Ora 9:24. Telefonul mobil incepe za zbarnaie si sa se agite nervos pe noptiera din lemn de brad.
Clara se intoarce pe alta parete iritata de zbarnaitul telefonului si apoi isi tranteste perna in cap.
Telefonul se mai agita cateva secunde si se opreste. Dupa alte 10 secunde reincepe zbarnaitul iritant.
Raspunde. Raspunde prin perna dand de inteles celui care era la capatul celalat al undelor ca a deranjat-o. Insa vestea tragica a mortii lui John o trezeste instantaneu ca un dus cu apa rece.
-Va trebui sa va prezentati la sectia central de polities a dati o declaratie. Se aude o voce bruiata de zgomot de masini, sirene si forfota de oameni.
-De ce? Sare Clara ca si arsa din pat si incepe sa se imbrace.
-Se pare ca dumneavoasta sunteti ultima persoana care l-a vazut pe John Daton in viata.
-Vreti sa spuneti ca sunt suspecta de crima? Se opreste pentru moment in fata oglinzii mari de pe hol holbandu-se nedumerita la ea. Parca incercand sa-si aduca aminte daca a facut ceva care sa-i aduca sfarsitul lui John si atunci realizeaza. Nici o data nu l-am placut pe baiatul asta dar nu i-as fi dorit moartea nici in ruptul capului. Imediat ce sfarseste scurtul monolog si se trezeste din meditatie i se prelinge o lacrima mare, cat un cristal, pe obrazul drept.
E clar ca fata asta nu putea omora nici macar o musca. Ba chiar mai mult. Iubeste mustele. In zilele calduroase de vara cand sta singura pe terasa bazaitul de musca ii aduce aminte ca mai exista viata pe pamant.
-Da. Voi veni cat pot de repede. Nu am nimic de ascuns. Va multumesc. La revedere.
De ce a multumit? Ca cineva a avut destul sange rece incat sa-i puna stampila de criminal? Nu. Nu trebuie sa gandeasca asa. Omul isi facea doar datoria.
E in fata aceleiasi oglizi mari luminata de vesnicele spoturi. Realizeaza cu ce se imbraca.
In toata invalmaseala cu telefonul aruncase pe ea niste haine la intamplare. O camasa cu fir argintiu o pereche de blugi prespalati si o pereche de ghete de toamna.
Zambeste. Nici o data nu mai vazuse atata prost gust.
Isi descheie nasturii pe rand in fata dulapului alb care se intinde pe tot peretele vestic al boudoirului . Deschide usa centrala si isi alege o rochita pana la genunchi in tonuri calde de verde, cu spatele gol si danteluta la poale si o pereche de sandale cu nuante rusinoase de portocaliu si verde.
Isi strange parul lung si blond la spate, intr-un coc. Accesorizeaza tinuta cu o pereche de ochelari mari, negrii. Isi ia gentuta si iese pe usa ca un titirez.
Se arunca in Lamborghini si porneste in tromba spre sectia de politie.
O mie de intrebari navalesc asupra ei. “Cine s-a mai urcat in masina cu el?”, “Unde v-ati despartit?”, “Ati mai vazut pe cineva in preajma masinii Volkswagen Touareg?”, “Dumneavoastra domnisoara ati avut probleme cu masina dupa plecarea de la restaurant?”. Nu, nu, nu, nu si nu.
De ce atatea intrebari? Ea nu a facut nimic. A fost doar o cina intre prieteni. ….doar o cina intre … intre doi oameni care se cunosteau si s-au intalnit sa vorbeasca afaceri.
Dovezi insuficiente. Dupa patru ore si treizeci si opt de minute, 12 cafele, mi de kilograme de nervi, milioane de intraberi fara raspuns si un test poligraf politia ajunge la concluzia ca sunt dovezi insuficiente pentru a o retine pe Clara.
O trimit acasa!
Pai mai baieti, daca eram au tinta si a incurcat masinile? Ma trimiteti asa acasa, fara escorta fara un fraier cu un pistol si o pereche de catuse care sa ma pazeasca? A! Am uitat. Eu sunt suspecta.
“- Va salut cu respect domnule comisar!” Spune Clara cu voce tare ca sa o auda cel putin jumatate de department.
Unii chicotesc, altii o privesc cu rautate, cei care nu au auzit sunt inerti.
Se urca din nou in masina si da drumul la aerul conditionat. Trebuie sa fie 100 de grade Celsius in masina la ora asta. De ce am lasat-o in soare?
“- Alo, Papa? Sunt eu. Papa am primit o veste ingrozitoare. Papa a murit John. Politia crede ca a fost ucis. Cineva i-a taiat franele. Papa mi-e frica.”
De la capatul celalalt se aude un simplu si ragusit : “ Iti trimit pe cineva.”
“- Papa, Papa voiam sa-ti spun ca te iubesc.”
Inainte sa termine fraza tonul ocupat al telefonului se aude in casca. Se uita la telefon si il inchide. Macar de data asta a spus ceva.
Nu. Clara nu il suparase cu nimic pe tatal ei. El era doar un om de afaceri extrem de ocupat. Toata lumea il cunostea pe domnul Mastriani omul de afaceri international insa nimeni nu stia cu adevarat in ce afaceri era implicat.
Ajunge acasa si vede forfota in jurul casei. Doua gorile stau in fata portii privesc de sub ocherarii negrii in stanga si in drapta, discret. In fata usii casei alti doi. Mai sunt doi la intrarea din spate si unul la portita pentru angajati.
Clara zambeste. Saluta politicos pe fiecare dintre ei pronuntandu-le numele. Ii cunostea de cand era mica. Toti erau angajatii tatalui sau.
Pana la urma chiar ma iubeste. Gandeste ea aruncand pereachea de chei pe toaleta din budoir si aruncadu-se in fotoliul moale de plus aramiu.
O melodie cunoscuta se aude din poseta Clarei. E telefonul mobil care zbarnaie la fel de agitat ca si de dimineata.
E un apel cu numar ascuns. Se intreaba daca e bine sa raspunda. La urma urmei n-am nimic de pierdut … in afara de viata. Incearca ea sa se imbarbateza tragand o gura mare de aer in piept si apasand pe butonasul verde.
“-Alo! Da.”
“-Ti-a placut cadoul meu?”
“-Poftim? Cadou? Ce cadou? Nu am primit nimic.”
“-Ba ai primit. Apelul de dimineata prin care ti se aducea la cunostinta moartea reporterasului.” spune o foce ragusita.
Ingheatza.
“-Cine e…”
Tonul ocupat al telefonului i-a taiat intrebarea.
Do I look like a guy with a plan?
joi, 28 februarie 2008
luni, 25 februarie 2008
Am Visat
Am visat.
Germania. Nu pot sa spun daca e vara sau iarna. E o Germanie ciudata.
Fugim. Fugim din America. Nu stiu pentru ce.
Zburam.
Aterizam.
Intr-o secunda suntem pe plaja.
O apa limpede se intinde dincolo de orizonturi. O apa limpede si albastra.
Lume, galagie, copii, culori si jucarii. Lopatelele si galetusele pentru nisip au inundat plaja.
Fustita alba pana la genunchi aluneca practic de pe mine si maieul negru cu danteluta il las in bataia vantului.
E apusul.
Soarele rosiatic aprinde oceanul. In sfarsit. Apa si focul contopite intr-un intreg.
Si arde. Totul arde si in in valvataia aceea o briza imi zburleste pielea.
El sta.
Se uita la mine, la chipul meu fericit. Sunt implinita. Pe deplin implinita si el stie asta. Si ma iubeste pentru asta si eu il iubesc pentru simplu fapt ca exista.
Cerceteaza imprejurimile. In atentie I se iveste o salina, sau o pestera plina cu sare inundata de ocean.
Intram. E rece. E atat de rece. Si totusi, la el in brate e cald.
De fapt e cald doar pentru faptul ca e langa mine.
E cald pentru ca simt ca ma iubeste.
Iubirea lui ar putea sa topeasca un iceberg.
Iubirea lui pentru mine si iubirea mea pentru el , la o lalta ar putea sa topeasca intreg cercul polar. E ca incalzirea globala. Doar ca de zece ori accelerata.
Nu trece o clipa si ne aflam la mile departare de plaja cufundata in apus.
E iarna. Ma simt ca intr-un glob de zapada.
Totul pare fals, de plastic. Pana si oamenii. Sunt visatori. Isi imagineaza un viitor mai bun si vorbesc depre micutul lor orasel cu dragoste si bucurie.
Micutul lor orasel. Bine spus. Oraselul era compus dintr-o piata rotunda cu un bradut modest impodobit intr-un colt.
O piata rotunda inconjutara de cladiri vechi, modeste.
El face o poza bradutului impodobit cu beteala albatra.
Ninge cu fulgi de hartie. Nu e frig dar suntem imbracati de iarna.
Un palton alb imi acopera corpul pana la glezne si o manseta de blanita imi invaluie incheieturile mainilor. Caciulita de blana alba.
Ici colo mici gramajoare de plastic vopsit in alb. E zapada.
Ma simt ca o regina de gheata. Regina care stapaneste tinuturile intinse ale inimi lui.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
O camaruta mica. O camaruta mica apare in jurul nostru. Are un pat suspendat pe care e asternut un presulet traditional romanesc.
Deasupra un raft pe care sunt asezate cutiute din fier in care se afla decoratiuni de razboi.
Cutiutele din fier vopsite rosu sunt pline de praf.
Aleg una la intamplare.
O scutur, o deschid si o decoratiune mai speciala din aluminiu, in forma de inimioara pe care e gravata … zvastica imi acapareaza atentia.
Stiu ca nu e bine ce fac dar imi place, imi place atat de mult.
Sunt sigura ca detinatorul ei nu se va supara.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
Si ma trezesc…
Germania. Nu pot sa spun daca e vara sau iarna. E o Germanie ciudata.
Fugim. Fugim din America. Nu stiu pentru ce.
Zburam.
Aterizam.
Intr-o secunda suntem pe plaja.
O apa limpede se intinde dincolo de orizonturi. O apa limpede si albastra.
Lume, galagie, copii, culori si jucarii. Lopatelele si galetusele pentru nisip au inundat plaja.
Fustita alba pana la genunchi aluneca practic de pe mine si maieul negru cu danteluta il las in bataia vantului.
E apusul.
Soarele rosiatic aprinde oceanul. In sfarsit. Apa si focul contopite intr-un intreg.
Si arde. Totul arde si in in valvataia aceea o briza imi zburleste pielea.
El sta.
Se uita la mine, la chipul meu fericit. Sunt implinita. Pe deplin implinita si el stie asta. Si ma iubeste pentru asta si eu il iubesc pentru simplu fapt ca exista.
Cerceteaza imprejurimile. In atentie I se iveste o salina, sau o pestera plina cu sare inundata de ocean.
Intram. E rece. E atat de rece. Si totusi, la el in brate e cald.
De fapt e cald doar pentru faptul ca e langa mine.
E cald pentru ca simt ca ma iubeste.
Iubirea lui ar putea sa topeasca un iceberg.
Iubirea lui pentru mine si iubirea mea pentru el , la o lalta ar putea sa topeasca intreg cercul polar. E ca incalzirea globala. Doar ca de zece ori accelerata.
Nu trece o clipa si ne aflam la mile departare de plaja cufundata in apus.
E iarna. Ma simt ca intr-un glob de zapada.
Totul pare fals, de plastic. Pana si oamenii. Sunt visatori. Isi imagineaza un viitor mai bun si vorbesc depre micutul lor orasel cu dragoste si bucurie.
Micutul lor orasel. Bine spus. Oraselul era compus dintr-o piata rotunda cu un bradut modest impodobit intr-un colt.
O piata rotunda inconjutara de cladiri vechi, modeste.
El face o poza bradutului impodobit cu beteala albatra.
Ninge cu fulgi de hartie. Nu e frig dar suntem imbracati de iarna.
Un palton alb imi acopera corpul pana la glezne si o manseta de blanita imi invaluie incheieturile mainilor. Caciulita de blana alba.
Ici colo mici gramajoare de plastic vopsit in alb. E zapada.
Ma simt ca o regina de gheata. Regina care stapaneste tinuturile intinse ale inimi lui.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
O camaruta mica. O camaruta mica apare in jurul nostru. Are un pat suspendat pe care e asternut un presulet traditional romanesc.
Deasupra un raft pe care sunt asezate cutiute din fier in care se afla decoratiuni de razboi.
Cutiutele din fier vopsite rosu sunt pline de praf.
Aleg una la intamplare.
O scutur, o deschid si o decoratiune mai speciala din aluminiu, in forma de inimioara pe care e gravata … zvastica imi acapareaza atentia.
Stiu ca nu e bine ce fac dar imi place, imi place atat de mult.
Sunt sigura ca detinatorul ei nu se va supara.
Si rad.
Rad cu gura pana la urechi. Sunt fericita.
Ma iubeste.
Si ma trezesc…
luni, 18 februarie 2008
Fix Si-un Minut
[Cotrobaind printre niste documente mai vechi, din anul 1 de facultate, de pe un dvd am gasit un text scris de mine cu scopul postarii lui pe jurnalul din hai faiv. nu stiu ce m-a retinut asa ca am zis sa-l postez aici. Enjoy.]
Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu.
Ma uit la ceas. Ora 21:01.
“Ah! Am ratat ora fixa milimetric.”
Acum invat. Chiar invat.
Iau foile in mana si incep sa citesc: “ In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala…”.
Ceva ma face sa imi intorc capul pre geam. E asa de..noapte.
Un buzz pe messenger ma trezeste din transa.
E el. Vrea ceva. Nu-mi pasa ce vrea. “doar am scris la status ca invat”
Ridic foile aproape de ochi si citesc: “In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala a Romaniei, guvernul de la Bucuresti era prezidat de Ion I. C. Bratianu”.
Nu m-am mai uitat de mult la ceas. Imi ridic privirea: 22:01. Nu se poate. Deja incep sa devin suspicioasa.
Oare chiar nu mi-e dat sa vad ora fixa in seara asta?
Invat. Gata, invat. Maine e ultimul examen, trebuie sa invat.
Nici nu apuc sa arunc o privire peste miile de litere asezate intr-un consens pe foaie,
parcaasteptand sa fie citite ca patru zgomote identice imi atrag atentia.
Arunc foile cat colo si sar la calculator.
Tot el. Voia o melodie.
“Nu, nu am odc-ul deschis si mi se blocheaza calculatorul daca il deschid. Ma intorc la invatat”
“Da, numai de invatat nu-ti arde tie.”
Aici are dreptate.
Ma duc pana la bucatarie, poate gasesc ceva interesant de facut ca sa-mi stimuleze intentia de
ainvata.
Dar inainte, sa ma uit la ceas. E 23:01.
Asta e culmea. Sunt blestemata sau nu ma iubeste chiar nimeni la ora asta?
Ajung la bucatarie, deschid frigiderul si ma holbez doua minute la rafturile pline cu mancare
deunde puteam sa-mi aleg absolute orice.
Nu gasesc nimic interesant.
Trantesc usa. “Parca as vrea ceva dulce”
Incep sa cotrobai prin locurile bine stiute de “ascuns” dulciuri.
Sunt dezamagita. Nimic dulce pentru mine.
Dau drumul la radio. Ascult o piesa in acorduri de chitara.
E trista.
Ma intreb ce simtea compozitorul ei in momentele respective. Poate nimic, poate totul.
Apas butonul pe care scrie OFF cu litere de-o schioapa. Muzica nu ma ajuta cu nimic.
Poate doar sa-mi stimuleze gandirea filozofica iar eu acum trebuie sa gandesc rational.
Trebuie sa le ordon picioarelor mele sa se indrepte spre dormitor, fundului meu sa se aseze pecanapea si ochilor mei sa citeasca cele 100 de intrebari si raspnsuri pentru examenul de maine.
Picioarele pornesc intr-un final spre dormitor dar ochii nu nu au vrut sa-mi asculte comanda si se atintesc asupra ceasului.
Ora 0:01.
Trebuie sa impartasesc experienta mea si cu altii.
Ma instalez comod in fata calculatorului, dechid un document alb si incep sa scriu “Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu. Ma uit la ceas. Ora 21:01…”
Cand termin ma uit la ceas, e 1:01.
N-am invatat. Din cauza ceasului n-am invatat.
Asa ca il scot din priza.
Acum invat. Chiar invat.
Am invatat.
Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu.
Ma uit la ceas. Ora 21:01.
“Ah! Am ratat ora fixa milimetric.”
Acum invat. Chiar invat.
Iau foile in mana si incep sa citesc: “ In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala…”.
Ceva ma face sa imi intorc capul pre geam. E asa de..noapte.
Un buzz pe messenger ma trezeste din transa.
E el. Vrea ceva. Nu-mi pasa ce vrea. “doar am scris la status ca invat”
Ridic foile aproape de ochi si citesc: “In august 1916, la inceputul razboiului de intregire nationala a Romaniei, guvernul de la Bucuresti era prezidat de Ion I. C. Bratianu”.
Nu m-am mai uitat de mult la ceas. Imi ridic privirea: 22:01. Nu se poate. Deja incep sa devin suspicioasa.
Oare chiar nu mi-e dat sa vad ora fixa in seara asta?
Invat. Gata, invat. Maine e ultimul examen, trebuie sa invat.
Nici nu apuc sa arunc o privire peste miile de litere asezate intr-un consens pe foaie,
parcaasteptand sa fie citite ca patru zgomote identice imi atrag atentia.
Arunc foile cat colo si sar la calculator.
Tot el. Voia o melodie.
“Nu, nu am odc-ul deschis si mi se blocheaza calculatorul daca il deschid. Ma intorc la invatat”
“Da, numai de invatat nu-ti arde tie.”
Aici are dreptate.
Ma duc pana la bucatarie, poate gasesc ceva interesant de facut ca sa-mi stimuleze intentia de
ainvata.
Dar inainte, sa ma uit la ceas. E 23:01.
Asta e culmea. Sunt blestemata sau nu ma iubeste chiar nimeni la ora asta?
Ajung la bucatarie, deschid frigiderul si ma holbez doua minute la rafturile pline cu mancare
deunde puteam sa-mi aleg absolute orice.
Nu gasesc nimic interesant.
Trantesc usa. “Parca as vrea ceva dulce”
Incep sa cotrobai prin locurile bine stiute de “ascuns” dulciuri.
Sunt dezamagita. Nimic dulce pentru mine.
Dau drumul la radio. Ascult o piesa in acorduri de chitara.
E trista.
Ma intreb ce simtea compozitorul ei in momentele respective. Poate nimic, poate totul.
Apas butonul pe care scrie OFF cu litere de-o schioapa. Muzica nu ma ajuta cu nimic.
Poate doar sa-mi stimuleze gandirea filozofica iar eu acum trebuie sa gandesc rational.
Trebuie sa le ordon picioarelor mele sa se indrepte spre dormitor, fundului meu sa se aseze pecanapea si ochilor mei sa citeasca cele 100 de intrebari si raspnsuri pentru examenul de maine.
Picioarele pornesc intr-un final spre dormitor dar ochii nu nu au vrut sa-mi asculte comanda si se atintesc asupra ceasului.
Ora 0:01.
Trebuie sa impartasesc experienta mea si cu altii.
Ma instalez comod in fata calculatorului, dechid un document alb si incep sa scriu “Invat. Maine am ultimul examen si invat. Sau poate nu. Ma uit la ceas. Ora 21:01…”
Cand termin ma uit la ceas, e 1:01.
N-am invatat. Din cauza ceasului n-am invatat.
Asa ca il scot din priza.
Acum invat. Chiar invat.
Am invatat.
joi, 14 februarie 2008
Maria
Maria. Maria nu s-a pieptanat astazi. De fapt, nici numai stie de cand nu s-a pieptanat. Pentru cine sa o faca? Astazi in schimb e o zi speciala. E ziua in care se plimba pe bulevardul Magheru, se intoxica cu inimioare, stelute si norisori de puf.
Astazi e Valentine’s day. Cu toate ca nu crede in sarbatoarea asta, cu toate ca in ea zace un mic patriot si ca si-ar fi dorit ca sarbatoarea romaneasca sa fie promovata astazi este o zi speciala. Si daca nu e pentru ea, e pentru ceilalti.
E pe Magheru si se simte ca si cum ar mege pe contrasens, ca si cum ea ar fi unica in situatia asta. Cupluri se tin de mana isi zambesc si se sorb din priviri.
Ea s-a lipit de vitrina unui magazin si soarbe din priviri un furou roz, transparent cu dateluta si funtita neagra. Nu e inca timpul. Pentru cine sa-l poarte? Pentru ea in nici un caz, ea se iubeste si in chilotii de bumbac.
Se uita la ceas. E ora 12:34. I-ar fi placut sa dea navala in magazin si sa ia furoul in graba cu un zambet talamb de fata intragostita. Cele cateva secunde de visare sunt spulberate de vanzatoare care ii face semne disperate sa se indepardeze de langa vitrina deoarece o aburea.
Isi continua drumul pe contasens. Peste tot, baloane colorate inimioare in varf de bat si acadele. Parca ar fi la carnaval.
Isi cumpara un balon cu heliu. Baloanele cu heliu sunt preferatele ei inca de cand era copil. Il leaga de incheietura mainii si baga mana in buzunar.
Parca toate privirile s-au atintit asupra ei. Era unica fata care isi legase balonul singura de incheietura mainii.
Maria e o fata buna cu toate ca nimeni nu isi da seama. E genul acela de fata care ii menajeaza pe cei din jurul ei.
Maria nu plange, in cel mai rau caz ea ofteaza. Maria e genul acela de fata careia dak I se umezesc ochii scoate ochelarii din geanta, si pune la ochi si continua sa zambeasca.
Baieti, Maria e o fata buna! Maria e genul de fata care da tot pentru persoanele dragi. Maria e genul de fata care… Maria e buna si dulce, poate prea buna si prea dulce pentru lumea asta.
Ce cauta Maria printre pamantenii de rand?
Maria are parul ondulat si blond. O piele ca de portelan, buze roz si mari.
Maria uraste durerea si tocmai din acest motiv uraste sa se pieptene. O data pe saptamana e de ajuns. Decat sa ramana fara par in cap.
A ajuns acasa. Scoate bautura alcoolica preferata din bar [Jack Daniels] si isi torna in pahar. Nu crede ca suferinta se vindeca cu alcool dar decat nimic…
Se instaleaza in fata laptopului, deschide un document si incepe sa faca niste corecturi. E jurnalista la o revista de scandal. Tema de azi: “Ce au facut vedetele de Valentine’s Day”. Mai bine nu deschidea calculatorul. Ofteaza si continua. Asta e ceea ce face si trebuie sa se conformeze. Nu poate sa schimbe asta.
Suna telefonul. O prietena a sunat-o sa o intrebe ce face de Valentine’s Day.
NIMIC! Asta face! NIMIC! Ai uitat ca e singura cuc? Ca tot ceea ce exista momentan in viata ei este cea de-a doua facultate si stirile mondene?
Prietena incearca sa isi retraga cuvintele!
E prea tarziu! Ai facut-o deja sa explodeze! Nu mai poti sa retragi ceea ce-ai spus!
“Da Maria, imi pare rau, am uitat ca esti singura. Crede-ma stiu ce simti.”
Ba nu! Nu stii nimic. Nu v-ati pus nici o data in pielea ei sa vedeti cat de rau e sa simti ca nu mai ai vlaga in tine, sa uiti ce zi e astazi si s-a auzi greierii in serile de vara cand incerci sa adormi.
Nu stiti nimic. Asa ca nu mai spune-ti ca stiti ce simte.
Tranteste telefonul de pamant, isi sterge o lacrima din coltul ochiului. Zambeste sarcastic, se aseaza din nou la birou si reincepe sa tasteze.
“Ce au facut vedetele in aceasta zi speciala? In acest editorial va prezentam cateva culpuri din lumea mondena care au acceptat sa ne destainuie secretele zilei...sau noptii de Valentine’s Day…”
Astazi e Valentine’s day. Cu toate ca nu crede in sarbatoarea asta, cu toate ca in ea zace un mic patriot si ca si-ar fi dorit ca sarbatoarea romaneasca sa fie promovata astazi este o zi speciala. Si daca nu e pentru ea, e pentru ceilalti.
E pe Magheru si se simte ca si cum ar mege pe contrasens, ca si cum ea ar fi unica in situatia asta. Cupluri se tin de mana isi zambesc si se sorb din priviri.
Ea s-a lipit de vitrina unui magazin si soarbe din priviri un furou roz, transparent cu dateluta si funtita neagra. Nu e inca timpul. Pentru cine sa-l poarte? Pentru ea in nici un caz, ea se iubeste si in chilotii de bumbac.
Se uita la ceas. E ora 12:34. I-ar fi placut sa dea navala in magazin si sa ia furoul in graba cu un zambet talamb de fata intragostita. Cele cateva secunde de visare sunt spulberate de vanzatoare care ii face semne disperate sa se indepardeze de langa vitrina deoarece o aburea.
Isi continua drumul pe contasens. Peste tot, baloane colorate inimioare in varf de bat si acadele. Parca ar fi la carnaval.
Isi cumpara un balon cu heliu. Baloanele cu heliu sunt preferatele ei inca de cand era copil. Il leaga de incheietura mainii si baga mana in buzunar.
Parca toate privirile s-au atintit asupra ei. Era unica fata care isi legase balonul singura de incheietura mainii.
Maria e o fata buna cu toate ca nimeni nu isi da seama. E genul acela de fata care ii menajeaza pe cei din jurul ei.
Maria nu plange, in cel mai rau caz ea ofteaza. Maria e genul acela de fata careia dak I se umezesc ochii scoate ochelarii din geanta, si pune la ochi si continua sa zambeasca.
Baieti, Maria e o fata buna! Maria e genul de fata care da tot pentru persoanele dragi. Maria e genul de fata care… Maria e buna si dulce, poate prea buna si prea dulce pentru lumea asta.
Ce cauta Maria printre pamantenii de rand?
Maria are parul ondulat si blond. O piele ca de portelan, buze roz si mari.
Maria uraste durerea si tocmai din acest motiv uraste sa se pieptene. O data pe saptamana e de ajuns. Decat sa ramana fara par in cap.
A ajuns acasa. Scoate bautura alcoolica preferata din bar [Jack Daniels] si isi torna in pahar. Nu crede ca suferinta se vindeca cu alcool dar decat nimic…
Se instaleaza in fata laptopului, deschide un document si incepe sa faca niste corecturi. E jurnalista la o revista de scandal. Tema de azi: “Ce au facut vedetele de Valentine’s Day”. Mai bine nu deschidea calculatorul. Ofteaza si continua. Asta e ceea ce face si trebuie sa se conformeze. Nu poate sa schimbe asta.
Suna telefonul. O prietena a sunat-o sa o intrebe ce face de Valentine’s Day.
NIMIC! Asta face! NIMIC! Ai uitat ca e singura cuc? Ca tot ceea ce exista momentan in viata ei este cea de-a doua facultate si stirile mondene?
Prietena incearca sa isi retraga cuvintele!
E prea tarziu! Ai facut-o deja sa explodeze! Nu mai poti sa retragi ceea ce-ai spus!
“Da Maria, imi pare rau, am uitat ca esti singura. Crede-ma stiu ce simti.”
Ba nu! Nu stii nimic. Nu v-ati pus nici o data in pielea ei sa vedeti cat de rau e sa simti ca nu mai ai vlaga in tine, sa uiti ce zi e astazi si s-a auzi greierii in serile de vara cand incerci sa adormi.
Nu stiti nimic. Asa ca nu mai spune-ti ca stiti ce simte.
Tranteste telefonul de pamant, isi sterge o lacrima din coltul ochiului. Zambeste sarcastic, se aseaza din nou la birou si reincepe sa tasteze.
“Ce au facut vedetele in aceasta zi speciala? In acest editorial va prezentam cateva culpuri din lumea mondena care au acceptat sa ne destainuie secretele zilei...sau noptii de Valentine’s Day…”
Dragobete
M-am gandit k ati uitat din ce religie faceti parte si din ce neam asa ca mi-am zis sa va aduc aminte.
Ce stie lumea despre Dragobetele ROMANESC ? Mai nimic, poate doar batranii sa mai stie cate ceva si cei atatasati fizic si spiritual de biserica, ceea ce mie nu mi se intampla. Am dau un quick search pe Google si am citit cateva randru depre Dragobete.
Hai sa imparsasesc cu voi noile mele cunostinte in materie de iubire si care fac parte din traditia ROMANEASCA. Ca va place sau nu “ Noi Suntem ROMANI” nu AMERICANI.
In curand o sa ne invitam famiile numeroase la masa de ziua recunostintei, si o sa mancam curcani de craciun ca porcii nu mai sunt buni. Get real people! Sunteti ROMANI ce mama dracului.
Mi se parea natural sa sarbatorim Valenine’s “Gay” asta daca nu aveam si noi o zi a indragostitilor traditional.
Dar in fine, oricum ma agit degeaba.
Citit, invatati si aplicati. Si mai asteptati 10 zile, nu mai e mult.
„Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.”
Sursa: Wikipedia
Ce stie lumea despre Dragobetele ROMANESC ? Mai nimic, poate doar batranii sa mai stie cate ceva si cei atatasati fizic si spiritual de biserica, ceea ce mie nu mi se intampla. Am dau un quick search pe Google si am citit cateva randru depre Dragobete.
Hai sa imparsasesc cu voi noile mele cunostinte in materie de iubire si care fac parte din traditia ROMANEASCA. Ca va place sau nu “ Noi Suntem ROMANI” nu AMERICANI.
In curand o sa ne invitam famiile numeroase la masa de ziua recunostintei, si o sa mancam curcani de craciun ca porcii nu mai sunt buni. Get real people! Sunteti ROMANI ce mama dracului.
Mi se parea natural sa sarbatorim Valenine’s “Gay” asta daca nu aveam si noi o zi a indragostitilor traditional.
Dar in fine, oricum ma agit degeaba.
Citit, invatati si aplicati. Si mai asteptati 10 zile, nu mai e mult.
„Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României (Mehedinţi), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.”
Sursa: Wikipedia
marți, 12 februarie 2008
Fara Cuvinte
vorbeam azi cu un baiat, parea inteligent la inceput, din nefericire aparentele insala
Ce sa intelegem din asta? Ca nu toata lumea se uita la filme ?
Ce sa intelegem din asta? Ca nu toata lumea se uita la filme ?
luni, 11 februarie 2008
40 de lucruri pe care nu le stiam nici eu despre mine
1.Odată, un şarpe a muşcat-o pe Laura de picior. După câteva zile de chinuri inimaginabile, şarpele a murit.
2.Laura nu doarme. Ea aşteaptă.
3.Dacă are gust de pui, arată a pui, dar Laura spune că e carne de vită, atunci e carne de vită!
4.Laura poate vorbi în Braille.
5.Atunci când Laura şterge fişiere din calculatorul ei, nu le trimite în Recycle Bin. Le trimite la dracu’.
6.Laura a inventat negrul. De fapt, ea a inventat toate culorile. Mai puţin rozul. Rozul a fost inventat de Tom Cruise.
7.Laura a murit acum 10 ani, dar Doamna cu Coasa nu are curajul să-i spună.
8.Laura poate şterge Recycle Bin-ul.
9.Laura doarme cu lumina aprinsă, nu pentru că îi este frică de întuneric, ci pentru că întunericului îi este frică de ea.
10.Laura a învins un zid la tenis. Da, un zid!
11.Într-o cameră de zi obişnuită există 1.242 de obiecte pe care Laura le poate folosi ca să te omoare, inclusiv încăperea.
12.Laura este singura care poate “încerca asta acasă”.
13.Calendarul ei trece de la 31 martie direct la 2 aprilie. Nimeni n-o păcăleşte pe Laura.
14.Laura a numărat până la infinit - de două ori.
15.Laura are o inimă de copil. O păstrează într-o cutiuţă.
16.Unele reclame spun că produsele X sau Y omoară 99,9 la sută din germeni. Laura poate omorî sută la sută din ce vor muşchii ei.
17.Seara, înainte de a merge la culcare, Bau-Bau se uită întâi în dulap după Laura.
18.Laura poate omorî două pietre cu o singură pasăre.
19.Laura a jucat Ruleta Rusească cu o armă încărcată şi a câştigat.
20.Laura şi Superman s-au bătut şi au pus un pariu. Cel care pierdea urma să-şi poarte chiloţii
peste pantaloni.
21.Laura a plâns o singură dată. Singurii supravieţuitori au fost nişte animale şi un tip pe nume Noe.
22.Ultimul om care-a privit-o pe Laura în ochi a fost Ray Charles.
23.Laura a distrus tabelul periodic, afirmând că ea nu recunoaşte decât elementul surpriză.
24.Laura îşi calcă tricourile după ce le îmbracă.
25.Atunci când este trasă pe dreapta, Laura îl iartă pe poliţist, iar acesta scapă doar cu un avertisment.
26.Laura obişnuia să-şi bată umbra pentru că o urma prea îndeaproape. Acum, umbra stă la 50 de metri în spate.
27.Laura nu ştie unde locuieşti, dar ştie unde o să mori.
28.Laura îşi poate lega şireturile cu picioarele.
29.Laura poate trânti uşile rotative.
30.Superman are pijamale cu Laura.
31.Atunci când intră într-o încăpere, Laura nu nu aprinde lumina, ea stinge întunericul.
32.Laura nu merge la vânătoare, întrucât cuvântul “vânătoare” include posibilitatea de a rata.
Laura merge să ucidă.
33.Laura poate da foc unor furnici folosind doar o lupă. Noaptea.
34.Atunci când îţi arată degetul mijlociu, Laura îţi spune, de fapt, câte secunde mai ai de trăit.
35.Singura dată când Laura nu a avut dreptate a fost atunci când a crezut că a făcut o greşeală.
36.Nu există nici o teorie a evoluţiei, doar o listă a creaturilor pe care Laura le lasă în viaţă.
37.Locurile de parcare “pentru handicapaţi” nu sunt pentru persoanele cu dizabilităţi. Este un avertisment: locul îi aparţine lui Laura, iar dacă parchezi acolo, aşa vei arăta.
38.A fi omorât de către Laura reprezintă una din cauzele morţii naturale.
39.Moş Crăciun a existat, până într-un an, când a uitat, din greşeală, să treacă pe la Laura.
40.Laura a inventat ciocanul pentru că se săturase să bată cuiele cu fruntea
2.Laura nu doarme. Ea aşteaptă.
3.Dacă are gust de pui, arată a pui, dar Laura spune că e carne de vită, atunci e carne de vită!
4.Laura poate vorbi în Braille.
5.Atunci când Laura şterge fişiere din calculatorul ei, nu le trimite în Recycle Bin. Le trimite la dracu’.
6.Laura a inventat negrul. De fapt, ea a inventat toate culorile. Mai puţin rozul. Rozul a fost inventat de Tom Cruise.
7.Laura a murit acum 10 ani, dar Doamna cu Coasa nu are curajul să-i spună.
8.Laura poate şterge Recycle Bin-ul.
9.Laura doarme cu lumina aprinsă, nu pentru că îi este frică de întuneric, ci pentru că întunericului îi este frică de ea.
10.Laura a învins un zid la tenis. Da, un zid!
11.Într-o cameră de zi obişnuită există 1.242 de obiecte pe care Laura le poate folosi ca să te omoare, inclusiv încăperea.
12.Laura este singura care poate “încerca asta acasă”.
13.Calendarul ei trece de la 31 martie direct la 2 aprilie. Nimeni n-o păcăleşte pe Laura.
14.Laura a numărat până la infinit - de două ori.
15.Laura are o inimă de copil. O păstrează într-o cutiuţă.
16.Unele reclame spun că produsele X sau Y omoară 99,9 la sută din germeni. Laura poate omorî sută la sută din ce vor muşchii ei.
17.Seara, înainte de a merge la culcare, Bau-Bau se uită întâi în dulap după Laura.
18.Laura poate omorî două pietre cu o singură pasăre.
19.Laura a jucat Ruleta Rusească cu o armă încărcată şi a câştigat.
20.Laura şi Superman s-au bătut şi au pus un pariu. Cel care pierdea urma să-şi poarte chiloţii
peste pantaloni.
21.Laura a plâns o singură dată. Singurii supravieţuitori au fost nişte animale şi un tip pe nume Noe.
22.Ultimul om care-a privit-o pe Laura în ochi a fost Ray Charles.
23.Laura a distrus tabelul periodic, afirmând că ea nu recunoaşte decât elementul surpriză.
24.Laura îşi calcă tricourile după ce le îmbracă.
25.Atunci când este trasă pe dreapta, Laura îl iartă pe poliţist, iar acesta scapă doar cu un avertisment.
26.Laura obişnuia să-şi bată umbra pentru că o urma prea îndeaproape. Acum, umbra stă la 50 de metri în spate.
27.Laura nu ştie unde locuieşti, dar ştie unde o să mori.
28.Laura îşi poate lega şireturile cu picioarele.
29.Laura poate trânti uşile rotative.
30.Superman are pijamale cu Laura.
31.Atunci când intră într-o încăpere, Laura nu nu aprinde lumina, ea stinge întunericul.
32.Laura nu merge la vânătoare, întrucât cuvântul “vânătoare” include posibilitatea de a rata.
Laura merge să ucidă.
33.Laura poate da foc unor furnici folosind doar o lupă. Noaptea.
34.Atunci când îţi arată degetul mijlociu, Laura îţi spune, de fapt, câte secunde mai ai de trăit.
35.Singura dată când Laura nu a avut dreptate a fost atunci când a crezut că a făcut o greşeală.
36.Nu există nici o teorie a evoluţiei, doar o listă a creaturilor pe care Laura le lasă în viaţă.
37.Locurile de parcare “pentru handicapaţi” nu sunt pentru persoanele cu dizabilităţi. Este un avertisment: locul îi aparţine lui Laura, iar dacă parchezi acolo, aşa vei arăta.
38.A fi omorât de către Laura reprezintă una din cauzele morţii naturale.
39.Moş Crăciun a existat, până într-un an, când a uitat, din greşeală, să treacă pe la Laura.
40.Laura a inventat ciocanul pentru că se săturase să bată cuiele cu fruntea
sâmbătă, 9 februarie 2008
What goes around Comes around
E 21:30. Soarele a apus de ceva vreme. Usa casei ce da inspre gradina se deschide si se inchide rapid , apoi usa automata a garajului. Se intrevad o pereche de faruri ce strapung noaptea. Din garaj se iveste un impunator Lamborghini Muricelago LP640. E ea, frumoasa ca intotdeauna. Conduce prudent pe straduta ingusta si plina de masini parcate de-o parte si de alta. Imediat ce trece te colt se aude fiorosul motor al masinii ambalat la maxim. In cateva secunde s-a evaporat.
Clara iubeste masinile puternice. ii place sa stie ca are sub control o fiara de 640 de cai putere, pe de alta parte iubeste stilul si elegant. Cei ce o cunosc pe clara ar spune ca Lamborghini a fost special creat pentru ea. E o femeie ca toate celelalte. Iubeste tocurile inalte, petrecerile cocktail, are grija de silueta si de aspectul fizic in general. Un parl lung si blod in acopera trei sferturi din spate. Un par lung, blond si ondulat, ochii albastrii si sprancenele, sprancenele frumos arcuite, ingrijite de cei mai buni in domeniu, nasul mic si ascutit, usor observabil troneaza in mijlocul fetei ei si ca ingredient principal o pereche de buze moi si roz completeaza imaginea de ansamblu. In schimb cand e in spatele volanului e cu totul alta persoana. Parul lung si blond se ghemuieste in spatele gulerului de la geaca de piele rochitele vaporoase si colorate sunt inlocuite de blugi stramti si tricouri oversize si tocurile cui de ghetele adidas. O sapca ii acopera in permanenta capul si ii umbreste privirea patrunzatoare.
Astazi, in schimb nu a adoptat stilul rebel. Era la fel de luxoasa ca de obicei. Incotro s-o indrepta?
John Daton e cel mai bun reporter pe care l-a avut vre-o data Italia. E reporter de teren, e ceea ce-I place lui sa faca, ceea ce avisat din copilarie. Sa fie in mijlocul actiunii e ceea ce ii creste adrenalina din cauza asta a refuzat mai multe oferete de a fi reporter intr-un studio de stiri, a preferat riscul. Cate o data se intreba de ce nu s-a facut pilot de raliu sau cascador. “Probabil pentru ca m-am incapatanat sa fac facultatea de journalism” . In seara asta insa, nu are nici un caz important de relatat pentru jurnalul de stiri. E seara lui.
Dupa indelungi incercari nereusite a convins-o pe Clara Mastriani sa ia cina cu el. “ Doar in interes de serviciu”
Sunt cel mai bun! Isi spune John in gandul lui si cauta cu privirea impunatorul Lamborghini rosu.L-a vazut. E aici si ma asteapta! Pe mine! Clara mastriani ma asteapta pe mine! Sunt cel mai bun, categoric sunt cel mai bun!
- Buna seara Clara! Imi cer mii de scuze ca te-am facut sa astepti! Am avut ceva problem cu masina. Pe dracu’ am vrut sa vad daca ma placi indeajuns de mult incat sa ma astepti un sfert de ora.
- Sau ai vrut sa vad daca te plac indeajuns de mult incat sa te astept un sfert de ora! Rade.
-Dar cum crezi ca eu…? Uite ca nu e atat de proasta pe cat credeam.
-John nu te-am asteptat pentru ca te plac, te-am asteptat pentru ca mi-ai promis un subiect sensational pentru revista mea.
-Clara, asa de repede vrei sa trecem la afaceri? Eu credeam ca ne-am intalnit pentru a lua cina si poate, mai tarziu…? Ridica repetitive din sprancene.
Clara rade sarcastic. Nu-l ia in seama. Cina decurge fara incidente. Erau doi oameni care se agreeaza luand cina.
Valetul restaurantului influentat de chemarea naturii lipseste cateva minute timp in care cineva se strecoara in parcare si iese la scurt timp la fel de rapid ca si la intrare.
Clara si John incheie cina care s-a dovedit a fi placuta pentru ambele parti implicate. Clara aluneca diafan pe scaunul bolidului inchide usa si pleaca in tromba imprastiind pietrisi si praf peste tot in special peste Touaregul lui John abia scos de la spalatorie. John oarecum umilit incearca sa-si faca o iesire la fel de spectaculoasa ca cea a Clarei pe care o rateaza, alunecand pe pietris. Nu se uita in spate. A fost umilit de o femeie chiar si in arta condusului. Trebuie sa ia masuri.
Te-ai culcat pe-o ureche john si nu-mi place. Isi spune in sine apasand pedala de aceleratie. Caii putere ascunsi sub capote se dezlantuie cu fiecare milimetru cu care aceleratia se aporopie de podea. Masina sare cu usurinta la suta de kilometrii dupa care o depaseste.
Momentul curbei insa este tragic, frana calcata la fund nu raspunde, John pierde controlul intra in sant se rostogolete iar Touaregul, se opreste pe cele patru roti, acum indoite in directii diferite, aratand ca un pui de elefant care nu poate sa-si controleze bine miscarile trompei.
Soseaua pe care s-a intamplat tragicul accident nu era intens circulata. Accidentul a fost sesizat la sectia de politie abia in zorii zilei de unul dintre angajatii unui hotel din apropiere care se indrepta spre casa. La jumatate de ora de la sesizare apare si politia si un pic mai tarziu medicii legisti care nu fac decat sa constate decesul. Dupa minime investigatii la fata locului politia locala constata faptul ca fusesera taiate franele Touaregului.
Clara iubeste masinile puternice. ii place sa stie ca are sub control o fiara de 640 de cai putere, pe de alta parte iubeste stilul si elegant. Cei ce o cunosc pe clara ar spune ca Lamborghini a fost special creat pentru ea. E o femeie ca toate celelalte. Iubeste tocurile inalte, petrecerile cocktail, are grija de silueta si de aspectul fizic in general. Un parl lung si blod in acopera trei sferturi din spate. Un par lung, blond si ondulat, ochii albastrii si sprancenele, sprancenele frumos arcuite, ingrijite de cei mai buni in domeniu, nasul mic si ascutit, usor observabil troneaza in mijlocul fetei ei si ca ingredient principal o pereche de buze moi si roz completeaza imaginea de ansamblu. In schimb cand e in spatele volanului e cu totul alta persoana. Parul lung si blond se ghemuieste in spatele gulerului de la geaca de piele rochitele vaporoase si colorate sunt inlocuite de blugi stramti si tricouri oversize si tocurile cui de ghetele adidas. O sapca ii acopera in permanenta capul si ii umbreste privirea patrunzatoare.
Astazi, in schimb nu a adoptat stilul rebel. Era la fel de luxoasa ca de obicei. Incotro s-o indrepta?
John Daton e cel mai bun reporter pe care l-a avut vre-o data Italia. E reporter de teren, e ceea ce-I place lui sa faca, ceea ce avisat din copilarie. Sa fie in mijlocul actiunii e ceea ce ii creste adrenalina din cauza asta a refuzat mai multe oferete de a fi reporter intr-un studio de stiri, a preferat riscul. Cate o data se intreba de ce nu s-a facut pilot de raliu sau cascador. “Probabil pentru ca m-am incapatanat sa fac facultatea de journalism” . In seara asta insa, nu are nici un caz important de relatat pentru jurnalul de stiri. E seara lui.
Dupa indelungi incercari nereusite a convins-o pe Clara Mastriani sa ia cina cu el. “ Doar in interes de serviciu”
Sunt cel mai bun! Isi spune John in gandul lui si cauta cu privirea impunatorul Lamborghini rosu.L-a vazut. E aici si ma asteapta! Pe mine! Clara mastriani ma asteapta pe mine! Sunt cel mai bun, categoric sunt cel mai bun!
- Buna seara Clara! Imi cer mii de scuze ca te-am facut sa astepti! Am avut ceva problem cu masina. Pe dracu’ am vrut sa vad daca ma placi indeajuns de mult incat sa ma astepti un sfert de ora.
- Sau ai vrut sa vad daca te plac indeajuns de mult incat sa te astept un sfert de ora! Rade.
-Dar cum crezi ca eu…? Uite ca nu e atat de proasta pe cat credeam.
-John nu te-am asteptat pentru ca te plac, te-am asteptat pentru ca mi-ai promis un subiect sensational pentru revista mea.
-Clara, asa de repede vrei sa trecem la afaceri? Eu credeam ca ne-am intalnit pentru a lua cina si poate, mai tarziu…? Ridica repetitive din sprancene.
Clara rade sarcastic. Nu-l ia in seama. Cina decurge fara incidente. Erau doi oameni care se agreeaza luand cina.
Valetul restaurantului influentat de chemarea naturii lipseste cateva minute timp in care cineva se strecoara in parcare si iese la scurt timp la fel de rapid ca si la intrare.
Clara si John incheie cina care s-a dovedit a fi placuta pentru ambele parti implicate. Clara aluneca diafan pe scaunul bolidului inchide usa si pleaca in tromba imprastiind pietrisi si praf peste tot in special peste Touaregul lui John abia scos de la spalatorie. John oarecum umilit incearca sa-si faca o iesire la fel de spectaculoasa ca cea a Clarei pe care o rateaza, alunecand pe pietris. Nu se uita in spate. A fost umilit de o femeie chiar si in arta condusului. Trebuie sa ia masuri.
Te-ai culcat pe-o ureche john si nu-mi place. Isi spune in sine apasand pedala de aceleratie. Caii putere ascunsi sub capote se dezlantuie cu fiecare milimetru cu care aceleratia se aporopie de podea. Masina sare cu usurinta la suta de kilometrii dupa care o depaseste.
Momentul curbei insa este tragic, frana calcata la fund nu raspunde, John pierde controlul intra in sant se rostogolete iar Touaregul, se opreste pe cele patru roti, acum indoite in directii diferite, aratand ca un pui de elefant care nu poate sa-si controleze bine miscarile trompei.
Soseaua pe care s-a intamplat tragicul accident nu era intens circulata. Accidentul a fost sesizat la sectia de politie abia in zorii zilei de unul dintre angajatii unui hotel din apropiere care se indrepta spre casa. La jumatate de ora de la sesizare apare si politia si un pic mai tarziu medicii legisti care nu fac decat sa constate decesul. Dupa minime investigatii la fata locului politia locala constata faptul ca fusesera taiate franele Touaregului.
luni, 4 februarie 2008
Am Mancat-o Pe Elodia
Ei da, intr-un final am abordat si subiectul asta. Pana la urma vrem nu vrem e inevitabil.
In seara asta butonand de la un capat la altu al programelor tv, limitate de altfel am dat de, deja “faimosul” OTV si de “simpaticul” Dan Diaconescu “direct indirect”.
In cele cateva secunde , cat a durat bajbairea rapida a unui alt buton pe suprafata telecomenzii am vazut minunea: “Cioaca cel nervos a lovit un reporter cu masina!” . Pai si normal, daca un om nici sa-si omoare nevasta in liniste nu mai poate in tara asta. I-a sarit omului mustarul.
Si totusi iaca, nu asta era minunea. Minunea era faptul k au reusit s-o aduca pe aceasta Elodia la episodul 112. Nici tanar si nelinistit n-a avut 112 episoade.!!!!
Pana si la BRAD [faimosul si deja blestematul si injuratul de toti cei prezenti acolo in searaaceea BRAD din piata Unirii din Bucuresti] am auzit de Elodia, astia au facut vedeta dintr-o mortaciune care zace pe fundu’ vre-unui lac.
In metrou se trezeste cate unu, in special cand e aglomeratie si lumea se concentreaza sa nu rada din cauza picaturilor de transpiratie care se preling pe sira spinarii provocandu-le niste grimase de nedescris, cum ziceam, se gaseste cate unu sa se ridice brusc pe varfurile incaltarilor lui, de firma sau nu si sa strige in gura mare “Uite-o pe Elodia!”.
Intr-o zi am facut-o eu special si am stat sa-i innumar ….. le-am pierdut socoteala, 99% din populatia din metrou si-a scos capul din nori, carti, ziare si ce mai aveau pe la indemana si s-au uitat in directia in care aratam eu. Ceilalti 1% nu m-au auzit.
Asa ca, impinsa de lipsa de rationament am hotarat sa recunosc: EU am omorat-o pe Elodia. Sunt canibala, recunosc e un mod barbar de a trai dar cica, [virgula] carnea de om n-are asa multe calorii si cum eu sunt la dieta am zis ca…..
Da domnu’ Cioaca, esti achitat, poti sa vi sa-ti iei nevasta, sau ce-a mai ramas din ea. Se afla la mine-n congelator in pungi de-un kil. Pana acum i-am mancat urechile, degetele (nu si alea de la picioare ca miroseau urat) si genunchii (au fost foarte fragezi). Din parul ei lung si …. si ce dracu culoare o fi avand mi-am facut o peruca …..ca asa mi s-a sculat.
Fira-ti ai dreacu cu Elodia voastra cu tot!!!!!!!!!!!!!!!!
In seara asta butonand de la un capat la altu al programelor tv, limitate de altfel am dat de, deja “faimosul” OTV si de “simpaticul” Dan Diaconescu “direct indirect”.
In cele cateva secunde , cat a durat bajbairea rapida a unui alt buton pe suprafata telecomenzii am vazut minunea: “Cioaca cel nervos a lovit un reporter cu masina!” . Pai si normal, daca un om nici sa-si omoare nevasta in liniste nu mai poate in tara asta. I-a sarit omului mustarul.
Si totusi iaca, nu asta era minunea. Minunea era faptul k au reusit s-o aduca pe aceasta Elodia la episodul 112. Nici tanar si nelinistit n-a avut 112 episoade.!!!!
Pana si la BRAD [faimosul si deja blestematul si injuratul de toti cei prezenti acolo in searaaceea BRAD din piata Unirii din Bucuresti] am auzit de Elodia, astia au facut vedeta dintr-o mortaciune care zace pe fundu’ vre-unui lac.
In metrou se trezeste cate unu, in special cand e aglomeratie si lumea se concentreaza sa nu rada din cauza picaturilor de transpiratie care se preling pe sira spinarii provocandu-le niste grimase de nedescris, cum ziceam, se gaseste cate unu sa se ridice brusc pe varfurile incaltarilor lui, de firma sau nu si sa strige in gura mare “Uite-o pe Elodia!”.
Intr-o zi am facut-o eu special si am stat sa-i innumar ….. le-am pierdut socoteala, 99% din populatia din metrou si-a scos capul din nori, carti, ziare si ce mai aveau pe la indemana si s-au uitat in directia in care aratam eu. Ceilalti 1% nu m-au auzit.
Asa ca, impinsa de lipsa de rationament am hotarat sa recunosc: EU am omorat-o pe Elodia. Sunt canibala, recunosc e un mod barbar de a trai dar cica, [virgula] carnea de om n-are asa multe calorii si cum eu sunt la dieta am zis ca…..
Da domnu’ Cioaca, esti achitat, poti sa vi sa-ti iei nevasta, sau ce-a mai ramas din ea. Se afla la mine-n congelator in pungi de-un kil. Pana acum i-am mancat urechile, degetele (nu si alea de la picioare ca miroseau urat) si genunchii (au fost foarte fragezi). Din parul ei lung si …. si ce dracu culoare o fi avand mi-am facut o peruca …..ca asa mi s-a sculat.
Fira-ti ai dreacu cu Elodia voastra cu tot!!!!!!!!!!!!!!!!
sâmbătă, 2 februarie 2008
Sau poate....
In fiecare dimineatza se trezeste, se spala pe fata si pe dinti se machiaza si pleaca la facultate. Se intoarece acasa si se instaleaza confortabil in fata computerului. In fiecare seara o apuca ganditul si-si da seama ca nu are viata sociala. Toata viata ei sta intr-un buton de pe monitor pe care scrie log in.
La facultate nu se duce ca sa invete, oricum nu-I nimic de invatat. Oricum toate colegele ei o sa ia licenta pe aspectul fizic iar colegii pe banii parintilor. Oricum nimeni n-o ia in seama si nimeni nu stie ca exista.
A fost indragostita de profesorul ei. Colegele mai apropiat-o au incurajat-o cat au putut dar nici ele nu credeau in vorbele pe care le spuneau. “Ai incredere in tine! Esti frumoasa! Sunt sigura ca te-a observant dar ca se tme de o reletie sudent-profesor!” Zilele trecute l-a intalnit pe scari, i-a tresarit inima cand l-a vazut. I-a transmis un salut politicos insotoit de un zambet ca o raza de soare. A primit in schimb un “Buna Ziua” sictirit.
Oricum intelesese de mult faptul ca tipul nu e de ea. Oricum nimeni nu e de ea. Sau ea nu e de nimeni.
Acum sta si se uita in oglida si se intreba ce e in neregula cu ea. Adica da, poate cele cateva kilograme in plus pot fi un inconvenient. Poate ca faptul ca-si pune mainilejegoase pe fata si-I mai apare cate un cos poate sa ii distorsioneze imaginea. Dar s-au mai uitat baieti dupa ea. Ce ii face sa nu o abordeze?
Poate nu e genul lor. Oricum nu e genul nimanui. Sau poate nimeni nu e genul ei. Sau poate tinteste prea sus. Sau poate…..
Daca ar trebui sa se multumeasca cu un tip hidos plin de sosuri si matreata, care se scobeste in nas in public fara sa –I pese de cine-l vede. Sau poate….
L-a iubit prea mult. De fapt nici ea nu stie daca l-a iubit sau s-a obligat sa-l iubeasca ca sa ii fie alaturi in clipele grele. Da, dar sub aparentele de baiat dur era sensibil. L-a vazut plangand pentru Dumnezeu.
Se teme sa nu fi facut un sacrificiu prostesc. A sacrificat 5 ani din viata ei. In 5 ani de zile nu s-a uitat la altcineva. Nu a facut decat sa incerce sa-I castige increderea si sentimentele.
Si cu ce s-a ales? Cu inima ei sfaramata in mii si mii de bucatele.
Se uita in oglida si se intreaba ce e in neregula cu ea? Poate nu e genul lor . oricum ea nu e genul nimanui. Sau poate…
Dar a vazut fete mai plinute decat ea cu prieteni draguti, a vaut fete mai putin dotate decat ea cu prieteni draguti. A vazut toate formele si culorile de fete cu prieteni draguti. Ce au ele si nu are ea.
O prietena i-a citit in palma, in gluma. I-a spus ca se va casatori la o varsta mai inaintata.Trebuia s-o ia ca pe o gluma si totusi a luat-o in serios. Daca o sa fie singura pana la 45 de ani?
O femeie simpla c-o cariera ratata, fara copii luata mai mult din mila decat din iubire.
Nici de lucru nu e in stare sa-si gaseasca. Se preface ca incearca sa caute. Cand o suna angajatorul pentru un interviu intra in panica si refuza. O sa mai incerce pana o sa gaseasca curajul sa spuna “da domne, am sa fiu acolo vineri dimineata la ora 10 si am sa dau tot ce pot!”
Minciuni. Nu e in stare sa spuna un “buna” celui pe care il considera “atat de adorabil” .
De fata cu prietenii e vesela. Seara se gadeste daca e chiar asa de vesela de felul ei sau e doar o masca. Se indoieste in fiecare seara de personalitatea ei. Cine e ea? Ce vrea de la viata?
Are o varsta, o varsta la care toate fetele se distreaza, incearca marea cu degetul. Ea sta in casa, nici pana la magazin nu-I mai vine sa se duca de teama ca nu cumva sa se trezeasca unu sa sa-si dea seam ace monstru e. daca nu ar fi un monstru n-ar mai fi singura. Ii e teama sa is idea cinema seama ca e falsa ca joaca un rol. Ca incearca sa fie ceea ce nu e de dragul altora.
Mai e o maine. O maine in care o sa isi ia inima in diti si o sa fie ea insasi. Si totusi cine e ea?
A mai trecut o maine si si-a dat seama ca zilele de “maine” nu sunt nesfarsite. O prietena a patit o tragedie si anume i-a murit o cunostinta. Poate ca si fata a aceea a spus inainte sa moara “maine”.
Weekend, ce face ea in weekend? I-a promis o prietena ca trece pe la ea. Cand e cu tipa uita de probleme, uita de cat e de hidoasa, uita de burta aia moale care in atarna din pantaloni sip e care incearca sa o ascunda cum poate mai bine, uta de zilele de maine. E fericita.
Ii place sa aiba prieteni. Dar nu are, nu multi cel putin.
In fiecare dimineatza se trezeste, se spala pe fata si pe dinti se machiaza si pleaca la facultate. Se intoarece acasa si se instaleaza confortabil in fata computerului. In fiecare seara o apuca ganditul si-si da seama ca nu are viata sociala. Toata viata ei sta intr-un buton de pe monitor pe care scrie log in.
La facultate nu se duce ca sa invete, oricum nu-I nimic de invatat. Oricum toate colegele ei o sa ia licenta pe aspectul fizic iar colegii pe banii parintilor. Oricum nimeni n-o ia in seama si nimeni nu stie ca exista.
A fost indragostita de profesorul ei. Colegele mai apropiat-o au incurajat-o cat au putut dar nici ele nu credeau in vorbele pe care le spuneau. “Ai incredere in tine! Esti frumoasa! Sunt sigura ca te-a observant dar ca se tme de o reletie sudent-profesor!” Zilele trecute l-a intalnit pe scari, i-a tresarit inima cand l-a vazut. I-a transmis un salut politicos insotoit de un zambet ca o raza de soare. A primit in schimb un “Buna Ziua” sictirit.
Oricum intelesese de mult faptul ca tipul nu e de ea. Oricum nimeni nu e de ea. Sau ea nu e de nimeni.
Acum sta si se uita in oglida si se intreba ce e in neregula cu ea. Adica da, poate cele cateva kilograme in plus pot fi un inconvenient. Poate ca faptul ca-si pune mainilejegoase pe fata si-I mai apare cate un cos poate sa ii distorsioneze imaginea. Dar s-au mai uitat baieti dupa ea. Ce ii face sa nu o abordeze?
Poate nu e genul lor. Oricum nu e genul nimanui. Sau poate nimeni nu e genul ei. Sau poate tinteste prea sus. Sau poate…..
Daca ar trebui sa se multumeasca cu un tip hidos plin de sosuri si matreata, care se scobeste in nas in public fara sa –I pese de cine-l vede. Sau poate….
L-a iubit prea mult. De fapt nici ea nu stie daca l-a iubit sau s-a obligat sa-l iubeasca ca sa ii fie alaturi in clipele grele. Da, dar sub aparentele de baiat dur era sensibil. L-a vazut plangand pentru Dumnezeu.
Se teme sa nu fi facut un sacrificiu prostesc. A sacrificat 5 ani din viata ei. In 5 ani de zile nu s-a uitat la altcineva. Nu a facut decat sa incerce sa-I castige increderea si sentimentele.
Si cu ce s-a ales? Cu inima ei sfaramata in mii si mii de bucatele.
Se uita in oglida si se intreaba ce e in neregula cu ea? Poate nu e genul lor . oricum ea nu e genul nimanui. Sau poate…
Dar a vazut fete mai plinute decat ea cu prieteni draguti, a vaut fete mai putin dotate decat ea cu prieteni draguti. A vazut toate formele si culorile de fete cu prieteni draguti. Ce au ele si nu are ea.
O prietena i-a citit in palma, in gluma. I-a spus ca se va casatori la o varsta mai inaintata.Trebuia s-o ia ca pe o gluma si totusi a luat-o in serios. Daca o sa fie singura pana la 45 de ani?
O femeie simpla c-o cariera ratata, fara copii luata mai mult din mila decat din iubire.
Nici de lucru nu e in stare sa-si gaseasca. Se preface ca incearca sa caute. Cand o suna angajatorul pentru un interviu intra in panica si refuza. O sa mai incerce pana o sa gaseasca curajul sa spuna “da domne, am sa fiu acolo vineri dimineata la ora 10 si am sa dau tot ce pot!”
Minciuni. Nu e in stare sa spuna un “buna” celui pe care il considera “atat de adorabil” .
De fata cu prietenii e vesela. Seara se gadeste daca e chiar asa de vesela de felul ei sau e doar o masca. Se indoieste in fiecare seara de personalitatea ei. Cine e ea? Ce vrea de la viata?
Are o varsta, o varsta la care toate fetele se distreaza, incearca marea cu degetul. Ea sta in casa, nici pana la magazin nu-I mai vine sa se duca de teama ca nu cumva sa se trezeasca unu sa sa-si dea seam ace monstru e. daca nu ar fi un monstru n-ar mai fi singura. Ii e teama sa is idea cinema seama ca e falsa ca joaca un rol. Ca incearca sa fie ceea ce nu e de dragul altora.
Mai e o maine. O maine in care o sa isi ia inima in diti si o sa fie ea insasi. Si totusi cine e ea?
A mai trecut o maine si si-a dat seama ca zilele de “maine” nu sunt nesfarsite. O prietena a patit o tragedie si anume i-a murit o cunostinta. Poate ca si fata a aceea a spus inainte sa moara “maine”.
Weekend, ce face ea in weekend? I-a promis o prietena ca trece pe la ea. Cand e cu tipa uita de probleme, uita de cat e de hidoasa, uita de burta aia moale care in atarna din pantaloni sip e care incearca sa o ascunda cum poate mai bine, uta de zilele de maine. E fericita.
Ii place sa aiba prieteni. Dar nu are, nu multi cel putin.
In fiecare dimineatza se trezeste, se spala pe fata si pe dinti se machiaza si pleaca la facultate. Se intoarece acasa si se instaleaza confortabil in fata computerului. In fiecare seara o apuca ganditul si-si da seama ca nu are viata sociala. Toata viata ei sta intr-un buton de pe monitor pe care scrie log in.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)