Mami, mami, vreaaaaau

Deci ziua mea de nastere se aproprie cu pasi repezi. In nu mai putin de 25 de zile voi implini fabuloasa varsta de 25 de ani si in sfarsit faptul ca ma simt batrana este in sfarsit justificat.
Pentru mine e un chin si jumatate mersul la cumparaturi de cadouri asa ca m-am gandit sa-i crut pe cei care vor avea buna intentie de-am lua ceva de ziua mea si sa le ofer o lista de optiuni o data sa-i scutesc pe ei de a se consuma pe tema asta si a doua oara fireste sa ma scutesc pe mine de a spune "cee draguuuut" atunci cand tot ce vreau sa fac e sa pun pe foc cadoul so here it goes.

-Carte "Please kill me: The Uncensored Oral History of Punk" gasita pe Karte.ro care arata in felul urmator

-O cana d-aia portabila cu capac pentru cafea 
-Viniluri pentru pick-up

-Postere cu filme, bune, proaste, vechi, noi, numai frumoase sa fie 

-Un fular caramiziu

-O bratara cu atarnici de pus la colectia de pe mana stanga

-Cactus (n-am nicio planta in camera, vreau o planta!)

-Bilete la teatru

-Un pandantiv in forma de cruce celtica cu coada lunga (nu cu toate bratele egale) 

-O chestie super misto de pus la baza gatului (eu sunt prea fitzoasa cand vine vorba de cumparat dar daca mi-o da cineva cadou ma vad obligata sa-o port :)) )

- Un Jaguar Roadster 1956 - marime naturala ar fi ideal dar acept si miniaturi 
-Un hamac (fireste asta poate sa astepte pana la vara, nu ma supar)

-O bicicleta noua (mai mult dorinta de spus la parinti sau la zana maseluta dar nu strica sa ceri)

 -Un polaroid (nu-mi azunge sa va bag blitzu’n ochi de fiecare data cand ne vedem, vreau sa va am si pe hartie:D)

-Lectii de chitara
-Carti carti si iar carti (Hemingway if possible, ma gandesc de mult sa ma iau la tranta cu el dar nu ma tine, asa daca il am in casa o sa ma indemne in fiecare zi "citeeesteeee-maaaaa")  

-Si last but not least: Love, love, love…all you need is love.

Prostimea noii generatii intre mit si realitate

Am avut neplacearea sa dau peste aceasta minunata fotografie, insotita de un cometariu la fel de minunat:

"Copii din ziua de azi au luat o razna... Si cand ma gandesc ca ei o sa mi plateasca mie pensia..Se duce tara asta de rapa..I au prostit internetul."

Asta zic si eu dar sa stii ca nu-i asa.
Generatia tanara intoteauna a avut merelei ei stricate doar ca nu au fost atat de publice. Acum ca avem postari pe FB si twitter, tot felul de poze traznite publicate pe "wall"-uri sunt acolo sa le vada o lume intreaba si d-aia avem impresia ca generatia tanara e prosta dar noi la randul nostru am fost judecati de cei mai mari decat noi pentru ca ne placea un anumit fel de muzica si o anumita vestimentatie, parintii nostii la randul lor au fost priviti cu acelasi ochi critic de parintii lor, hipiotii erau priviti drept niste drogati care nu aveau nici un scop in viata doar pentru ca cei care criticau nu stiau de unde vine miscarea si ce inseamna, punkerii erau vazuti ca niste infractori fara sa se ia in considerarea ceea ce insemna la baza anarhia.
Nu spun ca poza asta e o dovada de rebeluine care are la radacini o influenta sociala sau o miscare revolutionara viitoare dar pentru numele lui dumnezeu nu mai spuneti ca sunt prosti pentru ca o sa creada in chestia asta si o sa se resemneze. 
In loc sa ne vaitam ar trebui sa facem ceva pentru ei, sa ii invatam cum sa imbine minunata asta lume virtuala in care vrem nu vrem, ne aflam, cu cunostinte, cum sa exploateze internetul pentru a afla ce inseamna muzica buna, sa nu-i mai incurajam sa se dezmete in halul asta ...si vrei sa recunosti sau nu si in timpul nostru bluzele cu buricul gol si maneci foarte lungi erau la fel de constroversate cum este acum machiajul excesiv la fetite de 13 ani. Dar noi am crescut din asta, si multi dintre noi sunt acum pe o cale buna, multi stiu cine e tolstoi si kerouac, churchil, mousolini si familia romanov, mozart si metallica ...tot ce trebuie sa facem e ca noi, cei care suntem modelele lor sa incetam sa admiram mondenitati cum ar fi kim kardasian si paris hilton sau sa dam in plina zi la televizor videclipuri in care rihanna, o fetita de 24 de ani, apare in sanii goi, si trage K pe nas. 



 Nu e vina lor, e vina noastra

Retrospectiva

Mie nu mi se intampla lucruri care merita povestite, sau nu stiu eu sa apreciez ceea ce se intampla indeajuns incat sa le pun pe hartie...digitala.
Aseara insa s-au intamplat cateva lucruri care merita povestite.
Asadar: am vazut nu unul, ci doua MC, primul era in majoritate dominat de sportster-uri si cruiser-uri, nu neaparat Harley...martorii la criza pe care am facut-o si aporoape infarctul meu pot sa jure acum cu mana pe inima ca sunt dereglata mintal si ca, cu prima ocazie ma vor interna la balamuc.
Cred ca e imperios necesar sa incep dezintoxicarea de pe acum. Cum primul pas este sa recunosti ca ai o problema, ma voi ridica in picioare si voi declara " Buna, sunt Laura si sunt dependanta de motociclete!"
Planul initial a fost sa vedem "oreonidele" (shoot me if i got it wrong) stele urmau sa cada din cer, noi sa le vedem si sa ne punem dorinte care nu s-ar fi implinit nici in ruptul capului pentru ca o bucata de piatra in flaca nu are in niciun caz puterea sau vointa necesara sa asculte cinci nebune punandu-si dorinte.
Am migrat de la unirea pana in parcul Izvor unde ne-am infiintat fix in mijloc si-am inceput sa ne zgaim la cer. Toata activitatea asta a durat in jur de jumatate de ora timp in care Dana, zice ea, a vazut o stea si noi, ceilalti, mai putin privilegiati, doar am inghetat.
A doua activitate in minunata seara de 20 octombrie 2012 a fost sa cutreieram barurile in cautare de... bauta pe moca (pur si simplu nu pot sa gasesc o exprimare mai academica de atat). Primul bar in care ne-am oprit ne oferit niste minunate shot-uri de culoare albastra care contineau, cel mai probabil, apa rece si colorant, alcool cred ca au pus cu pipeta in fiecare pahar.
In al doilea bar am dat pe gat shot-uri de Vodka si-am concluzionat ca a fost suficient alcool moca, ca ne dor picioarele si mai ales ca-i mult mai comod sa stai jos si sa te alcoolizezi decat sa topai din bar in bar prin noapte si frig asa ca ne-am tarat frumusel fundurile pana in centrul vechi unde ne-am instalat in Open Door.
Printre bere, Long Islad-uri, Pina Colada-uri si Jagermeister, a da, sa nu uit de ..limonada (!!!!) am ajuns sa-mi ador prietenii, pentru ca, desi sunt instabili psihic si vorbesc despre consistenta cacatului cel putin nu ma polueaza fonic cu discutii despre apps si jocuri. I-am declarat iubire eterna Danei pentru ca in timp ce baietelul care era pasionat de jocuri si Facebook, urla despre nu stiu ce aplicatie, ea m-a tinut pe linia de plutire c-o discutie despre scriitori americani.
Totodata am inteles de ce imi plac barbatii mai in varsta. In conditiile in care unul de 25 de ani macane fara intrerupere despre de ce e mai bine sa dai "check in" pe nu stiu ce site, in loc sa dai "check in" pe Facebook...nu atat, unul de 25 de ani macane neintrerupt depre o porcarie ca asta si-mi afirma ca jocurile sunt mai bune decat cartile, fara sa dea vre-o explicatie. Am concluzionat aruncandu-mi mainile in aer "I'm 25, he must be 50!" Desigur nu sunt 100% sigura ca trebuie sa aiba chiar 50.
Seara mea de ieri s-a incheiat cu taximetristul cerandu-si scuze ca a incercat sa ma fraiereasca cu ruta. Sunt sofer, tampitule, stiu pe unde e mai scurt!

Arta pentru tehnologie

Si-am trecut pe la Muzeul de Arta unde in urma cu vreo trei-patru saptamani mi-am gasit locul. Puteam sa jur cu mana pe Sfanta Biblie ca acolo e locul de care apartin. Dupa trei ore de holbat la tablouri am iesit afara intr-un aer relativ curat, sub bataia calda a razelor unui soare de toamna si tot ce voiam era sa ma dezintegrez si sa ma imprastii in aerul din muzeu unde, sub forma de praf as fi putut sa ma asez pe picturi ca sa pot traii vesnic in mediul ala, in cladirea aia mai mult decat incredibila.

Si totusi, cu chiu cu vai, m-am urcat din nou pe bicicleta cu care venisem la muzeu si-am plecat. Tot drumul inapoi spre casa am avut in fata ochilor cabinetul de grafica, in special o lucrare de-un metru patrat , poate mai mare, pe care o sa evit sa o descriu pentru ca niste cuvinte adunate laolalta nu o sa-i faca dreptate sub nicio forma.

Am trecut peste starea mea de reverie, cel mai probabil nu definitiv, si mi-am continuat viata si activitatile zilnice.

In urma cu doar cateva zile m-a rugat mama sa-i duc niste bani la Apa Nova ( rugat sub forma “Du-mi niste bani la Apa Nova”). M-am conformat, am incalecat pe bicicleta si-am pedalat pana la Apa Nova care se afla in zona Sala Palatului.

Mare mi-a fost surpriza cand am trecut pe langa Muzeul de Arta si-am vazut niste panouri care intruchipau nu altceva decat ….(drum roll please)…. coduri QR! In spatele carora se aflau cel mai probabil niste lucrari artistice, n-am stat nici doua minute sa admir porcaria.

Norocul meu, zic eu, ca ma uitam o data la CSI-NY si au avut aia un caz in care au scanat un patratel d-ala cu telefonul, de unde mi-a ramas in cap ca trebuie scanat cu telefonul; asta era singura informatie pe care o aveam referitor la aceste minutnate coduri, dupa care am venit acasa, am cautat despre ce e vorba, am aflat ca sa numesc “coduri QR” si ca pot fi scanate cu telefon/tableta sau  PDA (whatever that shit is) si aplicatia care iti permite sa scanezi recte coduri este, fireste pentru android in consecinta “NO SMART-PHONE, NO ART!”   

In principiu am crezut ca ma enerveaza situatia aste pentru ca n-am eu parte de un smart-phone, apoi m-am uitat la aparatul care-si joaca rolul de telefon mobil din buzunarul meu si m-am gandit ca-i mai mult decat sufficient apoi mi-am dat seama ca problema nu-u la mine, problema e la restul lumii.

CUM sa-ti traiesti viata intr-un telefon? CUM sa renunti sa emotia pe care o ai atunci cand te uiti la un tablou pe viu doar ca sa il scanezi cu telefonul? Scanezi cu telefonul, ma jur, chestia asta devine din ce in ce mai ridicola pe masura ce-o repet. Si CUM un eveniment care se vrea cultural isi poate permite sa faca o astfel de discriminare in randul iubitorilor de arta? 

Poate ca m-am nascut in epoca gresita, cine stie. Ma simt indignata atunci cand mama nu stie sa salveze un numar in mobil pentru ca sunt lucruri care mi-au intrat in reflex. Daca stiu sa operez cat de cat tehnologia asta nu inseamna ca o imbratisez. As da orice sa scriu randurile astea pe o foaie de hartie, cu un creion hodorogit as da orice sa trec pe langa Muzeul de Arta si sa vad pe gard lucrari ale unor tineri artisti care n-au avut pana acum sansa sa se afirme. 

Avem locatii si avem posibilitati sa punem in ochiul public arta si alegem sa-o facem intr-un mod atat de discriminatoriu.

The powers of the universe don't want me to drink coffee in the morning

This is the second time I try to make coffee and everything goes to bloody hell.
The first time the equation was simple, no coffee in the coffee box, no coffee in my mug.
This time instead there was a lot of coffee in the coffee box and sugar and water but no gas and so my brain had the brilliant idea to microwave the damn coffee. I poured the composition from the kettle into a mug and shoved it into the microwave, I even put a small plate on top of the mug, for good measure and waited.
When I got it out all that water and coffee was just that, warm water and coffee, not the sweet nectar of love in the morning. So I shoved it's muggy ass back into the microwave and a few seconds later all hell broke loose.
My brilliant idea turned so very wrong, my precious nectar of life poured out of the mug and onto the microwave's plate.
I was sad for a short moment but when i saw that there still is some coffee in the mug I jumped up and down, took it out, cleaned the plate and transferred the liquid of awakeness into another mug, cleaned the first one and now I'm drinking microwaved coffee.
Of course, with my luck I'll get cancer from the microwaves but I don't care...COFFEE