Si-am trecut pe la Muzeul de Arta unde in urma cu vreo trei-patru
saptamani mi-am gasit locul. Puteam sa jur cu mana pe Sfanta Biblie ca acolo e
locul de care apartin. Dupa trei ore de holbat la tablouri am iesit afara
intr-un aer relativ curat, sub bataia calda a razelor unui soare de toamna si
tot ce voiam era sa ma dezintegrez si sa ma imprastii in aerul din muzeu unde,
sub forma de praf as fi putut sa ma asez pe picturi ca sa pot traii vesnic in
mediul ala, in cladirea aia mai mult decat incredibila.
Si totusi, cu chiu cu vai, m-am urcat din nou pe bicicleta
cu care venisem la muzeu si-am plecat. Tot drumul inapoi spre casa am avut in
fata ochilor cabinetul de grafica, in special o lucrare de-un metru patrat ,
poate mai mare, pe care o sa evit sa o descriu pentru ca niste cuvinte adunate
laolalta nu o sa-i faca dreptate sub nicio forma.
Am trecut peste starea mea de reverie, cel mai probabil nu
definitiv, si mi-am continuat viata si activitatile zilnice.
In urma cu doar cateva zile m-a rugat mama sa-i duc niste
bani la Apa Nova ( rugat sub forma “Du-mi niste bani la Apa Nova”). M-am
conformat, am incalecat pe bicicleta si-am pedalat pana la Apa Nova care se
afla in zona Sala Palatului.
Mare mi-a fost surpriza cand am trecut pe langa Muzeul de
Arta si-am vazut niste panouri care intruchipau nu altceva decat ….(drum roll
please)…. coduri QR! In spatele carora se aflau cel mai probabil niste lucrari
artistice, n-am stat nici doua minute sa admir porcaria.
Norocul meu, zic eu, ca ma uitam o data la CSI-NY si au avut
aia un caz in care au scanat un patratel d-ala cu telefonul, de unde mi-a ramas
in cap ca trebuie scanat cu telefonul; asta era singura informatie pe care o
aveam referitor la aceste minutnate coduri, dupa care am venit acasa, am cautat
despre ce e vorba, am aflat ca sa numesc “coduri QR” si ca pot fi scanate cu
telefon/tableta sau PDA (whatever that
shit is) si aplicatia care iti permite sa scanezi recte coduri este, fireste
pentru android in consecinta “NO SMART-PHONE, NO ART!”
In principiu am crezut ca ma enerveaza situatia aste pentru
ca n-am eu parte de un smart-phone, apoi m-am uitat la aparatul care-si joaca
rolul de telefon mobil din buzunarul meu si m-am gandit ca-i mai mult decat
sufficient apoi mi-am dat seama ca problema nu-u la mine, problema e la restul
lumii.
CUM sa-ti traiesti viata intr-un telefon? CUM sa renunti sa
emotia pe care o ai atunci cand te uiti la un tablou pe viu doar ca sa il
scanezi cu telefonul? Scanezi cu telefonul, ma jur, chestia asta devine din ce
in ce mai ridicola pe masura ce-o repet. Si CUM un eveniment care se vrea
cultural isi poate permite sa faca o astfel de discriminare in randul
iubitorilor de arta?
Poate ca m-am nascut in epoca gresita, cine stie. Ma simt
indignata atunci cand mama nu stie sa salveze un numar in mobil pentru ca sunt
lucruri care mi-au intrat in reflex. Daca stiu sa operez cat de cat tehnologia
asta nu inseamna ca o imbratisez. As da orice sa scriu randurile astea pe o
foaie de hartie, cu un creion hodorogit as da orice sa trec pe langa Muzeul de
Arta si sa vad pe gard lucrari ale unor tineri artisti care n-au avut pana acum
sansa sa se afirme.
Avem locatii si avem posibilitati sa punem in ochiul public
arta si alegem sa-o facem intr-un mod atat de discriminatoriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu