Vanatoarea de joburi

De cand mi-am dat demisia am pornit la vanatoare… de joburi. Cel mai oribil lucru pe care l-am experimantat in viata mea. Cand eram mica am cazut cu palma intr-un cutit, m-am julit de milioane de ori in genunchi, m-am dat cu capul de asfalt mi-am primit 2 mingi de fotbal in fata dar cautarea de joburi e cel mai oribil si mai umilitor lucru prin care am trecut de cand ma stiu.

Dupa cativa ani buni de gandire pozitiva in perioada asta am cedat si-am plans cum n-am facut-o niciodata.

Sunt milioane de site-uri care te invata cum sa te comporti si ce sa spui la interviu, milioane de site-uri pe care le-am citit din scoarta in scoarta si care au o singura concluzie mare si grasa: daca spui adevarul te-ai ars.

Prima si cea mai de rahat intrebare de care dai cu ochii intr-un interviu este “De ce va doriti aceste job?”. In mintea ta se invart zeci de idei : pentru ca-i aproape de casa, pentru ca se castiga baban, pentru ca ai un birou cu calculator si messenger, pentru ca seful de viziteaza o data la un million de ani, si atunci nici nu stie cum te cheama, pentru ca te poti strecura acasa mai devreme pentru ca nimeni n-are nevoie de tine la ora 17 si apoi raspunzi: imi doresc acet job pentru ca ma reprezinta, imi pot pune in aplicare cunostintele dobandite in facultate si in putina experienta pe care o am. Zi zau!!!

Doi: De ce calitati credeti ca aveti nevoie pentru acest job. Pai in primul rand citesti cu atentie anuntul jobului si cerintele si le reproduci verbal in fara tipei de la HR, nu conteaza ca tu esti o persoana retrasa, naiva si un pic dezorganizata. In fata biroului de resurse umane ai o personalitate puternica, care se impune, esti sociabila, volubila, atenta si cu skilluri organizatorice de nota 10! Bull shit!

Trei: De ce vrei sa lucrezi in aceasta companie? Adevarul ar fi urmatorul: pentru ca atunci cand o sa-mi dau demisia o sa am un nume pompos de trecut in CV. Motivul din spatele sinceritatii nu trebuie expus, fireste. Aici incepe principala aptitudine a subalternului sa-si faca simtita prezenta, si anume pup-in-curismul, incepi sa-i perii, c-o au p-aia c-o au p-ailalta ca ai auzit de la cutarescu ca fac una si alta…daca te legi si de programele lor eco-friendly cu atat mai bine, au impresia ca te-ai documentat.

Patru: De ce ar trebui sa te angajam pe tine? Pai n-ar trebui ca sunt o jagardea de om care vrea bani pe stat degeaba, dar din nou asa sunt si ceilalti deci daca tot sunteti la mine ramaneti cu mine. In realitate poti sa insiri, modest un numar de succese inventate avute intr-un job anterior si cateva situatii limita in care tu ai luat taurul de coarne. NOOOOOT!

Cinci: De ce ai plecat de la fostul tau loc de munca? Realitatea e ca seful era o javra, colega de birou era o nesuferita care intarzia mereu si tu trebuia sa o acoperi, colega cu care de altfel ai sfarsit relatia cu o paruiala zdravana la sfarsit, sau ca salariu era de mizerie. Raspunsul va veni propt dar cu totul altfel: Nu voiam inca sa-mi gasesc radacinile, sau compania pentru care am lucrat anterior, desi imi oferea un mediu de lucru foarte placut nu ma putea ajuta sa cresc din punct de vedere professional! Doamne daca as lucra in HR ce-as mai rade de astfel de raspunsuri.

Sase: Te descurci mai bine intr-un cadru restrains sau unul larg? Sau zis mai pe sleau “Lucrezi mai bine singura sau in echipa?” NORMAL CA SINGURA, macar daca o dai in bara o esti tu trasa la raspundere pentru tine nu pentru toti gogomanii pe care i-ai avertizat ca, daca iau hartia aia la Xerox-ul de peste drum sa aiba grija sa n-o piarda si fireste ei fac tocmai pe dos. Insa, tu ai citit in anunt ca vei fi aditionata la un grup de paispe oameni asa ca trebuie sa raspunzi din nou, impotriva naturii tale si anume ca te descurci excellent in munca de echipa, iti place sa socializezi si ca abia astepti sa-ti cunosti viitorii colegi!

Concluze: CV-ul e o mare minciuna si daca nu mi-am gasit de munca pana acum dau vina numai pe sinceritatea mea debordanta.

P.S. Stiu ca sunt sute de tineri in situatia mea asa ca tot ce pot sa fac e sa va urez multa bafta si creativitate.

Der Rest ist Schweigen / Restul e tacere

Sein oder Nichtsein; das ist hier die Frage:

Obs edler im Gemüt, die Pfeil und Schleudern

Des wütenden Geschicks erdulden oder,

Sich waffnend gegen eine See von Plagen,

Durch Widerstand sie enden? Sterben - schlafen -

Nichts weiter!

/

A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea!

E oare mai de laudă să suferi

În sinea ta, săgeţile şi praştia sorocului vrăjmaş,

Sau mai degrabă să te-narmezi în faţa unei mări

de zbucium şi prin luptă s-o răpui?

să mori, să dormi... nimic mai mult!

Asa suna Hamlet in germana si asa suna in romana.

Am promis ca ma intorc cu un Update la postul cu “Mergem la teatru” dar teatrul a fost atat de frumos incat merita un post propriu.

Un personaj de film a spus prin ’87 “That’s why I love art man, You never know when is bull crap.”

Eu tind sa-l contrazic.

Hamlet, varianta secolului 21, regizat de Thomas Ostermeier nu admite cacat. Romantismul supraregizat al vremii este inlaturat definitiv iar nebunia lui hamlet e conturata puternic prin iesirile sale dar si prin piesa de teatru regizata de propriul sine pentru a dezvalui unchiului sau cunostintele despre moartea regelui.

Are umor de calitate iar actorii sunt capabili sa interactioneze cu publicul intregrandu-l in spectacol.

Pentru 2 ore si jumatate am pasit in lumea lui Hamlet fara a o parasi o secunda pe cea in care traiesc.

Aplauze, Aplauze de un million de ori APLAUZE.

Mergem la teatru

Bine, bine, nu MERGEM ci merg. Merg pentru ca restul lumii pare-mi-se a avut parte in copilarie de o reprezentatie esuata a Motanului Incaltat pe la Tandarica. Da, sunt de acord ca Antonio Banderas e mult mai bun in rolul asta mai ales ca nu tre sa-i vezi moaca dar totusi, fi-ti rezonabili, mai da-tii teatrului o sansa.
Revenind in actualitate, MARE EVENIMENT MARE la Teatrul National Bucuresti (pentru astia mai tineri TNB, sau cladirea aia mare din centru Bucurestiului pe care va urcati voi ca sa ajungeti pe terasa La Motoare) : Hamlet de William Shakespeare pe 24 si 25 Aprilie. va fi jucat de o trupa nemteasca in frumoasa dar intortocheata limba germana-noroc ca incerc sa descifrez de ceva vreme un ghid de conversatie roman-german (pentru ca romanii nu-s in stare sa-l puna in scena... OK, OK, nu critic, anunt) cu subtitrare in limba romana pentru astia mai neintruiti dintre noi. O sa fie "cel mai film 3D" din cate ati vazut.
Vestea am aflat-o de pe site-ul Kudika recte : http://www.kudika.ro/articol/timp-liber~alternatimp/8226/hamletul-din-constelatia-shakespeare.html. Se pare ca abonarea la un site de moda are avantajele ei.
Revin cu un update duminica seara cand ma intorc de la paranghelie.

Povestea confuziei mele generale

Cine ar fi crezut ca o sa ajunga intr-un impas mai mare decat capul ei, si tocmai privind viata, viitorul? Cand era mica stia sigur ce-o sa faca. Voia sa se inroleze in armata, voia sa faca parte din cavaleria calare sau din garda regala. Atunci motivele erau simple: unu pentru ca-i placeau caii si doi pentru ca-i placeau uniformele. Cand a mai crescut a ramas ferm pe pozitii privind cariera militara insa garnizoana s-a schimbat. Parca ar fi vrut sa piloteze un avion. Da, sigur ar fi vrut sa piloteze un avion, deci marina militara suna de minune.
Taras grabis a venit si clasa a 6-a cand s-a inscris la cursurile de tir sportiv, asadar nu deviase de la cale. Academia militara sa fie.
In clasa a 7-a insa au inceput cursurile de handball care nu aveau nimic in comun cu militaria si au durat pana intr-a 9-a . Intre timp, la orele de desen dintr-a 8-a a descoperit istoria artei si modalitatea de a desena schite pentru hainute sau design de interior iar pregatirile pentru examenul de capacitate au buimacit-o definitiv cand istoria contemporana a devenit atat de fascinanta. Cine ar fi crezut ca pe marginea unui eveniment armat de amploare mondiala insirat pe o durata de 6 ani se pot dezvolta atatea subiecte de carti. Se pare totusi ca infuentele visului din copilarie nu disparusera de finitiv totusi iar pe marginea celui de-al 2-lea Razboi Mondial a citit pe putin 10 carti.
Dezamagirea a venit o data cu liceul cand nu a reusit sa intre la Tonitza si computerul a repartizat-o intr-un liceu tehnologic uitat de lume, pe undeva prin baneasa, macar daca ar fi fost admisa la liceul de aviatie, in schimb liceul asta avea practica in ecologie. CAH! In timpul liceului nu s-au discutat niciodata planurile elevilor dupa absolvire asa ca le-a amanat si ea iar cand a venit momentul de a alege o facultate era cu capul in nori si mai confuza ca niciodata.
Stia anumite lucruri, stia ce-i place si ce nu.
Desi matematia era distractiva in orele de liceu era nu trebuia sa faca lait motivul in facultate asa ca politehnica si constructiile se elimina.
Ii placea sa deseneze, si e chiar buna la asta insa mama i-a spus ca e nevoie de mita pentru a intra la arte sau la arhitectura.
BINE!
Atunci ii place limba engleza, deci alegem limbi straine. "Dar ce-ai sa faci cu limbile straine?" intervine iar mama si atunci ne uitam in alta disrectie.
Teatru? Film? "O sa ajungi o actrita fara loc de munca, poate poti sa dai o reprezentatie din cand in cand in parc si sa te rogi sa-ti arunce cineva 50 de mii ca din meseria asta nu se traieste." PFFF, da, si acum o indeamna sa faca voluntariat, de parca din asta se traieste.
BUN! Am inteles, e suficient de insipida si neinteresanta incat sa ajunga somer de profesie daca o ia pe calea asta asa ca arunca si ideea cu teatrul in coltul intunecat.
Unde a ramas militaria intrebati? In pom sau mai bine zis in pod si n-are cine o da jos, in copilarie cand totul era posibil, in trecut cand nimeni nu-i explicase ca "alegerea ta" nu e de fapt alegerea ta, in antrenoarea de la tir care s-a pensionat fara sa-i pese de elevii ei, in reactoarele avionului F-14 pilotat de locotenentul Pete Mitchell. IN FILME.
E nevoie de rezistenta fizica pentru a intra la academia militarasi dupa ce s-a lasat de handball numai ceea ce se numeste silueta nu are. Cum ar fi ca o tipa de 75 de kile sa alerge dezlanat si gafaind in fata comisiei de admitere?
Nu se cade.
Pai si atunci ce a ramas?
Istorie! Dar sa devina provfesor de istorie nu-i surade.
Relatii internationale. Suficienta istorie, mai ales contemporana, limbi straine, pe cat posibil, un pic de geografie, un pic de psihologie politica... STAI ASA!
Politica? Doamne Dumnezeule, (nah ca l-am pomenit si p-ala rau) Pai ea fuge mancand pamantul cand aude de politica, apo management si organizatii nonguvernamentale!
ONU?
CECO?
UNESCO?
UE?
De ce?
Unde?
Cand?
Cum?
Moneda europeana?
Conflict armat?
Razboi rece? De ce?...De trefla.
Iraq? Motive? ...PETROL? E o lume nebuna, da, dar nu trebuia facuta o disciplina pe tema asta. Oricum e prea tarziua sa se retraga. A pornit pe un drum gresit si e cu sens unic.
Zilele trecute cauta ceva intr-un sertar cu poze vechi si a gasit poze de la ruperea turtei, o traditie tampita romaneasca ce implica printre altele si asezarea pe o tava a diferitelor obiecte pentru ca prichindelul sa insface ceva de acolo. Se zice ca ceea ce alege o sa-i placa sa faca.
Ea alesese pixul!

pentru sis

Tow of sisi's favorite characters