mike apasa pe ambreiaj si apoi pe frana si iar pe frana insa frana nu se clinteste, ii da frana de motor si apoi trage nenorocita de frana de mana, gandacelul ala rahitic se opreste destul de violent in fundul unui alt autoturism oprit la semafor.
-CE DRACU? Se aude din fata. Mike e un pic cam zduncinat si in afara arcadei sparte, pe care de altfel si-o merita pe deplin deoarece nu purta centura de siguranta, pare a nu avea nimic. Se da jos din masina si se pipaie in timp ce proprietarul masinii izbite iese tipand si se indrepta spre el. Mike se prabuseste cat e de mare si se trezeste la spital 7 ore mai tarziu din cauza zgomotelor pe care Clara si iubita lui Rhonda le faceau certandu-se pe , cine stie ce.
-S-a trezit! Aceste cuvinte le face sa stopeze brusc cearta si sa-si indrepte atentia catre geamul prin care puteau sa-l vada in rezerva lui.
- CE ARE? Se aude in cor.
-Prima data am crezut ca a lesinat din cauza impactului insa la o cercetare mai amanuntita am gasit urme de cianura in sange. Cantitatea a fost insa indeajuns de mica incat sa nu il … afecteze.
-Sa moara? Adica putea sa moara? Cine… cine ar putea sa il otraveasca pe dulcele si nevinovatul Mike? Asta ar fi fot intrebarea de baza de pe buzele Clarei, ca apoi sa isi aduca aminte de nenorocitul care ii ofera sacrificii umane. Tresare din starea in care se afundase gandindu-se la perversul ala atunci cand telefonul ii suna in geanta, un mesaj, numarul e ascuns. “Data viitoare voi reusi stapana mea.” Asa suna mesajul. Pentru numele lui dumnezeu, nenorocitul asta ma idolatrizeaza!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu