Fictiune

E lungita in pat si asteapta ca pastilele sa isi faca efectul, inchide ochii si se lasa purata de melacolia serii. Incepe sa se simta ametita dar printre gene zarese lumina lunii si deschide brusc niste ochi mari si verzi, inecati in lacrimi.

Ce efect isi pot face sase paracetamoale doua antinevralgice si ce mai ramasese pe fundul cutiei de medicamente pentru inima a bunicii ei?

La dracu, nici sa se sinucida nu are curaj. Se duce la baie, ingenuncheaza in fata veceului si da afara tot ce inghitise in ziua repectiva. Adica cele, maxim douasprezece pastille si frappeul de la pranz.

“ESTI O RATATA!” Tipa la reflectia ei din oglinda in timp ce o spargea cu pumnul. In urma accesului de furie s-a taiat si acum sangele tasneste din fiecare deget ca dintr-o fantana arteziana. Incearca sa-l opreasca, sa-l stanga in palma. La ce bun? Isi relaxeaza mainile si le lasa pe langa corp. in timp ce sangele se scurge siroaie pe manichiura ei french, se holbeaza in jos la cioburile care lucesc in lumina artificiala de neon din baie.

“Inca 7 ani de ghinion!”

Intra in camera ei, smulge un prosop din dulap si isi infasoara pumnul cu el. Dupa ce sangerarea se opreste si ranile incep sa se inchida, se imbraca in ce gaseste la indemana. Un tricou gri iuni, o pereche de blugi oversize, slapi si cei mai mari si mai rotunzi ochelari de soare pe care ii are in garderoba. Conduce ca o nebuna pana la cel mai apropiat club si usor se pierde pe beatul muzicii electronice acompaniata de dulcele efect de plutire ce i-l conferea ecstasy-ul. Corpul i se ingreuneaza si pare a se misca tot mai incet, muzica se stinge usor iar luminile erau atintite asupra privirii ei.

Iese din club si se asaza pe o banca. Un tip ciudat, dar "binevoitor" se aproprie de ea. Are ochii rosii si abia se poate tine pe picioare.

Ii ofera cocaina si ea prizeaza fara a se gandi la consecinte. Dupa ce se invarte de doua trei ori pe banca si isi freaca nasul mai da pe gat o pastila de ecstasy. Tipul cu tricou tipator se indeparteaza murmurad ceva cum ca ea ar fi nebuna.

NU! Nu e nebuna! E doar, ranita. Rana pe care are de gand sa o astupe, cel putin inseara asta cu cat mai mult alco … La dracu, asta a fost ultima gura de whisky. Arunca sticla care se sparge cu un zgomot asurzitor de asfalt.

Isi da capul pe spate. “Sunt … obosita. Am sa atipesc un pic.”

“Momentan abonatul nu este disponibil. Va rugam reveniti” asta a ascultat toata dimineata el in incercarile nereusite de a lua legatura cu ea. in incercarile nereusite de a-i recunoastea cat a fost de mitocan.

"Stiu ca ai incercat sa dai de ea inultimele doua zile insa nu am stiut cum sa iti dau vestea. De fiecare data cand deschid gura sa vorbesc destre asta bufnesc intr-un plans isteric din care nu ma mai poate opri nimeni. Tu si sora mea nu veti mai putea fi impreuna.

Daca vrei s-o mai vezi pentru ultima oara vino maine la ora 8 la cimitir."

Medical legist ajuns la fata locului a constatat: “Alta drogata.”

What goes around Comes around [continuare la continuare:) ]

Stiu ca am venit tarziu cu continuarea dar mai bine mai tarziu decat nici o data.

Tremurand, incearca sa formeze numarul care o apelase insa in zadar, acesta era un numar de la un telefon public.
Incuie rapid toate usile si ferestrele.
-Alo, alo papa, papa m-a sunat un nenorocit. Ii dau lacrimile si tremura, Clara are pigmentul roz asa ca de fiecare data cand e emotionata nasul ei se inroseste si clipa de fata nu face exceptie. Mi-a spus lucruri oribile.
O voce groasa de la capatul celalalt al firului incearca sa o linisteasca.
-Dar papa nu intelegi, a spus ca e pentru mine, ca l-a omorat pe John pentru mine.
“Papa” ii tranteste telefonul in nas.
-Of la dracu. Nu am ce face decat sa ma duc la politie. Ce o mai fi si nebunul asta?
-Buna ziua, as vrea sa raportez o … nu! Stiti, am primit un telefon anonim in care cineva mi-a marturisit o crima.
Doamna cu parul rosu din spatele biroului roade o guma de mestecat si ii indica, plictisita, locul unde sa se adreseze pentru declaratie: "Inainte pe hol si la stanga."
Asa? Asa trateaza ei recunoasterea unei crime?
-Buna ziua, am fost indrumata aici pentru ….
-Da, Dana mi-a spus. Detectivului i se iveste un suras pe chip. Deci, cineva ti-a confesat o crima.
-Da. DA! DA si DA.
-Domnisoara Mastriani va rog sa va calmati. Luati o foaie de hartie de pe birou si scrieti o declarative, de restul ne ocupam noi.
Ca de fiecare data politia e incompetenta. “De restul ne ocupam noi”, aiurea! Ei n-ar putea sa se ocupe nici de propria lenjerie de corp daramite de o crima.
Ora 10:30, Clara iese imbracata in haine de casa, o pereche de pantaloni de trening roz murdar, o bluza gri cu maneci luni si pe de-asupra un maiou cu bretelute subtiri, alb. Culege in graba presa de pe treptele casei, tanteste usa si citeste:” Repoterul John Daton ucis in numele Carlei Mastriani”, “mai multe in pagina 6”.
Nenorocitii! Rabufneste Clara, nici macar in politie nu mai poti avea incredere. Doamne ce dracovenii spun tampitii astia de ziaristi. Nefericitul nici macar nu a avut curaj sa isi semneze articolul. E strigator la cer.
In pagina 6 insa altceva ii atrage atentia: “Faimosul afacerist Bruno Mastriani ucide pretendentii la mana fiicei lui.” Dar papa n-ar ucide nici o musca, nu? Toni? Si se intorce cu ochii plini de speranta spre tipul masiv din colt. Toni spune-le, papa n-ar omora nici o musca nu-I asa?
-Domnisoara Mastriani …
-Da, stiu, nu ai voie sa vorbesti despre afecerile tatei de fata cu mine.
Toni era un tip la 2 metrii si o suta de kilograme, plin de muschi, cu parul des si negru, avea in jur de 40 de ani si fusese alaturi de Clara inca de la nastere si in ciuda acestui fapt nici o data nu ii spunea pe nume, “ordine de sus” spune el in gluma dupa ce primea cate o palma de la Clara atunci cand aceasta isi iesea din pepeni. “Esti ca un frate pentru mine si tu mi te adresezi cu domnisoara?” . Asa zbiera blonda la el de fiecare data cand nu avea pe cine sa isi verse naduful. Poate ca asa era cel mai bine dat fiind faptul ca Toni era indragostit pana peste urechi de frumusetea de femeie ce devenise micuta Clara chiar sub ochii lui.
-Stii Toni, daca o sa-mi mai spui o data “domnisoara” o sa….. o sa ma duc la politie si am sa le spun ca tu l-ai ucis pe John. CRIMA PASOINALA! Tipa ea si tranteste usa sufrageriei in urma ei.
Toni ramane pentru o secunda cu privirea in gol si ii raspunde absent: “Da, domnisoara.”
Doua mesaje audio asteapta cu nerabdare sa fie ascultate, impulsionand luminita rosie sa topaie cu energie din blackberry-ul Clarei.
“Asta seara, 22:45, autostrada.” Lucrul pe care-l astepta de mai bine de un an urma sa se implineasca. Ignora ce-l de-al doi-lea mesaj si incepe sa se imbrace. E deja ora 21:00 si pana la autostrada face mai bine de jumatate de ora.
Dupa o ora de cotrobait prin dulap, asortat rujuri, farduri si ghiozdane la tinuta iese din casa increzatoare in sine. Poarta o pereche de skinny jeans albastru inchis si un tricou semnate Dolce and Gabanna, ghete adidas Nike, la fel si sapca neagra stil camionagiu si nelipsitul ei ruj rosu Rouge Dior care se afla in perfecta armonie cu bestia pe care o conduce.
-Unde va duceti domnisoara Ma… Clara? Intreaba Toni.
-Nu e treaba ta Toni, dar iti multumesc ca te-ai straduit, stiu ca daca tata te-ar auzi ca mi te adresezi pe numele mic te-ar toca maruntel si-ar hrani rechinii cu tine. Rade zgomotos.
Toni zambeste oarecum nesigur si imediat ce Clara apasa pe acceleratie se relaxeaza din pozitia de “drepti” avuta pana acum.
La 22:42 Clara ajunge la locul stabilit. Toata lumea e acolo, toti cunoscutii si necunoscutii, impatimiti ai curselor ilegale pe autostrada. Masini de toate soiurile de la cele mai vechi, pana la cele mai noi, de la BMW “ursulet” tunat pana la Dodge Viper si implicit Lamborghini. Clara isi rezerva un loc si se da jos. In momentul urmator se face liniste si toata lumea asculta sunetul lusilor bolidului ei deschizandu-se. Imediat ce e in picioare zabeste larg.
-Hey “fellows” luati-ma incet, sunt aici pentru prima oara! Toata lumea incepe sa rada.
-Iubito, cu masina pe care o ai nu ne-am mira daca ne-ar bate si un pusti de clasa a doua. Se aude o voce din spate. E Mike. Mike e unul dintre cei mai buni prieteni ai ei. El i-a facut cunostinta cu lumea curselor ilegale si tot el a insistat asupra culorii rosu a Lamborghini-ului ei.
-Mike, Mike, iubitule nu imi vine sa cred ca mai traiesti. Se ridica pe varfuri si ii saruta cu ardoare amandoi obrajii asa cum face o mama dupa ce nu isi vede copilul pentru ani buni. Mike e un tip inalt de vre-o 1,87, lat in umeri, fost rugby-ist, un par blond, tuns la unu, ochii albastrii si cu un gust incredibil de oribil in moda. Mike ce dumnezeului porti? Era imbracat intr-o pereche de pantaloni raiati kaki si un pulover, pe gat gri inchis mancat de molii ici colo.
-Iti place? Prietena mea le-a creat.
Of doamne, daca prietena lui e un vierme de matase atunci sunt superbe.
-A, nu! Am mai discutat asta o data, n-am sa ma iau de stilu tau vestimentar atata timp cat tu n-ai sa ma intrebi ce parere am. Rad amandoi.
Dupa ce mai face cunostinta cu cativa oameni “importanti” cum obisnuia Mike sa ii numeasca, Clara se urca in spatele volanului si timp de un minut isi ambaleaza toti motoarele facand un zgomot infernal.
Toata lumea porneste la 00:00. La 00:30 apare si castigatorul cursei, un Ford Mustang Shelby. Clara a terminat a patra si este mandra de reusita ei ca si toti ceilalti. Printre zumzet de voci, motoare ambalate si statii date la maxim se aud sirenele politiei, isi stabilesc locul intalnirii pentru petrecerea de dupa si isi iau toti talpasita care incotro. Clara decide sa mearga acasa, i-a fost dejuns pentru seara asta. Ii sare iar de gat lui Mike si il saruta patimas apoi se arunca pe scaunul de piele alba al Lamborghini-ului ei si apasa pe aceleratie.
Cu toate ca se invarte in cercul ei de prieteni Mike nu poseda multe, de fapt nu poseda mai nimic in afara Fiatului Punto pe care l-a modificat dupa posibilitati. Acum nu mai arata ca un limbric cu roti ci ca un gandac cu garda adusa la sol. Tot ce e fumos la masina aia e felul in care toarce, cel mai probabil dintr-o teribila greseala a lui Mike a ajuns sa toarca in felul in care o face si atunci cand sare de 100 maraie ca un bulldog care asteapa sa atace. Acum insa se ineaca la 70 de kilometri la ora si beculetul de avertizare clipoceste de nebun, ceva nu e in regula, Mike apasa pe ambreiaj si apoi pe frana si iar pe frana insa frana nu se clinteste, ii da frana de motor si apoi trage nenorocita de frana de mana, gandacelul ala rahitic se opreste destul de violent in fundul unui alt autoturism oprit la semafor.
-CE DRACU? Se aude din fata. Mike e un pic cam zduncinat si in afara arcadei sparte, pe care de altfel si-o merita pe deplin deoarece nu purta centura de siguranta, pare a nu avea nimic. Se da jos din masina si se pipaie in timp ce proprietarul masinii izbite iese tipand si se indrepta spre el. Mike se prabuseste cat e de mare si se trezeste la spital 7 ore mai tarziu din cauza zgomotelor pe care Clara si iubita lui Rhonda le faceau certandu-se pe , cine stie ce.
-S-a trezit! Aceste cuvinte le face sa stopeze brusc cearta si sa-si indrepte atentia catre geamul prin care puteau sa-l vada in rezerva lui.
- CE ARE? Se aude in cor.
-Prima data am crezut ca a lesinat din cauza impactului insa la o cercetare mai amanuntita am gasit urme de cianura in sange. Cantitatea a fost insa indeajuns de mica incat sa nu il … afecteze.
-Sa moara? Adica putea sa moara? Cine… cine ar putea sa il otraveasca pe dulcele si nevinovatul Mike? Asta ar fi fot intrebarea de baza de pe buzele Clarei, ca apoi sa isi aduca aminte de nenorocitul care ii ofera sacrificii umane. Tresare din starea in care se afundase gandindu-se la perversul ala atunci cand telefonul ii suna in geanta, un mesaj, numarul e ascuns. “Data viitoare voi reusi stapana mea.” Asa suna mesajul. Pentru numele lui dumnezeu, nenorocitul asta ma idolatrizeaza!!

Old memories came to life

Am dat o tura prin Herastrau astazi. Am aflat din “Ring” ieri ca o sa fie un concurs de graffiti.

Datorita cuiva am uitat de el. Dar asta nu conteaza.

Ce conteaza e ca mi-am amintit de el in jurul orei 18, dat fiind faptul ca, concursul (scuzati-mi cacofonia) a fost la ora 10, m-am echipat in blugi trei sferturi, tricou, adidasi si bicicleta si-am plecat calare catre parc.

Cand am ajuns am trecut ca fulgerul prin “skate” si m-am dus sa dau un tur de parc glont, ceea ce mi-a fost imposibil pentru ca 30% din populatia bucurestiului se afla in acelasi timp pe aleile din Herastrau.

Dupa ce am trecut cu succes si cu frana de spate scartaind de trei ori mai tare ca inainte de “trecerea la nivel cu calea ferata” (asta e inspre baneasa pentru cine nu stie) s-a mai eliberat.

Asta pana am ajuns pe aleea trandafirilor.

Am intalnit tot felul de specimene in drumul meu, dar o anumita fata mi-a atras atentia. Mai degraba prietenul acesteia. Tipa avea in jur de 20 de ani si o pereche de role ROZ pe care abia putea sa merga. Cum eu nu pot sa concept ca la 20 de ani sa nu fi capabil sa te misti pe role, m-a apucat … zambetul si mi s-a taiat macaroana cand l-am vadut pe namila de gagic care o astepta la capatul celalalt al aleii, dar mi-a revenit zambetul, chiar mai … zambet (adica ras iseric) cand l-am vazut pe idiot ca radea cu toti muschii corpului lui de amaraiunea de fata.

Am ajuns in “skate” iar si m-am trantit, cat de multa sunt pe-o banca si am inceput sa admir graffuri si pustani.

Mi-am adus aminte ca am fost si eu o data asa.

Ati observant ca ne prostim pe masura ce crestem?

Varsta la care umblam si eu prin Skate era 14 – 15 ani. Atunci nu ne pasa de nimic, eram prieteni cu toata lumea indiferent de culoare, de gusturi muzicale (asta in afara de manele :D), de felul in care ne statea parul sau cine mai stie ce criteriu de discriminare mai exista.

Mi s-a facut brusc dor de berea clocita scoasa din buzunarele pantalonilor cat o zi de post, de tigarile furate din pachetele parintilor si fumate pe ascuns sau mai rau de iarba fumata prin boscheti si stinsa la prima vedere a unui “gabor” chiar si la o distanta de un kilometru, lucruri pe care acum nu le mai putem face pentru ca totul e atat de … legal. Am varsta legala sa ma imbat ca un porc, am varsta legala sa fumez ca tucu’… cat despre al treilea lucru … (eu zic sa ne mutam cu totii in Olanda).

Mi s-a facut dor de hainele baggie , de pantalonii mei cu 2pac si de felul in care inotam in ticoul meu portocaliu.

Mi s-a facut dor de felul in care ne miscam (pentru ca ala nu se chema dans) pe cele mai gretoase melodii de hip-hop si cum cantam cat ne tineau plamanii versurile celor de la parazitii fara sa ne pese cine ne aude.

Mi s-a facut dor de gesturile nesabuite, cum ar fi lipirea gumei de mestecat in parul babelor, de aratarea degetului mijlociu masinilor cu toate ca noi eram cei care treceau pe rosu.

Mi s-a facut dor de buticul dintre stradute care iti vindea alcool fie ca aveai 12 ani sau 20.

Mi s-a facut dor de incercarile esuate de a face fel de fel de trick-uri pe role sau pe biciclete, de gleznele si de incheieturile luxate si umflate, de picioarele puse-n ghips cu saptamanile, [tin sa precizez ca eu am iesit cu bicicleta si in cele 3 saptamani de gips ] si mai ales mi s-a facut dor de felul in care am esuat in incercarea de a-mi rupe gatul [ am alunecat de pe bara, poveste lunga].

Atunci rontaiam chipsuri fara sa ne pese de silueta si beam cola fara sa constientizam ca mai tarziu o sa ne faca rau la ficat in ciuda avertizarilor primate de la parinti.

Jucam leapsa pe role si mesteream impreuna la bicicleta stricata a tovarasului (iese din calcul faptul ca o stricam mai rau iar tovarasul trebuia sa mearga pe jos acasa) iar iarna eram toti pe patinuarul Floreasca punand piedici la prichindei si sarint peste cotofenele care nu se puteau tine pe patine si faceau cunostinta cu gheata de 10-12 ori pe seara.





Atunci nu ne indragosteam prosteste ci doar ne pupaceam dupa copaci …