Strangers in the night, exchanging glances….

Sau cel putin la melodia asta face referire titlul piesei de teatru de la care tocmai m-am intors.

Straini in noapte, piesa scrisa in prealabil de Eric Assous pentru scenele pariziene si adusa in Romania de maestrul Radu Beligan, in rolurile principale, si unice de altfel, evolueaza talentatul Florin Piersic si simpatica Medeea Marinescu.

Piesa, in aparenta o banala comedie romantica ii prezinta pe Pierre si Julietta, doi straini care isi intalnesc privirile intr-un bar anonim din Paris.El in cautarea a ceva palpabil si real o invita pe ea inapoi in apartamentul lui pentru a continua discutia si randul de bauturi incepute in bar.

Piesa prezinta viata asa cum este, monotona si notorie dar cu mici straluciri de speranta ici colo care te conving ca nu e inca timpul sa pleci dintre cei vii, doi oameni obisnuiti intr-o situatie cu intorsaturi total neobisnuite, poarta spectatorul intr-un montagne russe de emotii si simtiri.

Asa cum ma asteptam, Florin Piersic este un actor magnific, si un om deosebit, iar Medeea Marinescu, desi ,la fel de inocenta cum multi si-o amindesc ca fiind in Maria, Mirabella se transforma, aproape cameleonic de la o situatie la alta, imbratisand fiecare rol pe care personajul ei se hotaraste sa-l joace, de la femeia care cauta o simpla aventura, la prostituata, la jurnalista profesionista si in final, lansadu-ne sa ii descoperim adevarata identitate, vulnerabilitatea si emotia unei femei in cautarea trecutului.

Ca sa n-o mai lungesc cu cuvinte care, pentru voi probabil nu inseamna nimic, desi pentru mine inseamna enorm, trag concluzia aici. O experienta uimitoare, asadar piesa merita vazuta, si nu doar o data.

Hammond the hamser

Calatoria mea de la INDIFERENTA la DISPRET pentru costumul popular national.

Dupa cum stiti, sau poate nu, de ceva vreme lucrez intens la schite de costume populare nationale.

Totul a inceput cu luna octombrie cand, entuziasmata ca-mi voi exploata in sfarsit latura artistica intr-un mod corespunzator, m-am inscris la Scoala de Arte Bucuresti, sectia Design Vestimentar. De ce? Pentru ca mi-a placut din totdeauna sa desenez, pentru ca imi place moda, pentru ca voiam niste exercitiu la capitolul culori si creativitate si-as putea enumera motive pana maine dimineata.

Prima luna a fost placuta, un sir neintrerupt de desenat butoaie, castroane, ceainice, vaze si toata vesela lasata ca zestre de bunica inainte de-a da coltu’, frunze, copaci, colegi, esarfe si alte lucruri la care, fara falsa modestie, recunosc ca excelez.

Am avut parte de o mini prezentare facuta de colegii din anii superiori care ne-a entuziasmat si mai tare cu privire la ce urma pentru ca, am fost anuntati ca vom pune si noi pe picioare o mini colectie pana in vara. Un singur lucru ne-a facut sa ne dezumflam si anume faptul ca vom trebui sa introducem elemente din costumul popular national in colectia noastra draga si scumpa.

In mintea mea se invarteau tot felul de idei despre cum as putea sa fac sa integrez ceva atat de batranicios in ceva purtabil, concluzia mea a fost una dezastruoasa: NU POT, o sa arat ca o batista gigant si orice persoana din metrou careia ii va curge nasul va vrea sa si-l sufle in manecile mele si ca totul sa devina si mai deprimant a venit si tema: 10 schite cu costume populare copiatate exact asa cum sunt ele in poze sau pe manechine sau pe unde le gaseam iar alaturi trebuia sa marim un detaliu de pe costum, la alegere (ia de munceste).

Cu scepticism, m-am inarmat cu aparatul meu foto si mi-am tarat picioarele pana la “Muzeul de costume populare” de la casa poporului dorindu-mi in secret sa nu fiu capabila sa-l gasesc si sa ma intorc la scoala cu mana goala spunand”n-am avut material”. Din nefericire e acolo si va mai fi pana la adanci batraneti pentru ca o baba plictisita a strans de-a lungul vietii 250 de costume populare si cu intentia specifica de-a ma tortura pe mine le-a donat statului roman cu conditia de a exista o expozitie deschisa permanent asa ca cine e interesat, fix in cladirea palatului parlamentului pe partea cu parcul izvor, cum urci, a doua poarta, intrarea e 6 lei. Enjoy.

Am facut fix 270 de fotografii cu tot cu detaliile de rigoare de pe costume m-am intors acasa si m-am pus pe treaba, dupa doua saptamani de metitat la o solutie prin care as putea iesi din rahatul in care m-am bagat. Cand am realizat ca nu exista solutie de scapare m-am apucat de desenat. La sfarsitul lunii decembrie aveam 6 schite si zero sanatate mintala.

M-au adus in pragul depresiei si trebuie sa mai fac patru. Incerc sa ma uit la o poza spre a termina cele zece schite si simt posibilitatea de a-mi revedea micul dejun, imi vine sa plang si sa-mi rod buzele de nervi. Sunt chicioase, sunt urate, sunt pline de flori si de colori de rahat care nu morg bine impreuna sub nicio forma, ma dezgusta si ma aduc in pragul depresiei. Daca dupa ce voi termina cele zece schite n-o sa stau intr-un colt langa calorifer numarand o bila si curgandu-mi saliva din gura inseamna ca voi fi in stare sa trec peste orice.

Ca o ultima arfirmatie tin sa mentionez ca analizarea unui costum popular romanesc este lobotomie curata.

Cu mult respect si admiratie,

Laura

Bucurestiul - oras artistic

Dupa cum stiti sunt o persoana incredibil de matinala insa ziua de azi, acumulata cu noaptea trecuta mi-am depasit limitele, am spart bariele, am am am stat treaza toata noaptea pentru ca n-am putut sa adorm. La inceput din cauza unei dureri insuportabine de masea si apoi din cauza calmantului care Dumnezeu si producatorul lui stie ce are in el. Asadar eu imi aranjam hainele in dulap la 3 jumate azinoapte si pentru ca pana la ora 9 pentru mine trecuse deja o zi am hotarat sa ma echipez si sa plec la vanatoare de oferte intr-unul din nenumaratele hypermarketuri ale Bucurestiului. Inutil de mentionat ca una scria in oferta alta era pe raft, de unde si zicala “Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.

Deci, in vanatoarea mea de oferte m-am impleticit, mai mult adormita decat treaza si pe la Teatrul National moment in care m-a izbit, in cel mai crud mod posibil, mostruozitarea, oribilitatea, caricatura, etc., etc. ce intruchipraza personajele lui Ion Luca Caragiale.

Unu la mana: cum isi permit, intr-o tara asa-zis subjugata de o criza finaciara aparent fara frontiere, sa arunce bugetul statului pe opere de arta si ceasuri aurite, plastice de delimitare a sensurilor de circulatie si cine stie ce alte rahaturi inutile.

Doi, si probabil cel mai important: de ce? De ce sa denaturezi si sa denigrezi in asa hal munca unui scriitor national? De ce sa ma vad eu, ca simplu trecator, obligat sa o admir pe Zita in nud?

Orisicum, sa-l stapaniti sanatosi, apoi sa vina o tornada, s-o ia pe sus si sa o aseze fix la ala care a aprobat-o in curte, sau IN casa sau PE casa sau PRIN casa.

As putea incheia cu preaiubitul slogan “Sa traiti bine” dar ar fi prea crud din partea mea.

The Tourist

Pe cat se poate de scurt, datorez o parere despre “The Tourist” asa ca iata:

Performanta directoriala de tot rahatul din partea lui Florian Henckel von Donnersmarck care a mai regizat si un triler nemtesc pe care sincer n-am avut curiozitatea sa-l vizionez.

Actiunea filmului, care m-a tinut in general cu sufletul la gura, transforma un ordinar profesor de matematica din Wisconsin in eroul romanelor de actiune pe care le indrageste.

Filmul are aparent toate ingredientele unei pelicule de actiune de succes: o femeie misterioasa si frumoasa, un barbat confuz transformat in plastilina in mainile ei, mafia ruseasca si Scotland Yard-ul intr-o cursa nebuna prin Venetia, dar totusi nu reuseste sa ma impresioneze.

Johnny Depp a exagerat cu acentul si comportamentul de… sincer nu gasesc o exprimare academica asa ca o sa folosesc termenul de “pampalau”. Am inteles ca incearca sa se indeparteze de sfera lui de confort dar ar trebui sa ramana la interpretat investigatori speriati, criminali in serie, pirati si ciocolatieri pentru ca sincer, rolul de om normal nu-l prinde.

Finalul, pe care fireste nu-l voi dezvalui, este total neasteptat si incredibil de distractiv.

Agelina Jolie este “ravenous” ca in totdeauna si sincer ma cucereste din ce in ce mai mult. Dupa ce am vazut interpretarea din Girl Interrupted care i-a adus actritei si un Oscar am crezut ca atunci si-a atins apogeul insa a reusit sa ma recucereasca cu “Wanted” si chiar si cu rolul dintr-un film general slab ca “The Tourist”.

Astept cu nerabdare “Rango”, “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” si debutul regizoral al Angelinei din 2011.

*Frank:You're ravenous!
Elise: You mean ravishing?
Frank: I do! ...- Replica din film