Exista intamplari si intamplari pe care, fie ca vreau sau nu, le repet la nesfarsit, insa fara sa le scriu pe blog ori pentru ca uit, ori pentru ca sunt mediocre ori pentru ca sunt prea scurte dar cum intamplarea asta a fost momentul in care mi s-a orit inima pentru o secunda, si dupa cum veti citi in continuare, aparent si creierul, am zis ca e nevoie sa-o postez.
Intamplarea apare in dialogurile mele ori de cate ori e adus in discutie subiectul filme de groaza. Cine a vazut “I know what you did last summer” poate sa spuna ca e un “chick-flick with a twist”. Nimic serios, doar un criminal in serie pornit pe razbunare, al carui sport preferat este tachinarea victimelor sale.
Cum televiziunea noastra draga n-a mai dat un film nou de un deceniu, ci din contra, pare ca le reia la nesfarsit pe cele vechi, diferenta n-a facut nici antena 1 intr-o seara frumoasa de vara, cand a reluat acest film minunat.
Neavand alte optiuni am decis sa raman pe program asa ca am trecut cu curaj si indrazneala si de prima serie de reclame, apoi a doua serie de reclame si chiar si a treia, a patra serie de reclame a lasat filmul suspendat la partea in care criminalul se ascunde in dulapul lui Sarah Michelle Gellar, asteapta pana aceasta adoarme pentru ca mai apoi sa-i cioparteasca minunatul par si sa il decoreze cu coronita de “regina a balului” pe care aceasta o primise cu un an in urma la terminarea liceului, si pe care trebuia s-o poarte ziua urmatoare intr-o parada.
Am inchis curajoasa televizorul criticand personajul si gandindu-ma ca e absolut imposibil sa existe cineva la tine in dulap si sa nu-ti dai seama. Razand pe infundate si visand la “ce-ar fi daca…” m-a furat incetul cu incetul somnul si-am dormit.
Am dormit pana ce, in mijlocul noptii aud un “hodoronc – tronc” venind dispre dulap, o busitura teribila si terifianta.
Crezand ca inca mai dorm si ca ce-am auzit a fost un vis provocat de film am horatat sa ma intorc la somn. Si totusi sunetul pe care il auzisem nu-mi dadea pace, memoria si senzatia de groaza pe care o primisem atunci cand bufnitura cu pricina mi-a tulburat somnul nu ma lasa sa mi-l reiau asa ca am hotarat sa ma intorc cu fata la sifonier si “OROARE!” , usile erau intre deschise, doar atat incat sa vad o bezna de nedescris inauntru. Atunci, in momentul ala mi s-a oprit inima si-am facut analogia la filmul pe care tocmai il vazusem. Pentru un moment mi-a fost frica pentru viata mea, pentru viitorul pletelor mele si pentru posibilitatea de-a avea un criminal in serie ascuns in sifonier. Doar pentru un moment am trait dintr-un scenariu de film si pot sa spun ca n-a fost deloc placut.
Am hotarat sa-mi infrunt soarta , gestul meu constand in a-mi targe patura peste cap si sa a spera ca n-a observant ca m-am trezit si ca se va multumi doar cu a-mi taia parul si-am instala o coronita pe cap dar dupa cateva moment de gandire m-am horatat ca n-am sa dorm in aceeasi camera cu un criminal in serie chiar daca acesta se ascunde la mine in dulap asa ca m-am ridicat, am aprins in fuga lumina si m-am dus s-o trezesc pe mama.
Povestea culmineaza cu mama injurand pe jumatate adormita si deschizandu-mi usile de la sifonier doar ca sa ajung la concluzia ca bara tranzversala de care erau agatate toate umerasele, cedase intr-unul din capete iar gramada de haine, in cadere, a creeat o bula de aer care a impins usile sifonierului, usi care, fireste, nu erau incuiate.
Am incuiat usile, am multumit cerului, am injurat scenaristul si regizorul filmului si am dormit ca un bebelus pana a doua zi dimineata.
THE END
