Putini stiu prin cate sporturi am trecut la viata mea care nu e nici pe departe terminata.
Aseara stateam cu ochii pe tavan ne fiind capabila sa adorm si atunci m-a lovit.
Mi-am adus aminte de perioada in care am practicat tir sportiv. Trei ani acumulati, unul la Dinamo, doi la CSS Triumf.
Doar naiba stie cum ce chema bucata aia de rahat pe care o numeam pistol dar, Doamne, ce l-am mai iubit. Mi l-as fi lipit in palma doar ca sa nu trebuiasca sa-l predau la sfarsitul antrenamentelor.
Se incarca manual, alica cu alica, era atat de vechi incat ii trebuia reglata catarea de cel putin trei ori in doua ore de antrenament. Crosa era insa imposibil de reglat, umplem golurile cu rumegus amestecat cu aracet. Imi placea sa fac asta pentru ca trebuia sa modelez pasta cat era inca moale, deci imi dadea sansa sa ma mozolesc.
Zece focuri de incalzire pe alb, zece de reglaj si incepea antrenamentul. “Inca zece” parca o mai aud inca pe doamna Gabi spunand. “Nu plecam d-aici pana nu-mi faci 100 de puncte curate.” Si mie-mi convenea, parca ratam de dracul de-a o lungi la nesfarsit in poligon.
Primul an de la Dinamo, oricat m-as stradui a trecut ca prin ceata. Am batut recordul pentru viteza de reactie, 0,5 sutimi daca-mi aduc aminte corect, vre-o doua mentiuni si participare la vre-o 3 concursuri.
Sfarsitul la Dinamo a venit o data cu retragerea antrenoarei.
Triumf si domnul antrenor Stefan Olteanu e cu totul alta poveste. Lcocul 2 la juniori 1 si locul unu la juniori 2, aceeasi antichitate de pistol totusi. Diferit era faptul ca Triumf este un club axat in mare majoritate pe pusca si eu eram singura floricica cu un pistol de un kil jumate, pe langa cele 7 kilograme impunatoare ale pustii dupa care salivam necontenit. Am infruntat-o intr-un final cu 5 focuri, pe tinta insa au ajuns doar doua si-am lasat-o balta.
Am evoluat pentru cateva luni pe pistolul cu gloante pe care il stapaneam destul de bine si apoi m-am lasat. M-am plictisit, sau nimeni nu m-a incurajat indeajuns de tare sau caracterul meu delasator a scos la iveala raul. Cine stie ce s-a intamplat, cert e ca mi-e atat de dor sa apas pe tragaci, mi-e dor de mirosul de praf de pusca din poligonul de glont (50m), mi-e dor sa incarc alica dupa alica, mi-e dor de focurile pe alb, de competitii, de colegi, de costumele pe care ii facea pe cei de la pusca sa mearga caraghios si mi-e dor de micuta masinarie din poligonul de aer (12m) ce plimba tinta inainte si inapoi.
Vreau sa dau timpul inapoi. L
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu